Actualitate

După cazul Visarion Alexa, se modifică regulile pentru spovedanie. Ce trebuie să facă preoții

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat mai multe prevederi referitoare la spovedanie, după acuzaţiile de agresiune sexuală formulate de o enoriaşă la adresa preotului Visarion Alexa:

”Sfânta Spovedanie se săvârşeşte în biserică, în faţa unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca persoana care se mărturiseşte să aibă conştiinţa cât mai vie a prezenţei lui Dumnezeu alături de ea şi de duhovnic în timpul mărturisirii.


Preotul duhovnic are în primul rând datoria să asculte şi apoi să întrebe cu delicateţe, doar pentru a-l ajuta pe penitent să fie cât mai sincer în mărturisirea sa.

Taina Spovedaniei nu poate fi condiţionată de vreun interes material sau de altă natură.

Orice duhovnic trebuie să aibă şi el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant.

Preotul duhovnic trebuie să fie un cleric cu viaţă duhovnicească matură, care s-a eliberat de robia patimilor trupeşti şi cultivă virtutea sfinţeniei.

Respectarea cu stricteţe a cadrului adecvat Spovedaniei, adică săvârşirea ei în lăcaşul de cult, sau, în mod excepţional, într-un spaţiu deschis şi vizibil, adiacent bisericii.

Evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente).

Sfântul Sinod solicită eparhiilor ca în fiecare protopopiat să se organizeze periodic consfătuiri cu preoții, referitoare la săvârșirea corectă a Sfintelor Taine, precum și cateheze cu credincioșii, privind rânduiala și semnificația duhovnicească a acestora”.

4 comentarii

  • Măsuri de 2 bani:cum necum să nu ajungă BOR în mileniul trei. De confesional or fi auzit ÎPS_lor? Sau nu, că e de la concurență(biserica catolică).

    16
    10
    • Pe vremea comunistilor enoriasii se spovedeau si dupa interese preotii ii turnau la securitate de catre preoti. Dupa cateva zile pulanul batea in usa din mana militianului fiind condusi la sectie.

      14
      8
    • Nu dati idei comunistilor ca vor incepe iar confiscarea bisericilor catolice de catre bolsevici si date bor-ului ca doar au confesionale.

      7
      6
  • Politicienii o sa rezolve si problema asta.Tocmai e in dezbatere in parlament un proiect de lege care reglementeaza spovedania.Una din conditii va fi ca enoriasele mai ales alea mai nurlii sa poarte tehnica de ascultare in sutien si in chiloti cu mentiunea ca vor fi obligate sa poarte lenjerie intima cand merg la spovedanie.Controlul se va efectua de catre politia locala asistati de reprezentantii oengheurilor pride si civici plus asociatia mamicilor care croseteaza vestute pentru puii de pisica si catei.

    6
    6
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS