Actualitate Recomandări

După ce a introdus reguli noi în şcoli, ministrul Educaţiei, Liviu Pop, e aşteptat la Bistriţa

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, va face o vizită în Bistriţa-Năsăud. Potrivit unui comunicat dat publicităţii, ministrul va susţine o conferinţă de presă în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, alături de preşedintele CJ, Radu Moldovan, de inspectorul şcolar general Camelia Tabără şi de prefect vineri, 12 ianuarie a.c., de la ora 10.00.

Ministrul Educației vine la Bistriţa la scurt timp după ce a modificat prin ordin de ministru Regulamentul de organizare și funcționare a școlilor fără o consultare publică prealabilă și prin încălcarea legii, potrivit Asociaţiei Elevilor.

„Domnule ministru, cum se vor stabili acele condiţii medicale excepţionale care permit unor elevi de clasa a IX-a să se transfere la ce liceu doresc (chiar dacă nu au obținut media necesară la examenul de admitere) doar cu acordul ISJ/ISMB și avizul MEN? Nu cumva ați introdus astfel un privilegiu pentru unii elevi care nu vor luă examenul unde doresc, dar vor intra totuși acolo?”, a fost una dintre întrebările adresate ministrului Pop, care a rămas însă fără răspuns.

Constantin Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor, a declarat că regulamentul îngrădește drepturile elevilor și anunță că se ia în calcul o acțiune în instanță.

„La ora 22:12, pe contul sau de Facebook, ministrul Educației anunța că a modificat astăzi Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar. Fără nici măcar o zi de consultare publică! Nimic! Un regulament, care la prima vedere este împotriva elevilor și le îngrădește drepturile! (…) În prezent studiem oportunitatea anulării în instanță a Regulamentului!”, a scris el pe Facebook citat de ziare.com.

Reamintim că, printre cele mai importante modificări aduse Regulamentului, sunt: telefoanele mobile, interzise în timpul orelor, „serviciu pe școală” făcut de elevi și sancționarea elevilor care nu poartă uniformă, interzise. O altă prevedere: cărțile și caietele auxiliare să fie păstrate la biblioteca școlii, după ce sunt cumpărate de părinți. Astfel, ghiozdanele elevilor nu vor mai fi atât de grele.

Dacă aveţi întrebări pe care aţi dori să i le adresăm ministrului, scrieţi-le la rubrica de comentarii.

19 comentarii

  • Cred ca o prima întrebare ar fi – cu voia Dvs.- legată de condiția actuala a cadrului didactic, redus la un simplu birocrat purtător si făuritor de hârtii , tabele si statistici nenumărate , cerute unele de mai multe ori la rând , fără niciun sens. Apoi, cum vede dansul soluționarea unor probleme precum: lipsa cursurilor de perfecționare gratuite necesare dezvoltării profesionale a cadrelor didactice, implementarea rapida a programului “ masa calda “, pentru elevi, pentru a înlocui cât mairepede actualul program “ laptele si cornul” prost gestionat, stadiul difuzării tichetelor de vacanța pentru profesori, promisiune făcută si nerespectata încă de anul trecut. Bineînțeles decongestionarea programei școlare la toate nivelele si, poate o întrebare retorica, cum vede organizarea de concursuri pentru posturile de ministru, secretari de stat, directori si funcționari in ministerul educației, dacă tot au început cu directorii ? Multumesc!

    • Domnule Tiberius, cursurile de perfectionare gratuite exista, dar numai pentru cei cu carnet de partid la PSDragnea.

  • O intrebare ar fi daca nu ii este jena sa mai iasa public dupa zecile de gafe pe care le-a facut. Un om care nu cunoaste limba tarii sale ar trebui sa nu accepte postul de ministru al educatiei.
    Ce exemplu da elevilor si cadrelor didactice?

  • Dacă nu ar fi mai bine ca banii cheltuiți pe cornri, laptele, fructe şi miere să fie folosiți mai efectiv, direct în învătământ (mai puțini elevi în clase, pentru ca profesorii să se poată ocupa de fiecare elev în parte, alocarea de resurse suplimentare învătământului special, restaurarea şcolilor etc.)
    – Dacă nu are de gând să lungească anul şcolar. România face parte din grupul de țari europene în care elevii au cele mai multe şi mai lungi vacanțe.

  • Este profesor de matematica.Daca este lasat sa lucteze o sa faca mai mult decat ministrii care au fost inainte.Fac pariu ca nu stie nimeni cine a fost ministru inainte.Ultimii 3?…Ultimii 4?
    Vedeti! Un maramuresean istet si cinstit!

  • Liviu Pop un fost sindicalist, este considerat unul dintre cei mai duri adversari ai reformei in educatie. El l-a aparat pe premierul Victor Ponta in 2012 in scandalul plagiatului cu pretul distrugerii a doua institutii, schimband componenta a doua institutii-cheie pentru integritatea educatiei si cercetarii: Consiliul National de Etica si Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Atunci Pop, devenise ministru interimar al Educatiei, dupa ce Ioan Mang demisionase din cauza propriului sau scandal de plagiat. Ulterior, a fost initiator sau sustinator a numeroase initiative legislative care au „desfigurat” Legea Educatiei din 2011.

  • Întrebarea mea, de această dată, este foarte scurtă, şi vărog să i-o puneţi mâine după conferinţă şi sună astfel : a învăţat să se exprime corect româneşte sau nu ?

  • Ce rol au cele peste 20 de comisii din scoli cand datoria dascalului este aceea de a educa!!! Apropo ii demasca si pe acoperitii din Sindicat? ABIA ASTEPT SA IL VAD PE MOCEANU CUM PUPA POALA MINISTRULUI!!! Bietilor dascali, voi stiti cat de bine traiesc liderii de sindicat de pe urma contributiei noastre? Doamne,dar ce implicati sunt in sustinerea noastra!!! Afara cu ei !!!!

  • Iată că se alege neghina, că doar cine se aseamănă până la urmă se adună. ” Tusea” şi „junghhiul”- Tabără şi Pop , cei mai antireformă, cei mai înverșunați susținători ai conducerii de tip comunist in sistemul de educatie. Oare cât naiba vor mai sta zona de decizie ale educației? Cu ce va fi greşit această națiune, să merite astfel de relicve în conducerea destinelor sistemului national de educație?!? Cât despre cel ce îi găzduiește vineri, nici nu ne obosim să-i mai găsim merite…norocul îi stă în carnetul de partid şi mai nou in barbă!?

  • Ceea ce este adevărat este ca atât inspectoratele școlare cât si sindicatele din învățământ nu își justifica existența decât in măsura in care sunt instituții de susținere a intereselor cadrelor didactice si personalului auxiliar sau nedidactic din învățământ. Adică instituții care sa îndrume si sa susțină. Cât timp devin instituții coercitive , politizate sau supuse influentei politicului ele nu își justifica existența . Tare ma tem, deși nu vreau sa acuz pe nimeni, ca trecerea salarizării prin inspectorate ca ordonator de credite sa nu fie un instrument de control si coerciție asupra profesorilor . Normal, in educație, sănătate , finanțe , administrație publica depolitizarea trebuie sa fie primul pasa ore instaurarea unui sistem normal , meritocrat. Un an luminos si plin de realizări tuturor cadrelor didactice… inclusiv membrilor de partid!

    • Domnule Tiberius, cam tarziu v-ati prins ca-s politizate. Uitati-va la cine conduce. O membra de partid, formata de partid, ridicata de partid, pusa-n functie de partid.

  • Oameni buni exista o singura solutie ca lucrurile sa se schimbe in bine. Sa iesim in strada si sa protestam pasnic suficient de multi, ca sa se sperie ticalosii care ne conduc, sa punem presiune pe ei, sa le fie frica de noi. Daca ar fi cine sa organizeze protestele, cred ca s-ar gasi cateva milioane de romani revoltati care sa iesim in strada sa le cerem demisia. Romania va deveni o tara prospera si cu un grad scazut de coruptie , doar daca poporul va pune presiune pe conducatori. Avem mare nevoie de o presa scrisa si vizuala libera, independenta, de jurnalisti care sa nu raspunda la comenzi politice si sa nu primeasca bani de la politicieni ca sa „taca din gura”. Scriind aceste randuri imi vine in minte Ministrul „alta intrebare” Florin Iordache, care m-a indignat profund cu tupeul sau…ar fi trebuit sa fie demis in secunda 2, dar cine sa-l demita..?! cel care la pus ministru la justitie ca sa modifice legile dupa interesele proprii?! pai nu se putea….si totusi dupa ce Iordache nu a mai fost ministru a ajuns mare Presedinte de comisie speciala parlamentara, care se pronunta pe toate proiectele care au legatura cu justitia….Pardon? Adica toti suntem luati de prosti!!!

  • As dorii sa-l intrebati pe dl.pop ce se intampla cu bursele eleviror de performanta (cei olimpici) din gimnaziu clasele 5-8 ,municipiul Bucuresti nu le mai aloca,in schimb au oferit o tabara in luna decembrie la Olanesti,dupa care sa ramas cu un gust amar atat pentru elevi cat si ptr.parinti. Oare partidul psd atat ofera ptru olimpici ??!!!

  • Doresc sa ma refer strict la mult discutatul regulament al elevului si sa o fac de pe pozitia unui profesor cu peste 20 de ani experienta la catedra.Am inteles ca traim in alte timpuri,ca nu mai putem promova o paradigma educationala axata pe cultura supunerii,dar ordinea de precadere este si trebuie sa ramana o valoare perena(nicio societate nu poate functiona fara respect pentru ierarhie,s-ar dezintegra).
    Dincolo de asta,in orice carte de maniere scrie negru pe alb ca este total nepoliticos sa folosim telefonul mobil in spatii publice,cum ar fi,la teatru,la cinema,la biserica,de ce nu,si la ore.Motivul este dat de faptul ca prioritate are evenimentul la care participam,implicit,persoanele din fata noastra.La scoala,activitatea dodactica are prioritate.Va trebui sa intelegeti pana la urma,dragi elevi,ca viata sociala are un set de reguli,e ca un corset si,pentru a reusi in viata,este chiar rentabil sa respectam regulile.
    In alta ordine de idei,tot faceti caz de prezumtia de nevinovatie,desi,fie vorba intre noi,stiti care e realitatea de pe teren:va doriti o prezumtie de nevinovatie pentru voi si una de vinovatie pentru profesori.Numai ca,am si eu o intrebare.In aeroporturi de ce este controlata fiecare persoana,daca tot ne prevalam de aceasta prezumtie?

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Cosmin Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS