Economie Sănătate

Dr. Niculai Dumitru: Va fi „canibalism” între medici. Vom fi preocupaţi să luăm pacienţi de la colegi

Medicii de familie din Bistriţa-Năsăud sunt "speriaţi şi îngrijoraţi" de o posibilă schimbare radicală a felului în care Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate le va finanţa serviciile. Interviu cu dr. Niculai Dumitru, preşedintele Asociaţiei profesionale a medicilor de familie/medicină generală - Bistriţa Năsăud.

Domnule doctor, există riscul ca oamenii de la ţară să rămână fără doctori ]n baya noului contract cadru?

În cazul în care contractul va fi finalizat cu 20% finanţare per capita şi 80% pentru servicii este clar că marea majoritate a medicilor din rural vor migra spre oraş. Vor rămâne la ţară numai cei care au casă acolo şi s-au fixat, ceea ce sunt foarte puţini. Şi aşa lucrurile stau prost. În acest moment, în mediul rural este un deficit de peste 450.000 de medici în ţară. La noi în judeţ sunt vreo patru posturi libere de câţiva ani. Sporul de rural aproape că s-a desfiinţat, iar lista o poţi face doar cu câţiva zeci de pacienţi. Banii sunt aceiaşi, dar cresc cam cu 30% serviciile. Asta este şi bine, şi rău fiindcă va scădea valoarea punctului. Cert este că o mare parte dintre medicii din rural vor veni la oraş.


Doamna preşedintă a CJAS Bistriţa-Năsăud Camelia Ilişuan spune că există pârghii pentru ca medicii să fie opriţi să vină la oraş.

O respect pe doamna Ilişuan şi îi apreciez munca, dar o voi contrazice. Nu există nicio pârghie. E foarte greu să ţii un medic de familie în rural în condiţiile în care el mâine poate veni în urban. În Moldova, sunt posturi pentru medici care nu s-au completat de ani de zile şi nu mai este nicio şansă ca ei să meargă la ţară când pot merge în oraş. În toate oraşele mari sunt cu 50 până la 70% mai mulţi medici decât ar fi necesar. În condiţiile în care era finanţare 50% per capita şi 50% per serviciu exista şi un spor de rural acceptabil. Acum că nu mai există limită de pacienţi şi îţi poţi face listă cu o sută de pacienţi vă daţi seama cât de uşor găseşti o sută de cunoştinţe în oraş. Mergi mai întâi pe servicii şi, încet, încet, îţi completezi lista de pacienţi până la 500-600 şi ajungi la numărul de asiguraţi care să-ţi permită funcţionarea cabinetului. Noi insistăm să se dea 50% per capita – iar Ministerul Sănătăţii a înţeles în final, dar CNAS un pic se face că nu înţelege –pentru singuranţa investiţiilor oricărui cabinet medical. Dacă noi nu facem investiţii, calitatea serviciului medical va scădea. Cu sumele de la Casă nu vom putea face altceva decât să mergem de pe o lună pe alta. Nimeni nu va mai investi în aparatură, nici în pregătirea medicilor, nici a asistentelor şi aduce înapoi medicina primară cu 10-15 ani.

Înţeleg de la dumneavoastră că această măsură va afecta calitatea actului medical şi din mediul urban.

Absolut! S-a demonstrat şi cu farmaciile, şi cu stomatologii. Cu cât sunt mai mulţi medici pe cap de locuitori, cu atât toţi trăiesc mai prost. Într-un fel e acum cu 50 de medici de familie în Bistriţa care au între 800 şi 2000 şi ceva de pacienţi şi altfel va fi o sută de medici fiecare cu 500 de pacienţi. E clar că toată lumea va trăi mai prost.

Ce şanse există să se schimbe situaţia? Spuneaţi că discuţiile sunt blocate acum la CNAS.

Discuţiile pe noul contract cadru durează de două luni. Ministerul Sănătăţii ne-a înţeles pe undeva doleanţele fiindcă noi nu cerem bani în plus. Noi cerem să se aloce 50% din bani per capita şi 50% pentru servicii, o măsură de siguranţă pentru noi şi cabinetele noastre în următorii 10-15 ani.  Să nu uităm de cititoarele de carduri. Vine dosarul electronic. Anul acesta avem destule noutăţi de implementat, nu trebuia să mai şi schimbăm din temelii întreg sistemul de finanţare a serviciilor făcute de medicii de familie.

În ce priveşte clinicile din oraşele universitare credeţi că şi ele ar putea veni la Bistriţa?

Bistriţa e foarte aproape de cele două mari centre universitare, Cluj şi Mureş, şi deja sunt zeci de medici specialişti care fac naveta la Bistriţa de la Târgu Mureş şi Cluj-Napoca. Sunt deja farmacii ale lanţurilor – cu toate că s-a încălcat legislaţia europeană – deci este o mare firmă farmaceutică ce are farmacie la Prundu Bârgăului, ceea ce, prin lege este interzis, dar la noi nu se ţine cont. Deja în marile oraşe, lanţurile şi-au deschis centre medicale, iar pasul următor este oraşele limitrofe şia poi toată ţara. Nu le va opri nimeni fiindcă sunt sume foarte mari în joc, vor angaja medici. În momentul în care vor avea monopol vor dicta întreaga politică din ţară. Se va întâmpla la fel ca şi benzinăriile. În urmă cu 10 ani au fost foarte multe care au fost cumpărate de marile lanţuri. Exact aşa va fi şi cu medicina primară şi medicii de familie. Se vor deschide centre medicale integrate cu farmacii, cu laboratoare, cu absolut toate specialităţile şi cu doi-trei medici de familie care vor presta de fapt activitatea unui medic de familie. La prima vedere pare avantajos pentru cetăţean, dar în momentul în care vor avea monopolul se va întâmpla ca şi în alte domenii. Uitaţi-vă că preţul carburantului e dictat de trei mari firme. Aici e mai periculos fiindcă aceste lanţuri vor dicta tot. Au bani şi putere să reziste o lună-două până când Guvernul va ceda. La noi e mai complicat. Nu avem puterea să facem un protest mai mare de 30 de zile fiindcă intrăm în colaps.

Mai ridică şi alte probleme noul contract cadru? Ni se spune că asiguratul va beneficia de mai multe servicii şi că va fi mai bine.

Teoretic, însă nu uitaţi că fiecare serviciu are un preţ. Banii fiind aceeaşi, făcându-se mai multe servicii, înseamnă că preţul per serviciu e mai mic. Acest lucru presupune că medicii vor fi obligaţi să facă de două ori mai multe servicii pentru aceiaşi bani. Şi aşa medicii sunt asaltaţi de birocraţie şi aproape tot programul fac hârtii. Ridicând numărul serviciilor acestea vor fi de proastă calitate, slabe din punct de vedere profesional.

Ce spun medicii din Bistriţa-Năsăud?

Sunt speriaţi şi îngrijoraţi pentru că de vreo 15 ani nu am fost în situaţia de a se schimba lucrurile radical într-o perioadă destul de dificilă. Vă reamintesc faptul că ne ocupăm acum cu implementarea cardului de sănătate, vine dosarul electronic, se schimbă lista de medicamente. În plus, contractul cadru schimbă foarte multe reguli care au fost valabile anul trecut. Schimbând din temelie raportul între finanţarea per capita şi servicii de la 50-50% la 20-80% statul destructurează activitatea medicului de familie. Încă documentul nu a apărut în Monitorul Oficial şi sperăm să nu apară în forma aceasta. În cazul în care totuşi va apărea, va fi un protest naţional pentru că aspectul acesta ne atinge pe toţi cei 11.000 şi ceva de medici de familie din România. S-ar putea ca veniturile noastre să rămână aceleaşi, dar nu va mai fi nicio siguranţă, totul va fi de la o lună la alta.

Plus o bătălie pe pacienţi mai ales în mediul urban.

Bineînţeles. Va fi un soi de „canibalism” între medici. Vom fi preocupaţi să ne ţinem pacienţii sau să-i luăm de la colegii de peste drum. Acest lucru s-a întâmplat şi cu farmaciile. În urmă cu doi ani, s-a permis ca pe fiecare stradă să fie 3-4 farmacii, tot la presiunea lanţurilor. Aşa au dispărut multe farmacii. În final, au văzut că rezultatele sunt proaste pentru că veniturile au scăzut la toată lumea. Şi acum se revine la deschiderea farmaciilor pe criteriul demografic.

Când se vor semna contractele?

Undeva prin aprilie, sperăm. Mai avem aceste chestiuni asupra cărora nu am căzut de acord cu Casa Naţională, iar noi am spus că nu renunţăm la procentele 50% finanţare per capita şi 50% finanţare pe servicii şi nici la scăderea numărului de pacienţi minim sub 800 fiindcă un cabinet nu poate funcţiona efectiv cu mai puţini pacienţi asiguraţi. Această sumă e constantă, mă refer la 50% per capita, cealaltă fiind extrem de nesigură.

Aţi înţeles până la urmă de ce s-a recurs la schimbarea aceasta a modului de finanţare?

Da. Nu vreau să aduc acuze, dar se pare că e vorba de presiunea marilor firme, a marilor lanţuri. Industria farmaceutică e când pe locul întâi, când pe locul doi la profit cu armamentul şi industria drogurilor. Au fost şi momente când era locul întâi. E vorba de bani, numai despre bani. În UE, Germania, Olanda, Franţa e sistemul de acum de la noi. Doar Italia e excepţie. La noi, consultaţia e un punct sau câteva puncte şi abia după o lună sau când doreşte CJAS acele puncte se transformă în lei. Dincolo nu e aşa. Când pacientul a intrat în cabinet, mai întâi plăteşte şi apoi aceasta are loc. Nu cardul va elimina fraudarea sistemului, ci în momentul în care ai intrat într-un cabinet, indiferent dacă e policlinică sau un cabinet individual, ai plătit şi recuperarea plăţii se va face în funcţie dacă eşti sau nu asigurat, până în momentul acela frauda va exista fiindcă totul e pe hârtie, iar hârtia şi pixul în România pot face orice. În alte ţări, dacă pacientul e asigurat, plăteşte consultaţia, dar imediat Casa îi dă banii înapoi dacă e asigurat. La noi sunt cifre pe hârtie şi multe luni de aşteptare pentru toată lumea care duc, în final, tot la fraudă.

Interviu realizat de Cristiana Sabău

11 comentarii

  • De ce in acest domeniu ar trebui sa existe protectie pt cei vechi ? Tot mediul privat traieste in concurenta ! Medicii buni nu-si vad capul de treaba , nu se streseaza ca vin altii si le iau locul ! La fel si cu farmaciile. Daca un tanar vrea sa deschida o farmacie nu este lasat de rechinii batrani care doresc monopol ! Hai , lasati-i si pe altii sa traiasca , acceptati concurenta corecta !

    • Lucrurile nu sunt atat de simple, iar concurenta ar trebui sa intereseze actul medical sau farmaceutic. calitatea lui si NU un pret cu 2-3 lei mai mic.
      Ar fi foarte bine ca tinerii CARE AU FACUT FACULTATEA DE FARMACIE sa poata sa-si deschida o farmacie, din pacate lanturile au cam ocupat ce era de ocupat. Adica NU farmacistii.

    • 50%din medicii din Bistrita au sub 45 de ani.Toti medicii, indiferent de varsta trebuie sa acumule puncte EMC(Educatie Medicala Continua) 200 in 5ani.Acestea se obtin prin participarea la Congrese si Simpozioane cu taxa 200-300roni.Legatat de concurenta,pacientul poate sa se inscrie la care medic doreste din cei 150 medici din B-N.

    • Pt. raul a. Titlul articolului este o metafora,care a placut sau prin care s-a dorit atragerea atentiei, de catre d-na reporter.

  • Ce canibalism d-le dr.? Sunt atatea localitati fara nici urma de medic de familie, cred ca denumirea corecta este concurenta constructiva nu canibalism! In mod sigur pacientul se va indrepta spre medicul care reuseste sa-i castige increderea si respectul nu spre cel obisnuit sa aiba programul doar pe usa cabinetului nu si efectiv!

  • Pt. Metropolit.Singurul criteriu pt.a lucra in strainatate este Diploma si cat mai multa EXPERIENTA,care din pacate se castiga cu VARSTA.

  • Pt.Mitropolitul T.L.S. Ori esti prost informat ori esti rau intentionat sau ambele.Nu am fost membru P.C.R. Asociatia Medicilor De Fam.sub 5ani vechime sustin in totalitate,revendicarile Asociatiei Nationale a Med. Fam. Activitatea principala a acestei Asociati este pregatirea medicala continua amembrilor. Pe mine personal nu ma sperie nimic.In interviul acordat am prexentat nemultumirile M.F fata de noul contract cadru, aflat in dezbatere publica. P.S.Daca totusi vrei sa arunci pe cineva la gunoi [a se citi in vacanta] incepe cu PARINTI tai.

  • Dupa ultimele comentarii m-ai convins ca esti si p.i. si r.i. M-am referit doar la titlu articolului,care putea fi mai aproape de realitate. Nici macar cu tov.dr. nu ai nimerit-o.Si in perioada ,de trista amintire la care apelezi atat de des,apelativul era Domnule Dr. …Aici am sa pun punct acestui dialg cu o persoana care se ascunde sub un pseudonim penibil, care foloseste doar lozinci depasite.Apropo ai uitat:Nu ne vindem Tara. P.S. Nu m-ar surprinde de loc daca sub acoperitul M.T.L.S sa descoperim un coleg de-al lui TURCESCU.

  • Domnule Dr. Dumitru, nu merita sa purtati dialog cu persoane care nu se identifica, in timp ce identitea d-voastra e la vedere. Asemenea persoane, fara cultura, fara idei reale, capabili numai sa denigreze(postaci pe bani) , care-si dau cu presupusul in orice domeniu si de la inceput jignesc interlocutorul cu singura chestie care lor li se pare grozava „comunist”, sunt catastrofale pentru tara. Organizatorul de sanatate poate si e obligat sa gaseasca metode de asigurare a asistentei medicale pentru toti asigurati, echitabil in teritoriu! Domnul nemultumit poate sa apeleze numai la medici tineri si nu i-asi dori sa i se poata pune diagnosticul de abdomen acut numai dupa ce face un RMN. Dar nu pot continua caci e mult de discutat! Va doresc sanatate !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS