Actualitate

După multe peripeţii, Steagul Unirii a ajuns la Marea Adunare Centenară de la Chişinău

(FOTO-VIDEO) Steagul pe care scrie Unire şi numele judeţului Bistriţa-Năsăud a ajuns, în final, la Chişinău, la Marea Adunare Centenară după un parcurs cu aspect de odisee. Steagul a fost purtat mai întâi pe jos de Antal Francisc, preluat pentru o distanţă scurtă de Ionuţ Gabriel Pop, a revenit apoi la Bistriţa şi a fost trimis ulterior cu trenul.

După multe peripeţii, a ajuns în capitala Republicii Moldova unde a fost purtat cu mândrie de bistriţenii Florin Ioan Bojor, Antal Francisc şi Adrian Panti, cărora li s-au alăturat şi alţi patrioţi din ţară. Mii de oameni au participat la Chişinău, la Marea Adunare Centenară organizată cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la unirea Basarabiei cu România.

Mai mult, în capitala Republicii Moldova, protestatarii #Rezist l-au întâlnit chiar şi pe jurnalistul Mălin Bot care i-a felicitat pentru demersul lor curajos şi le-a spus că unirea se face fără „penali”.

Acţiunea a adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale oameni din mai multe localităţi din republică, dar şi de peste Prut. Evenimentul a decurs paşnic, poliţiştii reuşind la timp să reţină peste 20 de provocatori, anunţă presa din Republica Moldova.

Conform programului anunţat de prof. Florin Bojor, astăzi, 26 martie, steagul va ajunge la Soroca (cetate ridicată de meşterii bistriţeni în vremea lui Petru Rareş) şi la mânăstirea Căpriana la racla Sf. Gavriil Bănulescu-Bodoni (bistriţean).

Marţi dimineaţa, 27 martie 2018, de Centenarul Unirii steagul bistriţenilor va ajunge la Sadova, localitatea de baştină a preşedintelui R. Moldova, Igor Dodon şi va fi dat cadou Primăriei şi Consiliului Local din Sadova ca semn al preţuirii dintre românii de pe cele două părţi ale Carpaţilor: ardeleni şi moldoveni. Florin Bojor a pregătit şi câteva bucăţi de slănină pe care vrea să i le dăruiască preşedintelui Dodon.

6 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS