Social

Dulciurile copilăriei, pregătite de o fostă contabilă din Bistriţa care s-a mutat la ţară

După aproape trei decenii în care meseria i-a distrus sănătatea, o fostă contabilă din Bistriţa s-a mutat la Chintelnic şi a decis să ia de la început, însă pe un alt drum. Liliana Jelnean (49 de ani), şi-a făcut un cuptor tradiţional şi s-a apucat de gătit inclusiv dulciurile copilăriei pe care le-a vândut deja cu succes în centrul Bistriţei la târgul producătorillor locali.

„Sunt Liliana Jelnean din Bistriţa, dar, de patru ani, m-am mutat la ţară, la Chintelnic. Eu am lucrat ca şi contabilă 27 de ani şi, de şapte ani, m-am îmbolnăvit. Din cauza stresului de la serviciu am dezvoltat o boală autoimună. Dacă am rămas fără serviciu, am zis să mă mut la ţară să fac ceva. Încerc să fac ce îmi place şi să mă ocup de mine practicând o pasiune mai veche de care nu prea am avut timp până acum. Îmi place foarte mult să gătesc. Mi-am făcut şi eu un cuptor de ţară din acela de care aveau bunicii mei”, ne-a spus, pe scurt, povestea ei doamna Jelnean.

La târgul producătorilor locali din jurul Bisericii Evanghelice, unde a venit sâmbătă pentru prima oară, Liliana Jelnean a adus pâine de casă coaptă în cuptor cu lemne de mai multe forme şi gramaje, plăcintă cu ceapă, cu varză şi cu brânză, unse cu ou sau fără fără, prăjitură cu prune, cu mere şi biscuiţi şpriţaţi, pe care singură i-a numit „biscuţii copilăriei noastre”.

„Le-am făcut mai mult experimental şi am rămas plăcut surprinsă că am vândut aceste dulciuri. Prăjitura cu mere am copt-o tot în cuptorul cu lemne, nu şi pe cea de prune, recunosc, fiindcă e mai sensibilă şi mi-a fost frică să nu o ard. Şi biscuiţii tot aşa sunt copţi în cuptorul cu lemne, afară. Astăzi sunt pentru prima dată la târg să testez piaţa, dar mă simt bine când văd rezultatele muncii mele, când văd că oamenilor le place. Am şi vândut. Sper ca lumea să înceapă să mă cunoască şi să aprecieze produsele mele fiindcă sunt făcute de mine cap-coadă”, a spus Liliana Jelnean, care a mai adus la Bistriţa, experimental, bulion din roşii cultivate în propria grădină, dar şi murături.

Dezamăgirea doamnei este că nu poate veni şi la Târgul de Crăciun fiindcă toate căsuţele au fost deja închiriate. „Din păcate, nu mai sunt căsuţe pentru Crăciun. Dacă cineva este interesat să-i pregătesc eu dulciuri de Crăciun, cu tot dragul primesc comenzi. Dacă nu, din ianuarie 2017, când se deschide târgul săptămânal, voi veni frecvent”, a spus ea.

Liliana Jelnean vinde pâinea cu preţuri între 10 şi 25 de lei, plăcintele cu 12 lei, bucăţile de prăjitură cu trei lei, iar biscuţii şpriţaţi cu 7 lei punga.

Întrebată dacă e posibil să trăieşti în România doar din acest gen de activitate, ea a răspuns: „La nivelul la care sunt eu nu cred că se poate. Dacă cineva face zi de zi şi vinde, probabil. Eu sunt la început, experimentez şi voi vedea. Merg înainte cu curaj şi încrezătoare în mine pentru că fac ceea ce îmi place”.

Pe Liliana Jelnean o găsiţi pe Facebook unde o puteţi contacta pentru comenzi.

liliamna-jelnean liliana-jelean-prima prajitura-cu-mere prajitura-cu-prune

3 comentarii

  • Bravo ! Felicitări DOAMNĂ !
    Mai trăiesc şi în Bistriţa Năsăud OAMENI, simpli, muncitori, cu respect faţă de semeni şi cu o modestie care la alţii (la majoritatea „domnilor”) pare a fi în comă.

  • Bravo Liliana,ma bucur sa vad ca duci mai departe traditia bunicilor nostri. Iti spun sincer din toate ce ai gatit as gusta, dar sufletul meu tanjeste dupa in palanet cu craps cum face a mama Nica.Bravo Inca O data si mult succes.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS