DSP va repara cu aproape 16.000 de lei pasajul subteran din str. Gării-Dimitrie Cantemir, va monta 75 de bănci noi cu 27.426 lei, va reabilita nouă spaţii de joacă (peste 1,5 milioane lei) şi va pune cauciuc la opt spaţii de joacă (peste 733.000 de lei).
20.000 de lei va costa montarea de plase pentru acoperirea terenurilor de sport din Pădurea Schulerwald, iar 50.000 de lei vor fi cheltuiţi pentru amenajarea şi modernizarea unei terase publice (Calea Moldovei, bl. 1).
Alte reparaţii în acest an: un podeţ pe Calea Clujului-Drumul Cetăţii (2.199 lei), puntea MHC (2.897 lei). 108.000 lei au fost repartizaţi în vederea realizării de şanţuri şi rigole pe str. Bucuiocului şi Pajiştei.
Vor fi montate anul acesta zece rastele pentru biciclete, trei mese duble de şah cu bănci, plăcuţe de indicare a Parcului Eroilor şi placă explicativă cu soclu pentru Monumentul Eroilor, o placă explicativă cu soclu în Piaţa Sf. Ana, zece oglinzi rutiere, 150 de indicatoare rutiere, 276 de indicatoare cu denumiri de străzi.
DSP va investi aproape 117.00 lei pentru realizarea acoperişului şi zidului la depozitul de sare (deszăpezire) şi cu peste 66.000 lei va construi un zid pentru depozitul de piatră concasată. Aproape 22.000 de lei vor fi cheltuite pentru repararea utilajelor, iar 115.000 lei pentru deratizări şi dezinsecţii. Cu peste 333.000 de lei vor fi cumpărate noi elemente stradale pentru iluminat festiv de sărbători.
Printre achiziţiile trecute pe listă în acest an se numără un autoturism de teren (86.000 lei), lamă pentru dezăpezire (84.000 lei), rezervoare pentru stocat şi împrăştiat clorură de calciu (aproape 200.000 lei), maşină hidraulică de despicat lemne (6.000 lei), freză pentru zăpadă (5.000 lei), maşină de tuns gazonul (3.000 lei).
Bine ca i-avenit vremea si pasajului pietonal subteran pe sub calea ferata situat langa supermagazinul Billa, care practic face si el parte din ansamblul garii Bistrita recent modernizata. Este un contrast prea mare intre gara modernizata si acest pasaj subteran, singurul din oras lasat in paragina de prea multa vreme. Pentru a creste gradul de functionalitate al pasajului acesta ar putea fi prevazut chiar si cu scari rulante. Nu ar fi un efort financiar chiar asa de mare pentru municipalitate, care iroseste cu usurinta bani pentru tot felul de tampenii ca ouale de struti sau merele de plastic.
Reabilitarea temeinica a pasajului subteran pe sub calea ferata este extrem de necesara avand in vedere ponderea mare a circulatiei pietonale dinspre oras atat la cimitir cit si la APIA unde vin numerosi cetateni din zona rurala a judetului care sosesc in Bistrita cu trenul apoi strabat pe jos drumul de la gara, trecand prin acest pasaj.