Dr. Doina Petri: Tibi Uşeriu, un fenomen. A dus cursa până la capăt extraordinar de demn şi de frumos

De când alergaţi?

De nouă ani. Alerg aproape în fiecare zi. Îmi place să particip la concursuri, la maraton mai rar pentru că este foarte greu, antrenamentul e foarte greu şi nu prea mi-l permit, dar la semimaraton, la maraton-ştafetă, cum am fost acum cu fetele de la Schreiner, particip. La Cluj, a fost excepţional. Am ieşit pe locul 13. E foarte bine pentru prima participare. Alergarea îţi dă un stil de viaţă aparte, endorfinele pe care le simţi după o astfel de cursă nu ţi le poate da niciun alt gen de activitate.

Felicitări pentru rezultat. Aş vrea să ştiu cum a fost momentul zero, de ce aţi început să alergaţi?

Am început să alerg pentru că fiul meu făcea maratoane. Mi-a spus că nu e greu. M-a luat cu el la antrenamente pe stadion, la început o tură, două, trei, după doi ani m-a dus la un semimaraton şi de acolo am început totul. M-am luat pe cont propriu şi am mers mai departe.

Şi aţi făcut din asta o disciplină.

Da. Nu pot dacă nu alerg măcar o dată pe săptămână 10 kilometri. E distanţa la care mă simt confortabil. Asta înseamnă 25 de ture de stadion, de bandă sau pe teren undeva. Mă simt bine, nu mă dor articulaţiile, nu am problemele pe care le au colegele de vârsta mea. Nu mă doare capul, nu sunt nervoasă. Mă simt bine dacă fac asta. În momentul în care alergi trebuie să te concentrezi la lucruri frumoase şi relaxante ca să poţi să duci o cursă. Mai ales când te pregăteşti pentru maraton şi ai de alergat distanţe de 36, 38 de kilometri. Ca să poţi face un maraton, trebuie să faci chestia asta de câteva ori. În momentul acela nu te poţi gândi la lucruri care te-ar opri din cursă şi atunci visezi că înoţi, că alergi pe o insulă pe care nu ai văzut-o. Trebuie să-ţi confecţionezi o strategie mentală care să te ducă fără să simţi oboseala. Mie îmi place şi să înot. Înot 2,5 km pe săptămână, alerg. Aceste lucruri fac parte din viaţa.

Există o ştiinţă a alergării?

Noţiunea de alergare corectă e puţin generală. Nu se potriveşte la fiecare. Noi avem corpuri complet diferite şi fiecare dintre noi are propriul lui comportament corect în mişcări de picioare – ceea ce ţine de conformaţie – de braţe, care iar ţine de conformaţie, respiraţia care ţine de capacitatea cutiei noastre toracice şi mintea care le coordonează pe toate. Fiecare are propriul lui mod de a alerga corect. Eu spun că alergi corect atunci când te simţi bine pe termen lung şi pe distanţe cât mai lungi fără să oboseşti.

Alergând aţi reuşit să-i inspiraţi şi pe alţii?

Cei mai mulţi pe care am reuşit să îi atrag după mine au venit şi au abandonat după aceea pentru că alergatul presupune perseverenţă, voinţă şi trebuie să laşi tot felul de alte treburi, dar sunt şi persoane care mi-au urmat exemplul şi aleargă. Pentru mine e mare mulţumire. E cel mai mare bine pe care îl poţi face cuiva, să-l înveţi să trăiască sănătos şi să facă lucruri care îi plac.

Ca medic vă gândiţi la cum funcţionează organismul dumneavoastră?

Întotdeauna. Eu am făcut medicină preventivă din pasiune şi vreau să fiu modelul meseriei mele.

Să revenim la maratonul de la Cluj. Cum a fost?

La Cluj a fost foarte frumos, 3500 de participanţi, o atmosferă extraordinară. Am participat la ştafetă fiindcă nu am fost antrenată pentru semimaraton. Aş vrea să merg în toamnă la un maraton, poate cel de la Tăşuleasa, dar nu ştiu dacă mă pot antrena. Eu ştiu ce înseamnă un antrenament de maraton. E greu, nu îl poţi duce până la capăt, deci nu promit până nu o să încerc. La Cluj, am alergat 10,95 km, sub o oră. Fetele au fost extraordinare au participat pentru prima dată. Una dintre ele a făcut semimaraton. În atmosfera aceea de concurs te mobilizezi şi ajungi să fii mai bun decât eşti de obicei. A fost foarte frumos. Mie îmi place foarte mult unde e lume multă, unde se organizează concursuri şi suntem cu toţii acolo, suferim împreună, spiritul de echipă. În general îmi place să mai alerg cu cineva. Îmi place să susţin, să fiu susţinută. Aceasta este o chestiune foarte frumoasă la alergători.

La acelaşi maraton a alergat şi Tibi Uşeriu. Ca medic cum evaluaţi ce a făcut el?

Mi se pare un lucru extraordinar. După mine e un supraom pentru că aşa ceva nu pot face decât puţini oameni. Nu e numai antrenamentul. La el e o inteligenţă aparte de a-şi susţine metabolismul, cordul, rinichii. Mi se pare un fenomen. E un om excepţional care merită toate laudele şi care a făcut ceva ce foarte puţini oameni reuşesc să facă. Nu mi s-a părut epuizat, a dus cursa până la capăt extraordinar de demn şi de frumos. Sunt aşa de impresionată de ce a făcut încât nici nu ştiu ce să spun. Medical nu îmi pot explica cum a reuşit să nu doarmă şi inima şi rinichii lui să funcţioneze atât de bine.

Credeţi că a contat şi echipa de suport?

A avut o echipă fantastică. Îmi spunea cineva că, la un moment dat, fiindcă era ploaie şi frig, au făcut un fel de zid uman ca să îl poată susţine fiindcă altfel te epuizează condiţiile meteo care nu i-au fost deloc favorabile. Şi oamenii aceia sunt fantastici fiindcă au crezut în el şi l-au susţinut. Au toată admiraţia mea. Chiar e frumos să fii şi numai voluntar pentru o astfel de acţiune.

Care e mesajul dumneavoastră pentru cei care nu au îndrăznit încă să se apuce de alergat?

Faceţi cât mai multă mişcare, faceţi orice sport care vă place. Şi bătutul mingii în spatele blocului e un sport care merită făcut fiindcă altfel te simţi, altfel trăieşti, îţi prelungeşti viaţa, mintea ţi se deschide, devii un om mai bun şi mai tolerant.

Interviu realizat de Cristiana Sabău

Sursa foto principal: Andrei Dăscălescu (Asociaţia Tăşuleasa Social), foto interior: Facebook Doina Petri