Actualitate Recomandări

”O dovadă că înțelepciunea și colaborarea dau rezultate mai bune decât încrâncenarea”

(VIDEO) ”În luna februarie, colegul nostru Ionuț Simionca ne-a cerut sprijinul pentru un proiect legislativ menit să informeze populația vizavi de existența avizului de securitate la incendiu a unor categorii de instituții publice și private. Alături de el, Doina Pană și alți parlamentari suntem inițiatori ai acestui proiect, astăzi devenit lege. I-am felicitat public pe toți cei care au votat acest proiect, o dovadă că întotdeauna înțelepciunea și colaborarea dau rezultate mai bune decât încrâncenarea”, a menționat deputatul PSD Daniel Suciu.

”Legea Colectiv” vizează protejarea cetățenilor care frecventează cluburi, baruri sau alte locuri publice de pericolele care îi pasc din cauza neamenajărilor corespunzătoare în caz de incendii. Astfel, se propune afişarea la intrarea în spaţiile publice a unor anunţuri privind existenţa sau absenţa unei autorizaţii de securitate la incendiu. Panourile de înştiinţare vor avea următorul conţinut tipărit cu litere de tipar de culoare de avertizare galben de minimum 10 cm pe fundal alb: ”Acest spațiu funcţionează fără autorizaţia de securitate la incendiu”. Beneficiarii investiţiilor care nu vor respectă acest minimum de decență şi responsabilitate vor suporta sancţiuni contravenţionale aspre. Pe de altă parte, beneficiarii investiţiilor cu autorizaţie de securitate la incendiu vor monta panouri de înştiinţare cu următorul conţinut: ”Acest spaţiu funcţionează cu autorizaţia de securitate la incendiu nr. …… din…….. 20…….”.

AICI proiectul depus de Ionut Simionca

16 comentarii

  • Pe acest caz FELICITARI tuturor parlamentarilor din BN. Poate va straduiti si la alte proiecte si amendamente sa votati impreuna si sa va mai detasati putin de comenzile de la partide indiferent de la cine vin. Politica de hartuiala mai putina ca nu asta va ridica. SARBATORI FERICITE !!!

  • In alta ordine de idei, cum au votat parlamentarii PSD din BN la legile de schingiuire a justitiei? Ar fi interesant de stiut. Pentru ca de asta depinde viitorul nostru, nu de niste panouri pe care le agata pe usa insitutiile si firmele.

  • Astăzi a aderat la Clubul Eugen Nipulicea din Bistrița senatorul PSD Liviu Brăiloiu. La televiziunile adverse distinsului senator i se spune, deoarece a aderat la clubul nostru, nici mai mult nici mai puțin decât tovarășul marțafoi.

  • CSM. Ba trebuie sa intelegi. Nu mi-am propus sa atac nici un partid atata timp cat acolo exista omenie si interes pt. noi. Atac doar exact ce ataca sute de mii de romani care acuma ies in STRADA. Ca ECOLOGIST sunt si privesc egal toate partidele si toti oamenii. Am o gramada de prieteni la PSD, PNL, UDMR. Unde ai vazut tu sa atac asa de unul singur . ? Da-mi un exemplu. Cand partidele isi dau mana pt. noi cum este exemplul de fata cu siguranta -i laud pe toti. Si de la PSD laud tot timpul pe Primarul Becleanului, ca merita din plin. Pe primarul Bistritei nu il atac, ca doar nu am baioneta la mine. Ma revolt de cate ori trebuie pt. aroganta lui specifica si pt. faptul ca da de mult ori cu sutul in banii publici pe GHIDUSII. Aici cotizez , aici platesc taxele si de la mine merg banuti pt. salarile EDILILOR. Atata timp cat votez, cat cotizez la STAT am dreptul sa ma revolt. Nu sa ATAC cum spui tu. In plus nu ma las dus de nas, mintit etc. SARBATORI FERICITE !

    • Papagal ești și papagal vei muri!!!!!o specie care era pe cale de dispariție prinde contur tot mai mult……,

  • Te rog lasa-ne..Tu,Denes,si Simionca(Alde) nu faceti chiar nimic in parlament..mai ales pentru judet….doar votati legile care va avantajeaza pe voi..nu aveti nici o initiativa… Simionca de la Alde parca nici nu exista ca parlamentar…nu are nici o declaratie de presa macar…sunteti niste marionete care incaseaza salarii si diurne exagerat de mari degeaba..nu ca tin cu Ionut Simionca dar macar incearca sa faca cv ..voi?..ziua trece banii vin….

  • Intotdeauna intelegerea si colaborarea dau rezultate bune. Politicienii trebuie sa fie adversari, nu dusmani. Din pacate PDL a stricat totul, poate si din cauza ca in melodiile lor de campanie erau numai cu dusmani. Dupa ce s-au unit cu PNL, i-au infectat si pe ei. Cei de la PDL au ales mod de a face politica pentru ca au vazut ca in acest fel isi creeaza un nucleu dur, numai din ultrasi, gata oricand sa se sacrifice pentru partid. In schimb cei de la USR, dupa ce au aparut, au trecut la gradinitanisme si la circ total. Parerea mea e ca ei, in primul rand, fac circul ca sa isi ascunda lenea si incompetenta. Rar gasesti oameni atat de aerieni si de incompetenti.
    Chiar sui acuma cu legile justitiei, scopul lor a fost doar de circ. Au blocat orice dialog.
    Daca s-ar fi comportat ca niste oameni, cu siguranta se adoptau si amendamente propuse de ei si s-ar fi renuntat la unele propuse de PSD. Pentru asta ar fi trebuit sa faca negocieri si discutii, sa vina cu niste propuneri foarte decente, nu cu 6500 de amendamente generate de un soft automat. Pana nu scapam de mizerabilii de la USR si de partea de ultrasi de la PNL, nu o sa scapam de circ.

    • Colaborarea dă rezultate bune. Cu condiția obligatorie – să fie inițiată de majorități raționale.
      Ceea ce nu este cazul.
      Nu poți veni cu propuneri decente pe un proces legislativ indecent în care încerci din poziție de putere să impui altora, propriile tale socoteli.
      Da, există un clivaj de viziune și acțiune între actuala coaliție guvernamentală și proaspătul partid acum vopsit ca și protestatar – USR, oameni tineri instruiți, educați, formați pe baza altor valori și la alte școli – decât o majoritate din cadrul PSD-ALDE, oameni inteligenți de altfel dar care au văzut în imoralitate sinonimul inteligenței politice, au scurtcircuitat circuitele normale de promovare valorică, de la diplome plagiate la fabrici și terenuri furate cu semnături din poziție de administratori publici.
      Incompatibilitate totală.
      Scuzați dar nici nu poți compara un Nicolicea sau Șerban cu Cossette sau Clotilde, pe mine mă fac să râd persoanele care cred că există o bază de comparație. Nu există, la nivel de educație și competențe profesionale directe. Ah, da la nivel de politică de haită…primii sunt experți, dar sunt oamenii puși în față de alții.
      Dacă pentru parlamentarii PSD- ALDE, Justiția e o amenințare continuă din cauza actelor de devalizare a economiei, de corupție coliziune…(bineînțeles dânșii interpretează în altă notă ce s-a petrecut, dânșii cred că au pus umărul la capitalizarea României într-un gen de Eldorado unde nu au fost reguli și nici limite)…cei din USR au o viziune mai ideatică și spun, nu mai merge bine doar pentru unii, din partidul ciumă-mumă (generic care o fi , cele care s-au perindat pe la butoanele puterii)..structura puterii trebuie reinventată după alte principii. Transparență, responsabilitate bugetară, responsabilitate socială, justiție socială. Fără justiție socială, una care să includă la categoria condamnabili pentru acte ilegale, furt și corupție și pe parlamentari..România va patina între autocrații de partid.
      Aici e falia .
      Și bineînțeles PSD-ul ca și partid mamut nu are nici un interes să-și incrimineze proprii membrii, asta înseamnă disoluție rapidă și din perspectivă sistemică și birocratică…ați auzit de sisteme sociale să se elimine voluntar…
      Ceilalalți din USR încet încet cad în politică de tip guerilă, deoarece argumentele lor nu sunt reținute și se aliniază spre un radicalism politic. Intră într-o tipologie de tipul lui David contra lui Goliat.
      Ceea ce poate fi periculos , poate nu chiar acum judecând raporturile de putere, clar indefinit în favoarea vechii generații de politicieni din actuala Putere.
      Deoarece în plus de tensiuni sociale, un ciclu democratic poate aduce la Putere o coaliție de tip USR la un moment și te anunț că de data asta nu o să fie ca și tehnocrații neutrii și concentrați pe treburile curente, vor fi la fel de insensibili ca și PSD-ul actual. Este o sabie a lui Damocle deasupra PSD. Gândiți-vă doar la Ion Iliescu, ani întregi a stat și beneficiat de pensii călduțe iar acum nu cred că doarme liniștit ….
      Sau un Vișinescu.
      Deși USR-ul plus cei care vroiau o modernizare nu au jucat bine în opinia mea cartea politică, trebuiau public să continue linia exemplelor și inițiativelor pozitive, iar în spatele ușilor să fi pregătit un blitzkrieg împotriva corupției aplicabil a doua zi după o preluarea eventuală a puterii prin identificarea persoanele cheie corupte din PSD-ALDE polilor de putere și expunerea lor publică la toate nivelele.
      E bine că au mentalitatea de învingători și nu se lasă.
      Nu ai altcumva să reușești decât să te faci remarcat în fiecare bătălie politică.
      Răzbunarea este o mâncare ce se mănâncă rece.
      Ambiția și răzbunarea sunt întotdeauna infometate.
      Când urci pe scară zâmbește la toți cei pe care îi depășești deoarece îi vei reîntâlni atunci când vei coborî.

      Și inevitabil după cursul istoriei naturale și umane, va veni o perioadă când PSD va pierde puterea.
      E ciclicitatea naturală.
      Dacă cei din PSD nu își fac ordine în grajd acum, riscă să le o facă alții și sper să le o facă din perspectiva mea într-un mod rece și la obiect dar corect…cu rezultate mult mai drastice.
      Nu se poate ca pentru un Dragnea & Company să te aliniezi către Est.

    • Și domnule.

      USR-ul nu a fost până acum la Putere, ca să-i fie reproșate emigrația masivă(a doua țară la număr de pierdere de populație după Siria, unde este război totuși, costul corupției- 33% din contractele publice o spun și politicienii din PSD care au orientare pro-europeeană -Cătălin Ivan, Sorin Moisă.

      PSD-ul în schimb a fost.

      Cât despre Revoluție, putem să ne uităm în urmă mai obiectivi.
      https://www.agerpres.ro/justitie/2017/12/18/update-parchetul-militar-nu-a-existat-vid-de-putere-in-decembrie-1989-diversiunea-militara-principala-cauza-a-deceselor–23956

    • Colaborarea da rezultate bune, chiar fara conditii. Nu credeti ca daca USR ar fi inceput discutii si negocieri, oferind la schimb o potolire a protestelor, PSD ar fi discutat si acceptat daca ar fi fost de bun simt? Va place cum a procedat USR si ce a obtinut prin acest comportament? Posibil a unii de la USR sunt instruiti, dar nu educati. Probabil au avut ghinionul sa fie o generatie de sacrificiu, generatia fara 7 ani de acasa, datorita faptului ca parintii nu au avut timp sa le ofere o educatie. Va rog sa nu sariti ca si eu sunt din aceeasi generatie cu ei, dar in afara de comentariile de pe acest ziar, unde mai atac anumite personaje si mai aduc si insulte, in viata de zi cu zi nu as fi in stare sa jignesc pe cineva sau sa vorbesc vulgar. Pentru mine e chiar un efort sa spun ceva vulgar si parca ma simt rusinat si daca nu ar fi nimeni in preajma.
      Evident ca nu poti compara un Nicolicea sau un Serban Nicolae cu Chichirau, ar fi ca o jignire pentru cei doi. Eu pe cei doi i-am auzit vorbind doar la subiect, stapani pe subiectul pe care discuta, in timp ce pe Chichirau am auzit-o jignindu-i, ba ca e deputatul mitraliera si s-a ingrasat ca a mai furat ceva, ba ca Serban Nicolae e soferul grupului infractional organizat. Nu poti sa faci asa ceva in Parlamentul Romaniei, mai ales daca ai fi de buna crdinta si ai dori sa negociezi anumite amendamente. Cum sa te ia cineva in serios cand vii cu 6500 de amendamente generate automat, printate cu font de 8px si sa mai si zici ca te ocupi personal sa il bagi in puscarie pe Nicolicea ca nu accepta amendamentele. Pe legile justitiei, daca erau de buna credinta cei din opozitie, ar fi putut formula cateva zeci de amendamente, pe care sa le negocieze, discute si sustina. Dar ei habar nu aveau despre legile justitiei si nici nu ii interesa, ei s-au gandit ca poate reusesc sa mai obtina niste capital politic si eventual sa scoata lumea in strada sa ii aduca la putere.

      Sabia este a lui Damocles, probabil va ducea cu gandul la Patrocle sau ceva de genul asta. =))
      USR nu vrea nicio modernizare, ei nici nu stiu pe ce planeta ne aflam. Nu ii intereseaza nici lupta impotriva coruptiei, ei vor doar voturi si sa ii multumeasca pe cei care i-au finantat.
      Asta cu urcatul pe scara nu le-o spuneti si celor de la USR?
      Nu s-a aliniat nimeni catre est, ba chiar ne-am aliniat mai tare spre partenerul strategic, ati vazut ce scatoalca le-a dat Trump celor de la #rezist, asa ca acuma si-au schimbat numele in #nextlevel. =)))
      Veti vedea ca PSD are numai de casigat din tot circul facut de catre USR. oamenii nu mai pun botul la astfel comportamente, in afara de cativa ultrasi rataciti. Ati vazut probabil ca lumea nu va mai crede si nu mai iese in strada. I-ati prostit de prea multe ori si s-au prins. La inceput a fost mai usor, ei stiau ca PSD e rau, deci v-au cezut si au iesit in strada, alaturi de voi. Pe urma au iesit tot mai putini, pentru ca au inceput sa se informeze si sa nu mai ia de bun ce ziceti. Asa ca acuma mai ies in strada doar o mana de frustrati, cu evidente probleme psihice (depresii, anxietate, … boli psihice usoare).

    • Si domnule, migratia carui fapt se datoreaza? Multi vor sa spuna ca e o migratie din cauze politice. Oamenii au plecat pentru a castiga mai multi bani. Oricine ar fi fost la putere, la fel se intampla. Nu aveam cum sa ne apropiem peste noapte de salariile celor din vest, deci nu aveam cum sa oprim migratia. Cel putin PSD, atat in perioada 2000-2004, cat si din 2012 incoace, a reusit sa mareasca mai mult decat dublu salariul minim pe economie, oricat s-au impotrivit cei din opozitie. Ziceau ca se inchid firmele, ca pleaca investitorii si alte bazaconii, contrazize de realitate. Cum ar fi fost sa avem tot 600 de lei salariul minim brut? Atat era prin 2011. Ziceau inteleptii din opozitie ca ne ia dracu daca se mareste la 800, pe urma ca e dezastru total daca se mareste la 1000 si tot asa. Uitati ca de atunci s-a marit mai mult decat dublu si nu am patit nimic, ba chiar economia merge struna. Daca era tot 600 salariul minim, cred ca nu mai ramanea nimeni in tara, ca preturile tot ar fi crescut, nu stateau pe loc. Va amintit ca prin 2000 salariul minim brut era in jur de 45 de lei? Dupa 4 ani de PSD, salariul minim a ajuns la 280 de lei. deci de la 45 de lei la 280 de lei. E ceva, nu? Atunci s-au redus si taxe, s-a introdus impozitul pe cifra de afaceri si astfel au inceput sa apara foarte mule firme, a fost un boom. Eu nu inteleg de ce tot vreti sa trageti frana de mana. Istoria ne-a aratat ca nu se pabuseste nimic daca lumea castiga mai bine si daca scad taxele. Obisnuiti-va cu asta!
      Si sa nu uitam ca cel mai mare exod a fost in timpul lui Basescu, pe care l-ati venerat, cu siguranta. El chiar a zis ca daca medicilor nu le convin salariile, sa plece in strainatate.

      Cine a avut impresia ca a fost vid de putere? Eu nu am simtit asta la revolutie si eram un amarat de adolescnt, care a trait la maximum acele clipe. Mi le amintesc de parca ar fi fost ieri. Can am auzit ca Ceausescu a fugit, a fost cea mai mare bucurie pe care am simtit-o vreodata. Nu cred ca ma voi mai bucura vreodata la acea intensitate, cu toate ca nu pot considera ca as fi facut parte dintre cei oropsiti, dar eram disperat dupa libertate. Ma mir cand vad ca aflati noutati dupa atata timp.

    • Răspunsuri punctuale.
      Pentru că am impresia că v-ați orbit voluntar.
      Primul comentariu.

      Aduceți două personaje în discuție.
      Dl Nicolicea Eugen.
      Biografie.
      1. A fost unul dintre cei mai vocali susținători ai expulzării regelui Mihai, cu o ocazia primei vizite. Repetent într-un an de facultate, apoi absolvent a unei facultăți de drept extensia ogor agricol. Ce să aștepți de la el?
      Grobian de primul calibru.
      Hai dle, dă un google pe Eugen Nicolicea declarație..:) 🙂 …ai auzit….
      Dl Șerban Nicolae.

      2. Muncitor la mecanica fină, reprofilat în activist politic FSN apoi FSDN, reinventat la o universitate particulară ca și avocat, promovat de dl Iliescu și Cătălin Voicu, generalul comandat căruia îi ofera servicii de taximetrie. Îi plac înregistrările porno cu adversarii politici.

      3. Cossette Chirchirau. Vezi profilul pe Linkedin, dacă ai auzit , în fine.
      De la absolventă a Liceului de Informatică din Iași, Facultaea de Științe Economice tot în Iași a obținut un Master și apoi Doctorat în USA. Cred că știi că în USA nu se dau pe sticle de țuică, vieți tăiați și alte delicatețuri.

      Oamenii de calibrul lui Nicolicea și Voicu ar ajunge cel mult la nivelul de zilieri puși cu eliberatul gunoaielor din urma renovărilor -în firmele și universitățile prin care Cossette a lucrat.
      Nu există termeni de comparație cu primii doi sub nici o formă.
      Faza cu vorbitul frumos, ar trebui să lăsați vrăjelile și aburelile.
      Vorbind de Trump și alții acum chiar crezi că ambasadorii țărilor care au luat poziție în privința modificărilor legilor justiției, liderii parlamentari chiar a alianțelor europeene din care fac parte ALDE și PSD vorbesc așa degeaba și că strecurarea amenințărilor -să le spunem de-a dreptul, dar extrem de diplomatice printre rânduri privind activarea articolul 7 din Tratat sunt așa un bluff de Crăciun.
      Trezește-te dle. Wake up din viziunea idilică.

      Iar aia cu salariul care a urcat, ghici ghicitoare ghici de ce a urcat. În 2004. România a intrat în NATO. Apoi în Uniunea europeeană.
      Calculează 1989- 2004. 15 ani (14 ani)
      Calculează apoi evoluția din 2004 -2018.
      Prima perioadă românii erau singuri izolați, pierduți cu aceleași personaje care încearcă să aducă România pe aceiași cale.
      Iar cât despre salarii, trebuie să înțelegi că nu contează suma în sine și zerourile ..ci puterea de cumpărare.
      http://cursdeguvernare.ro/puterea-de-cumparare-a-salariilor-dupa-intrarea-in-ue-o-evolutie-si-cateva-probleme.html
      http://cursdeguvernare.ro/pe-noi-culmi-de-progres-si-civilizatie-cresterea-oficiala-a-pib-88-consecinte.html

      Nu l-am venerat pe Băsescu doar în momentul când corect s-a poziționat pe chestiunea Justiției. Iar apoi s-a repoziționat.

      Cât despre revoluție, dle, ce bucurii vorbiți…doar nu trăiți în Fantasmagoria..

      Bucurii am avut când s-au născut copiii și când îi vezi la școală crescând sănătoși și veseli și stau alături.

      Dar cum 4 milioane de români au luat lumea-n cap, printre care și eu ..crezi că au făcut-o de bine ce o duceau și de perspectivele mărețe în țara lor??
      Scutiți-mă vă rog de rubrica de partid.

      Aveți aici numerele care explică ceea ce se întâmplă în Justiție.
      Simplu ca bună ziua.
      Nu vor pedepse și nici închisori pentru actele comise.
      Ăștia sunt cei de care știm.
      Că mulți nu știm, au dosare pe rol.
      Restul , vorbăreală ieftină.
      https://www.cotidianul.ro/cati-parlamentari-sunt-condamnati-trimisi-in-judecata-sau-urmariti-penal/

  • Cei doi parlamentari consolidau înțelegerea cu un măr, și judecând după volubilitatea dlui Suciu, a fost foarte bun.

    Legat de Lege, nu cred că a fost făcut un studiu de impact.

    Se spune că e pentru binele publicului, dar singurii beneficiari reali , sunt cei care dau amenzile.

    Ba mai mult aș spune, mută responsabilitatea posibilelor incendiu , pe victimele potențiale.

    Se poate spune că persoanele care se vor regăsi în acele localuri își dau consințământul automat.

    – Ce căutai acolo, pancarta era acolo…companiile de asigurări vor fi fericite și bate din palme, yupii o clauză ce le salvează bani de la reclamații.

    Imaginați-vă acum saga asiguraților cu arsuri care vor avea nevoie de îngrijiri medicale și de banii aferenți.

    În opinia mea, mută o mare parte din responsabilitatea civilă de pe umerii proprietarului pe umerii asiguratului.

    Și să fim serioși în viața reală, publicul are mii de pancarte care semnalizează zeci de pericole.

    Schimbă asta cu ceva comportamentul celor vizați? Gândiți-vă la fumat și băut.
    Desigur o linie poate fi trasă după câțiva ani de aplicare.

    Și dacă vom urmării niște criterii de eficiență.
    – Vor fi mai puține victime?
    – Nu cumva victimele se vor regăsi într-o situație legală mai proastă pentru ele decât anterior?
    – Care va fi impactul real?

    Dl Simionca știe câte localuri nu au autorizații de incendii?
    Să le spună acum, ca să vedem mai târziu câte au intrat în legalitate în privința respectării reale a unor planuri de evacuare, amenajării fizice corespunzătoare în funcție de tipul activităților și mărimea mulțimii. Sunt sceptic și merg mai mult pe varianta unei legi care mai degrabă obligă proprietarii să-și pună pancarte frumos colorate ineficiente ieftine decât să investează real în conceptul de securitate fizică a persoanelor.

    Vom trăi și vom vedea.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS