Actualitate

După ce și-a făcut încălzirea la locale, Ciobănică vrea și la parlamentare plus încă ceva

Daniel Ciobănică, ales consilier municipal pe lista Partidului Verde, a anunțat că vrea să candideze și la alegerile parlamentare, el având și un proiect politic: acela de a ajunge președintele organizației județene a Partidului Verde Bistrița-Năsăud.

”Intenționez să candidez și la alegerile parlamentare. Eu consider că, la alegerile din 27 septembrie, marea majoritate a cetățenilor au dat un vot politic pentru că am fost 12 ani ținuți sub administrație PSD care nu a făcut nimic. Eu consider că foarte mulți cetățeni nu m-au votat pentru că au considerat că nu am șanse să câștig primăria acum. Cu siguranță, voi aduna mai multe voturi la alegerile parlamentare. După campania pe care o voi face cred că voi aduna multe voturi și din județ”, a spus Ciobănică.

Deocamdată, el și-a anunțat doar intenția de a candida, o eventuală decizie legată de prezența lui pe listele Partidului Verde urmând să fie luată în structurile de conducere ale organizației județene.

”Vom stabili după ce vom face o analiză dacă la Camera Deputaților sau Senat, să vedem unde putem să fi mai eficienți. Eu cred acum, după aceste alegeri, că toate lucrurile trebuie luate etapizat să creștem în fiecare zi, lucru pe care l-am făcut și în această campanie. Cred că voi acumula foarte multă experiență ca și consilier, iar la viitoarele alegeri voi foarte bine pregătit și din punct de vedere administrativ”, a spus el.

Întrebat ce crede că i-a lipsit în această campanie pentru a obține un rezultat mai bun, el a răspuns: ”Ținând cont de actuala conjunctură – valul anti-PSD care s-a creat fiind atât de mare încât nu au mai contat ceilalți candidați – eu cred că am obținut un lucru benefic pentru Partidul Verde și anume un post de consilier local. De aici, totul e istorie. Ne vom pregăti pentru viitoarele alegeri. Vrem să luăm această experiență și să o transpunem în viitoarele campanii într-un mod mult mai bun pentru formațiunea noastră politică. La alegerile parlamentare eu voi face tot ce îmi stă în putere să adun cât mai multe voturi”.

Întrucât în Partidul Verde Bistrița-Năsăud vor fi alegeri interne la jumătatea lunii decembrie a acestui an, când mandatul de președinte interimar al lui Marius Bălan expiră, Daniel Ciobănică a spus că își va depune candidatura pentru funcția de președinte al filialei județene.

Marius Bălan a anunțat că cel mai probabil alegerile vor avea loc online, iar Lucian Moldovan a adăugat că orice membru al PV poate să candideze pentru funcțiile din partid. ”Nu există opreliști la candidaturi. Oricine poate să candideze. Această competiție este cea care va legitima organele de conducere ale Partidului Verde pentru un ciclu de patru ani”.

Ciobănică a adunat la alegerile locale un număr de 1.381 de voturi, ceea ce reprezintă 4,83% din totalul voturilor valabil exprimate.

5 comentarii

  • Cine esti tu sa IL Judeci pe acest om si cine ti-a zis ca a facut „rele”?? Esti frustrat probabil din cauza ca nu vei ajunge niciodata la carisma si la statutul lui. Daca esti verde, de ce ti e frica sa te expui cu numele???

  • Nu ascult comentariile rautacioase ale unora, invidia si rautatea.Celor care au de spus lucruri rele despre noi le e usor sa se ascunda in spatele monitorului si sa debiteze aberatii. Nimeni nu vrea sa iasa in Fata, sa ne-o zica noua. Indiferent de situatie, o sa IL sustin in continuare pe Dan Dumitru Ciobanica si sunt sigur ca VA face o treaba minunata in consiliul local.Cine e verde adevarat, nu isi vorbeste de rau Echipa… #verzii

  • Bine ADI , ce spui tu dovedeste clar necunoasterea realitatii . Cand am intervenit sprijinit de TIMP ONLINE la asanarea celui mai mare depozit de gunoaie aruncate ilegal din zona aria protejata Masivul de SARE de la Saratel, si a doua zi a fost bec acolo, tot limitat am fost ?Cand ti-am salvat si tie un parculet gata amenajat , este vorba de Parcul Mihai Eminescu tot nu mi-am inteles menirea de ecologist ?Habar nu ai Adi ce sinseamna ECOLOGIA si cu ce se mananca.Despre a fii tras pe linie moarta asta o hotarasc eu, nu tu si nimeni altul.

  • Adi , stimabile sa nu uit ! Am fost limitat la cap cand anul trecut intr-o saptamana am organizat cheta publica si am adunat 7.500 lei predati la AJVPS de unde s-a cumparat peste pt. trei rauri in BN ? Am fost idiot si limitat ca pe banii mei si pe timpul meu si din nou m-am luptat cu avocat pe la Tribunale sa salvam Piata Centrala de drujba lui Cretu si a Primariei ? Dupa ce oi lua o pauza definitiva te astept pe tine sa imi iei locul si sa te implici mai bine daca ai tu cu ce si esti mai dotat !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS