O potecă tematică va fi amenajată anul acesta în arealul din jurul Bistriței, într-o zonă care va fi stabilită de comun acord cu pasionații de drumeții, alergare și bicicliști, anunță Cristian Țetcu, președintele Asociației Ruralis, organizație care promovează ariile naturale urbane.
”Am pornit anul foarte bine cu peste 50 de persoane care au venit alături de noi în drumeții în acest început de an. Dacă anul trecut ne-am propus să studiem oportunități de pe malul stâng al Bistriței Ardelene, Dealul Codrișor, Parcul Pericilor Seculari, anul acesta ne-am propus să venim și pe partea dreaptă a râului, să mergem în pădurile de pe Dealul Cetății, spre Blăjenii de Sus, spre Nepos – Tărpiu și Slătinița, niște zone spectaculoase unde am găsit și livezi, cu arbori seculari și tot anul acesta ne-am propus să amenajăm și un traseu tematic. Încă nu avem stabilit cu exactitate zona, dar o să începem niște discuții cu persoanele interesate, cum ar fi alergătorii, bicicliștii, plimbăreții, care să ne spună, într-o primă fază, care e zona cea mai de interes. Vom avea o conferință, sperăm sub patronajul Primăriei Bistrița, în care vom lua în discuție și impactul acestor activități asupra mediului. Avem o problemă în oraș: nu prea avem zone verzi care să facă legătura între părți ale orașului care să fie atractive. Dacă astăzi vrei să mergi de pe Independenței pe Grigore Bălan, să intri într-o pădure, nu prea ai cum. Trebuie să mergi cu autobuzul, cu mașina, pe jos e mai delicat și ne propunem în această conferință – care va avea loc fie la final de februarie, fie în martie – să ridicum cumva la fileu această oportunitate cu bătaie lungă”, a spus Cristian Țetcu.
Până acum, Asociația Ruralis a organizat 25 de tururi ghidate și peste 90 de drumeții de documentare, în total 1600 de km.
”Suntem foarte bucuroși pentru că oamenii din Bistrița au fost alături de noi în aceste drumeții prtin pădurile orașului care sunt pline de biodiversitate. În studiile pe care le-am realizat în anul 2023 în ce privește Pădurea Codrișor, râul Bistrița Ardeleană și pajiștea din parcul Perilor Seculari am rămas foarte surprinși să descoperim multe păsări și alte viețuitoare care trăiesc aici. Trebuie să conștientizăm acest lucru și să le protejăm în continuare. În 2024, ne mutăm pe Dealul Târgului, Dealul Cetății, Pădurea Schullerwald, spre Sigmir. În continuare vom documenta și zonele acestea“, a spus Simona Păcurar, care a documentat toate aceste ieșiri în natură.
Bistrița face parte deja din grupul select al celor 10 orașe din România care alcătuiesc Rețeaua națională a ariilor naturale urbane, în zona noastră fiind propuse pentru a fi protejate râul Bistrița Ardeleană și pădurile din jurul orașului, oaze de biodiversitate.
Zona cu cel mai mare intereses este Cetatea Bistriței de pe Dealul Cetății ca reper vizual este Antena de Telefonie Mobilă . Se poate prelungi pista de biciclete de pe strada Subcetate până la Cetatea de pe Dealul Cetății.
Un cetățean al Bistriței în ședința de buget din 2022 a propus o potecă între Cartierul Subcetate și Cetatea Bistriței de pe Dealul Cetății. Până acum nu sa făcut nimic în acest sens !
https://www.youtube.com/watch?v=58wEP5OOdGY
Este evident până și copiii știu : Copiii de la Colegiu Andrei Murșanu pentru a le arăta frumusețile Bistriței prietenilor lor europenii o drumeție până la Cetate. Punt de plecare Parcarea Hotelul Flamingo complementar Magazinul Penny continuare până la Antena de pe Dealul Cetății întoarcere la Cofetăria Doris.
https://chl.cnlr.ro/routes/4/la-antena
Inimosii CRISTIAN TETCU si SIMONA PACURAR sunt unici in Bistrita prin faptul ca au o asemenea abordare foarte exacta si ne arata noua celor multi si comozi ce frumuseti are NATURA inconjuratoare orasului nostru.
Nu mai vorbesc de minunatele poze cu pasarele si descrierile documentate pe specii .
Aceste poze sunt facute de SIMONA cu mare precizie .
Sugerez ca intreg aparatul domnului Primar dar si membri CL sa faca cel putin o astfel de drumetie sa invete lectia VERDE si sa fie pregatiti sa acorde toata atentia la viitoarele proiecte .
Felicitari multe si multumiri celor doi indragostiti de NATURA ca ne fac si noua ziua mai buna cand posteaza astfel de imagini cu trasee interesante .
Totusi, Tetcu asta , infiltrat pe usa din dos in primarie , cu ce se ocupa?
Dormi linistita Ana Maria ca nu ajungi nici la degetul mic a lui Tetcu si are fisa postului care o respecta cu multa sarguinta si pricepere.
Pana nu cunosti omul abtine-te de la alte intrebari tampite.
Multumesc, dle Balan alias bistritean , cel care posteaza numai cu numele real! Si totusi ,cu ce se ocupa acest domn pe care il apreciati si il iubiti ca pe frunza codrului… Cred si eu ca se ocupa cu multe semnaturi in calitatea de director adj., coplesit de straita de bani cu care s-a ales dupa ce inainte realiza zero venituri! Avand in vedere contributia noastra la bunastarea dumisale , sper ca nu vi se pare exagerata pretentia noastra de a cunoaste cu ce se ocupa acest domn. Stiu doar ca a taiat niste frunze la …, scuze, crengi la copaci cu un specialist international, si cam atat.
Slatinita spre Nepos….foarte riscant …..o grămadă de câini și ciobani prosti……
Pentru sănătatea oraşului trebuie realizatã Pădurea Urbană Drumul Cetății acolo unde a fost fabrica de Teracotă. În Pădurea Urbană Drumul Cetății să se plateze doar specii de arbori autohtoni care se găsesc în Pădurile din Nordul Bistriței şi sa fie interzise oricefel de aleei, trotuare, mobilier urban, locuri de joacă , grătare etc astfel încât să rămână Pădure Pădure nu altceva.