Social

Drum de groază între Rodna și Valea Vinului. Momentul când o mașină se izbește violent de un obstacol (VIDEO)

Drumul recent asfaltat între Rodna și stațiunea de interes local Valea Vinului – lucrare finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) încă din timpul guvernării PSD – este plin de ”capcane” nesemnalizate și reprezintă un pericol pentru participanții la trafic.

”Acest drum între Rodna și Valea VInului este de nedescris de periculos. Nu sunt parapete, semne rutiere, nu este iluminat, sunt obstacole ca cele din fotografii nenumărate. Aici se fac lucrări după placul primarului (Valentin Grapini – PSD – n.r.), un primar care el face legea și pune viețile cetățenilor, ale participanților la trafic, în pericol. În proiectul finanțat cu bani guvernamentali prin PNDL este prevăzut să se toarne două straturi de asfalt. S-a turnat doar unul singur de cel mult 5 centimetri de asfalt. Momentan, Valea Vinului este zona turistică de interes local, dar se vrea să devină una de interes național”, a transmis o sursă care ne-a pus la dispoziție și câteva fotografii relevante.

De altfel, chiar sâmbătă, pe acest drum a avut loc un accident rutier, o mașină intrând direct într-un utilaj parcat necorespunzător la marginea drumului. Întreaga scenă a fost suprinsă de camerele de luat vederi. Atenție! Sunt imagini cu un impact emoțional.

Recent, într-o conferință de presă la sediul PSD, Valentin Grapini spunea că, pentru modernizarea drumului comunal Rodna – Valea Vinului, comunei Rodna i s-au alocat de la Guvernul PSD suma de 8,9 milioane de lei în 2016, urmând ca acum să fie primită ultima tranșă de plată: ”Deja suntem cu covorul de asfalt dus până la intrarea în sat. Acum lucrăm foarte tare pe satul Valea Vinului. Din discuțiile pe care le-am avut cu constructorul, undeva la finalul lunii septembrie finalizăm și acest drum de 9 kilometri, foarte important pentru localitate, dar și pentru dezvoltarea turismului în zonă. Dacă constructorul va duce la bun sfârșit lucrările și va fi stoparea de plată, nu știu cine va plăti penalitățile de întârziere. Dacă cel cu care avem contract de finanțare, Guvernul, schimbă regulile în timpul jocului, nu știu cine va deconta aceste penalități de întârziere”.

12 comentarii

  • Cu viteza asta se circula in zone de lucrari??? Nuna denigrare stiti !!! Ai masurat tu stratul de asfalt ??? Crepati de ciuda, invidie si de suflet megru ce l aveti !!!

  • O fi drumul ala prost facut dar șoferul e tâmpit de-a binelea !
    Era la raliu ? Cu asa viteza se conduce pe un drum in construcție si cand mai ai si copii in mașina ?
    Bine a zis, cine a zis , romanul cand moare , nu moare de foame !
    Moare de prost !

  • Pentru gura de canal plasata necorespunzator si felul in care constructorul nu a stiut , nu a vrut sa ocoleasca un obstacol periculos , trebuie facut dosar penal si trasi la raspundere idiotii care au executat lucrarea.Este de neacceptat asa ceva. In occident nu vezi asemenea lucrari. Romania anormala este prezenta la tot pasul.

  • Io stiu ca pe drumuri dinastea se merge cu 60 la ora, dar nah asta era ceva pilot de raliu, din filmare in comparatie cu restul masinilor avea cam 80-90, un dobitoc, bine ca nu s a bagat in alții, multi supermani dinastia avem la volan.

  • Eu zic sa asteptam finalul lucrarilor, acela va fi stadiul relevant si vom putea spune daca lucrarile sunt conforme sau nu. Pana atunci e irelevant. E ca si cum ai spune ca e tare carnea, dar inca nu ai pus-o la fiert.
    Accidentul pare culpa comuna: unu a lasat utilajul aiurea, celalalt conducea cu viteza si nu a fost atent la drum. Daca era un copil in locul utilajului, il spulbera si sigur nu era de vina proiectul/drumul/primarul/constructorul.

  • Pe un drum inca neterminat , pe care se executa lucrări , orice șofer responsabil circula cu viteza redusă si atentie maxima . Nu invers !
    Daca n-a fost orbul in stare sa vada de la 200 m ditamai utilajul , ziua in amiaza mare , crezi ca l-ar fi ajutat cu ceva un semn de avertizare (care oricum atunci cand se pun , se pun prea aproape de pericol ) ?
    Pe vremea cand am luat eu permisul , te cobora instructorul din mașina si te lasă sa vii pe jos , daca nu făceai exact ce-ți spunea .
    Nici 10% din proaspeții șoferi , n-ar lua permisul daca azi ar da examen cu “celebrul” la sfârșitul anilor ‘80 ,maior Moldovan !

  • N-am fost nici milițian , nici securist , nici macar membru pcr n-am vrut sa ma fac (suportând desigur dezavantajele aferente ) !
    Munceam trei schimburi in fabrica , in condiții pe care astăzi tinerii nici nu pot sa si le imagineze .
    Cu permisul ala ,luat in condițiile corect enumerate de tine mai sus, am condus o viata , întreaga Europa (dupa1990) , de la Istanbul la Amsterdam , fara niciun accident in atâția zeci de ani .
    Revenind la cazul nostru , daca șoferul avea minte , putea evita accidentul !
    Privește atent la a doua mașina care vine pe contrasens , viteza moderată , anticipează impactul “cascadorului” , are timp sa frâneze si cauta sa acorde eventualul ajutor .
    Asa se circula si se conduce in condițiile existente pe acel drum .
    Sigur ca utilajul trebuia semnalizat , dar dupa ce te nenorocesti tu si familia , iti mai folosește la ceva faptul ca legea da culpă si altor tâmpiti ?

  • Din punctul meu de vedere de vina sunt și cei care lucrau acolo fiindcă nu au semnalizat cu măcar un indicator luminos sau ceva de genu dar și șoferul care nu a fost atent și in plus mașina pe care o conducea avea problemele ABS ul nefiind funcțional se putea opri mult mai repede.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.