Centrul de Transfuzie Sanguină Bistrița ar avea nevoie teoretic de un aviz din partea Ministerului Sănătății pentru recoltarea plasmei de convalescent pentru tratarea bolnavilor de Covid-19, a declarat pentru Timp Online dr. Anca Andrițoiu, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, motivând că ”va fi un program național în care se va face acest tratament și atunci trebuie să aibă aprobare”.
Într-un interviu acordat joi după-amiaza Timp Online în care a fost întrebată dacă este nevoie de un aviz din partea Ministerului Sănătății pentru utilizarea aparatului de plasmafereză de la Centrul de Transfuzie Sanguină Bistrița, dr. Anca Andrițoiu a dat următorul răspuns:
”Doamna director (de la Centrul de Transfuzie Sanguină Bistrița – n.r.) a făcut o solicitare către Ministerul Sănătății pentru a vedea dacă are nevoie de un astfel de aviz. Din câte am înțeles eu, acest aparat este similar cu cele care s-au distribuit de către Ministerul Sănătății în țară în trei centre mari, la Iași, la Timișoara și la București pentru recoltare de plasmă și folosirea ei în scop terapeutic. În același contract – așa am înțeles – erau și alte aparate care puteau fi distribuite în țară. Am înțeles că cei de la Institutul Național de Hematologie – care sunt șefii ierarhici superiori ai centrelor de transfuzie – sunt de acord cu folosirea acestor aparate. Doamna director a făcut și o solicitare să obțină aprobarea Ministerului Sănătății pentru că ulterior această plasmă va fi folosită în sistemul medical, în spitale, dacă vor fi acreditate. Spitalul Județean de Urgență a făcut o solicitare să fie acreditat pentru a face tratament, la nevoie, cu această plasmă. Totuși trebuie să aibă un aviz pentru că va fi un program național în care se va face acest tratament și atunci trebuie să aibă aprobare”.
Întrebată dacă există un protocol pentru administrarea plasmei, dr. Andrițoiu a răspuns: ”Eu, din câte știu, totul este în fază incipientă. Specialiștii din cele centre trei centre care au fost desemnate – centre mari, cu experiență, Matei Balș, Timișoara și Iași – mai întâi ei trebuie să pună în practică această procedură și pe urmă cred că va merge mai departe”.
Se testează acum tratamentul cu plasmă pe Pimen. Să vedem dacă cu succes. Deși în cazul IPS acționează și forțele oculte: Muma Pădurii, Sarsailă. S-ar putea să nu fie 100% relevant.
Ar fi bine ca depre un om ca IPS Pimen sa vorbiti cu respect…Daca ar fi Iliescu sau Petre Roman ,tot asa ati vorbi? Deshideti ochii mintii si constatati ce mica e distanta dintre viata si moarte ,dintre ministru si taran!!!
Eu aș vorbi despre cei mai tineri decât IPS, din Suceava, care au murit pe patul spitalului, fără a beneficia de șansa transferului cu elicopterul sau a tratamentului cu trei doze de plasmă