Actualitate

Dumitru Roşu spune că autocarul implicat în accidentul din Franţa nu avea probleme tehnice

Administratorul firmei SC Roşu Tour SRL Bistriţa, Dumitru Roşu, al cărei autocar a fost implicat, duminică, în accidentul din Franţa, a declarat pentru Timp Online că autocarul făcea o cursă de linie între Spania şi România, nu fusese închiriat nimănui, iar maşina nu avea probleme tehnice.

Nu am închiriat autocarul nimănui. Făcea o cursă de linie regulată, deci a fost tot în regulă. A fost necazul ce s-a întâmpplat acolo. Nu ştim ce s-a putut întâmpla. A putut fi ceva pe autobandă sau ceva, deci încă nu ştim. Consulul nostru general de la Marsilia a declarat că, din punct de vedere tehnic, tot ce au constatat francezii a fost în regulă. Deci asta au constatat”, a declarat Dumitru Roşu.

Întrebat dacă a închiriat autocarul unei firme din Suceava, Dumitru Roşu a spus: „Nu, nu am închiriat nimic”.

Întâmplător clienţii sunt majoritatea din Suceava şi din cauza aceasta s-a speculat. Pe linie regulată pot fi clienţii de oriunde, din Bucureşti, din Cluj, de oriunde. Asta a fost. Majoritatea erau din Suceava. Nu ştiu dacă sunt şi din Bistriţa”, a spus Roşu.

El a precizat că la volan era un şofer al firmei Roşu Tour Bistriţa, dar cu care nu a putut lua legătura acesta fiind internat în spital.

„Era un şofer al Roşu Tour din moment ce era autocarul firmei noastre. Nu am putut vorbi cu el. E în spital”, a declarat Dumitru Roşu.

Referitor la licenţe de transport şi alte acte, a declarat: „Totul e în regulă, absolut tot numai că a fost necazul acesta cu roata”.

Luni, la sediul firmei Roşu Tour din Bistriţa erau reprezentanţi ai mai multor instituţii ale statului care făceau verificări O maşină a Gărzii Financiare era parcată exact în faţa sediului firmei, iar mai mulţi angajaţi ai companiei ofereau reprezentanţilor Gărzii diverse acte.

Cristiana Sabău

   

3 comentarii

  • am vazut pozele cu autocarele . eu nu m-asi urca in unul din ala nici taiat , nici pe gratis si nici mort . Mai bine ma duc pe jos . ajung mai tirziu .dar intreg [si nu dau nici o caruta de bani]. parerea mea !!!

  • Dupa cat sunteti de activ online, nu s-ar zice ca lamentatiile dvs. referitoare la oboseala acumulata in urma muncii in mediul privat sunt adevarate.

    • Goguleeee…..fac trei sau patru munci simultan.imi pare rau ca nu crezi. ar fi greu sa-ti demonstrez asta , dar daca chiar vrei asi putea . uita-te pe Bistritanews unde am o serie de articole [ale mele] Puterea Banilor , la categoria Economie -Finante . asi vrea sa pun link-ul …dar nu cred ca am voie . dar daca vrei gasesti tu. pe urma mai povestim. bine ?????? te salut si nu uita nimic nu e imposibil , daca chiar vrei . toata stima !!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS