Actualitate

Dublarea alocațiilor pentru copii – varianta PSD – se amână

ACTUALIZARE Guvernul a anunțat că a fost amânată dublarea alocaţiilor pentru copii, până la 1 august: ”Acest proiect nu este posibil să fie aplicat în acest moment, până la identificarea unei surse bugetare. Se vor face demersuri pentru identificarea resurselor la prima rectificare bugetară din acest an”.

Propunerea pentru prorogarea termenului a fost făcută, la începutul şedinţei de Guvern, de către ministrul Muncii.

ȘTIREA INIȚIALĂ Dublarea alocațiilor pentru copii – varianta PSD – se amână pentru a doua jumătate a anului, a anunțat premierul Ludovic Orban. Decizia a fost luată întrucât, în Legea de bugetului de stat pe 2020, nu sunt cuprinse sumele necesare – peste 6 miliarde de lei – pentru a putea susţine această măsură.

”Noi, deşi dorim creşterea alocaţiei – de altfel alocaţia a şi crescut anul ăsta ca urmare a legii iniţiate de colegul nostru Sighiartău, indexată cu rata inflaţiei – deci noi ne dorim creşterea alocaţiilor, numai că intrarea în vigoare a legii este ulterioară Legii bugetului de stat. În Legea de bugetului de stat nu am cuprins sumele necesare, care sunt destul de mari, sunt peste 6 miliarde de lei, pentru a putea susţine această măsură şi, de altfel, nici nu avem voie, constituţional şi legal, să generăm cheltuieli fără să existe sursă în Legea bugetului de stat. Ca atare, vom proroga termenul de intrare în vigoare până la primul moment în care putem face rectificarea bugetară, şi anume, după data de 1 iulie”, a declarat Ludovic Orban.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi Legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii.

Actul normativ prevede că „alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:

  • a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  • b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art.1 alin.(3);
  • c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap”.
Etichete

18 comentarii

  • Mai bine triplati salariile celor din parlament, din armata si politie, ca oricum ei sunt singurii care le merita si muncesc din greu!!! Alocatia copiilor sau sprijinul maternal mai lasati-le dr.c.lui!!!

    • Mizerabili! PSD a găsit bani pt alocații si ăștia nu găsesc decât pt bănci !
      Rusine guvern mincinos, ați venit sa guvernați pt voi si pt străini, sa va puneți neamurile bogate deja in funcții !
      Pt omul de rând NIMIC !

  • Mincinosi! Alocatia care a venit e tot 150 de lei! Ce rata a inflatiei viseaza Orban?! Vor sa-i credem ca vor mari cu 300 de lei din vara, dar ei nu le maresc cu 3 lei acum! Tampit sa fie cine i-o mai vota! Nu i-am votat ca sa cer pomana, dar nici sa dea toti banii la securisti si pe armele americanilor si de noi sa-si bata joc!

  • Bugetul de stat 2020:
    Venituri: 360 miliarde lei
    Cheltuieli: 400 miliarde lei
    Diferența de 40 miliarde lei va fi acoperită din împrumuturi, cu dobândă.
    Mărirea alocațiilor inseamnă un împrumut suplimentar de 6 miliarde. Total 46 miliarde împrumut.
    Si eu am criticat acordarea de 2% din PIB pt apărare. Marea majoritate a țărilor NATO nu respecta aceasta prevedere. Sunt multe tari care au vecin Oceanul Atlantic, deci nu sunt in pericol.
    Dar TOATE țările din Flancul Estic, acorda 2% din PIB pt aparate, pt ca sunt mai aproape de Rusia.
    Pensiile speciale vor fi impozitate, stați liniștiti. Nu cu 80-90% pt ca se va opune Curtea Constituțională, dar cu 50% pot fi impozitate.
    PNL nu poate face curățenie in câteva luni. Va dura 3-4 ani să îndrepte ceea ce au stricat predecesorii lor.

    • Minți cu nerușinare. PNL nu face nimic de când a venit decât se luptă cu PSD
      PSD a făcut lucruri concrete, a mărit pensii si salarii, a plătit la timp pensiile si salariile.
      PNL nu poate face nimic, decât au pus un ministru de finanțe care face selfie si declara aberații !!!
      Si dă bani la multinaționale si la bănci …
      Luați ce ați votat ! V-a salvat diaspora !

    • daca mai continua asa orban o sa il scoatem pe dragnea inapoi ca prim ministru .

      dreapta si europa lucreaza pentru cei bogati

      politica asta neo liberala poate distruge UE

  • Ion, di ce bani le au mărit !? Din împrumuturi de la bănci asta sigur. Vorbiți Numa sa va aflați in treaba toți pesedintiiii. PSD prăpăd a făcut ! Majorări fără baza, fără sa Tina cont de nimic, totul e pe împrumut făcut in tara asta !

  • Situație e gravă.
    Eu aș îngheța pensii, salarii etc. tot in următorii 3 ani, pentru ca veniturile statului să ajungă la nivelul cheltuielilor statului.
    Cheltuielile să rămână 400 miliarde, iar veniturile să crească de la 360 miliarde in 2020, la 370 in 2021, 383 in 2022, și 400 miliarde in 2023.
    Știți ca BNR a cheltuit 1 miliard de euro pe lună, ca să țină cursul euro sub 4,8 lei?
    Rezerva BNR a scăzut de la 34 miliarde in Octombrie, la 33 miliarde in Noiembrie, 32 miliarde Decembrie, iar pana la 31 Ianuarie scade la 31 miliarde.
    La sfârșitul anului 2020, probabil ca rezerva valutară scade la doar 20 miliarde dacă se încăpățânează sa țină euro sub 4,8 lei.
    România se duce de râpă dacă nu rezolva problema cheltuielilor.
    Acesta este EFECTUL (nu cauza) deciziilor politice din ultimii ani.

    • Adrian C. hai si traieste tu cu salariu minim in romania

      e usor sa dai sfaturi cu 3000 euro pe luna

      BNR a cheltuit 1 miliard de euro pe lună, e FAKE NEWS

      FAKE NEWS tot ce ai postat !

    • mai bine ai posta aici https://www.dr.dk/

      lasane cu austeritatea ca nea ajuns !

      nu vrem standarde daneze macar ca SPANIA

      In Spania se fac combinati mari de politiceni – coruptie mare si in spania dar macar traiesc decent fata de romania

    • dar de ce nu se colecteaza mai efficient banii din taxe etc.??? ca se lauda leurda asta de Catu ca va face nu stiu ce minune!!!! stiti cati bani se invart in economia neagra si gri? patronata chiar de unii mari liberali in sensul ca nu taie chitante, bonuri etc. nici la transport international, nici intern, la second-handuri ce sa mai vorbim…..si atatea altele!!!! Bani sunt cat vreti dar stau la salteaua acelora care nu gasesc bani cand e vorba de copii si batrani!!! sa ii extermine ar fi solutia lor cea mai eficienta!!!!!! declaratii de toata groaza!!!! nu vedem nimic in sensul eficientizarii effective a politici fiscal!!! doar vaicareli de babe ca le e greu cu mostenirea!!!!! si fuga pe functii nu conteaza cum….nici o competenta, nici o cariera….nimic…e PNL? e bun! pac pac!!!! vrem marirea alocatiilor!!!!!!!!!! Sighiartau nu mai da cu pumnul in masa sa strige ca sa gaseasca guvernul bani ca de aia e platit????????????? exact asa cum a facut cand a vanat voturi !!!!!!!!!!!

  • rusine sa va fie . ca multe alte mame care își văd copii la 1 an 2 am ajuns si eu datorita vouă ipocritilor . măriți alocațiile copiilor lăsați costumele de sute de milioane si posetele de mii de euro si dările dreptul copiilor. renunțați si voi la un sfert din salarii si o sa aveti banii si pt copii ca datorita lor stati la căldură. un câine in romania are mai multe facilități decât un copil un copil într-un spital moare fără să știe nimeni ce are dar pe langa un câine sunt 4 .5 medici . rusine . cine are copii înțelege ce vreau sa zic.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui floryk Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS