Social

După patru decenii, lacul MHC ar putea reveni în proprietatea orașului

Primăria Bistrița este interesată să redobândească lacul MHC, acum aflat în proprietatea unei firme care deține și microhidrocentrala. ”Este a unui privat. Cred că pe el, ca om de afaceri, îl interesează doar microhidrocentrala”, a spus primarul Gabriel Lazany.

”Zona MHC respectivă prezintă un interes crescut pentru municipalitate, dar nu pentru a încheia un parteneriat public-privat cu proprietarul lacului. Ne-am arătat intenția și disponibilitatea de a achiziționa zona cu luciu de apă pentru a o revitaliza și pentru a o reda comunității. Este a unui privat cu domiciliul în Brașov. Încă nu am reușit să ne punem de acord să ajungem la o întâlnire și să vedem care ar fi condițiile. Cred că pe el, ca om de afaceri, îl interesează doar microhidrocentrala. În ce privește zona, chiar luna trecută, am încărcat un proiect de regenerare urbană”, a spus primarul la o dezbatere publică.

Proiectul ”Regenerare urbană în zona Lac MHC”, în valoare de 43,2 mil. lei, a fost inițiat de vechea administrație PSD a orașului condusă de Ovidiu Crețu, și presupune modernizarea și reabilitarea parcării și zonei verzi adiacente lacului, amenajări peisagistice (gazon, plante, arbori, alei pietonale), spații de recreere, piste pentru bicicliști, zone dedicate animalelor de companie, iluminat ecologic și mobilier urban ”smart” (bănci, coșuri etc.).

Lacul de agrement a fost finalizat în 1987 și funcționa ca bază de agrement, cu terase și bar. Tot acolo era un debarcader și două bazine de înot care făceau legătura cu lacul propriu-zis, iar terenul era folosit ca zonă de camping.

Încă din anul 2005, Primăria Bistrița s-a judecat pentru zona de agrement Lac, dar magistrații au atribuit întregul patrimoniu către Hidroelectrica. După ce a câştigat lacul în instanţă, Hidroelectrica a intabulat terenul. În 2013, Hidroelectrica a intrat în reorganizare judiciară şi a decis să vândă unele bunuri imobile din patrimoniul companiei. MHC Bistriţa a fost achiziţionat de Mineral Oil SRL din Braşov.

În 2021, Primăria Bistrița a scos la licitație elaborarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții ”Regenerare urbană în zona Lac MHC” Bistrița, lucrare pentru care a prevăzut suma de 391.888 lei. În același an, Consiliul Local Bistrița a aprobat credite de angajament peste acest proiect în sumă de 480.000 de lei.

Finanţarea ar putea fi acordată prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014-2020 (POAT 2014-2020) şi prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM 2014-2020).

Zona lac MHC se află în prelungirea străzii Grănicerilor, în apropierea râului Bistrița, legătura fiind făcută printr-un pod pietonal.

5 comentarii

  • S a gandit bine primarul sa cumpere bazinlele cu apa mai ales ca e aproape de statia de tratare.
    Daca se va curata candva lacul de la colibita si nu va mai fi apa in lac nu vom pati ca cei 100000 locuitori din ph si db , vom avea rezerva noastra de apa.
    Propun sa faca si niste scari sa coboram la nivelul apei sa putem lua direct…..cu galeata!

    9
    17
  • Partea de agrement a lacului ( bazine de inot pentru copii si adulti , pasarele care inconjurau bazinele de inot, debarcader , barcile si hidrobicicletele utilitati etc) au avut deschiderea oficiala la data de 23 August 1989. Probabil in anul 1977 a inceput construirea obiectivului .

    23
  • Mineral Oil a fost proprietatea lui Costel Comana si Iorgu Ganea. Costel Comana a fost coleg de facultate cu Liviu Dragnea. In 2014 infiinta doua firme in Brazilia la Fortaleza. Spre ele dirija o parte din subventiile pe care le primea de la Statul Roman pentru firma de transport CF, Regiotrans. De unde stim noi de Fortaleza? Prin 2017 jurnalistii Rise Project au realizat un film-documentar care arata in ce mod gruparea infractionala in centrul careia se afla Liviu Dragnea si-a construit afacerile din Brazilia. Ei au mers pana la Fortaleza, locul in care se afla celebra vila se vacanta a sefului PSD.

    Conform unui raport al Fiscului ajuns pe masa judecatorilor incasarile de la Regiotrans rezultate in proportie de peste 85% din subventii bugetare, societatile controlate de Costel Comana si Iorgu Ganea u dezvoltat afaceri prin investitii financiare si imobiliare in alte domenii de activitate printre care si Mineral Oil SRL – care încapand cu 2013 a incepul dezvoltarea obiectivului economic “Grup de microhidrocentrale din bazinul raurilor Bistrita si Budac, jud. Bistrita-Nasaud, Chemp Bistrita, Chemp Bolovani, si Chemp Budac”.

    In februarie 2015 Costel Comana s-ar fi “sinucis” prin strangulare în toaleta unui avion fiind găsit la aterizarea avionului in Costa Rica. Cum a reusit sa se spanzure în aer în spatiul extrem de îngust al toaletei avionului numai Dumnezeu poate ști. Cert că ancheta DNA s-a împiedicat și nimic nu a mai impiedicat ascensiunea colegului de facultate spre caștigarea totala a puterii in Stat in 2016. Dupa care a început sugrumarea treptată a DNA-ului care facea la momentul respectiv anchete enervante precum cea cu privire la Regiotrans, Mineral Oil, Fortaleza etc. Intre timp DNA e o leguma vestejita, Toti coruptii si penalii s-au prescris si au ramas cu averea la ei. Averea transferata de la stat prin tot felul de smecherii nu mostenita de la stramosi sau acumulata prin prestarea cinstita de servicii pe piata libera.

    Achizitionarea oglinzii de apa e o prostie. Dupa achizitionarea microhidrocentralei, firma achizitoare a escavat o cantitate uriasă de pamant de pe fundul bazinelor pentru a asigura funcționarea MHC. Primaria n-ar fi fost niciodata capabila de asa ceva. Curatarea bazinelor de depunerile de namol de pe fund esteo lucrare care trebuie facuta cu o anume periodicitate pentru buna functionare a microhidrocentralei. De ce s-ar baga Primaria in combinatia asta?

    Proiectul de regenerare urbana a zonei Lac MHC cu tot ce e prevazut: modernizarea și reabilitarea parcării și zonei verzi adiacente lacului, amenajări peisagistice, care este de interes public, ar putea fi facută fără și nu are nimic de-a face cu cumpararea “luciului de apă”. Desigur toate programele europene de finanțare meționate în articol sunt deja istorie.

    Singurul interes în tranzacționarea “luciului de apă” poate fi înțeles doar pe linia conturată deja a trasferurilor din Bugetul public a banilor către Fortaleza răposatului Comana – Dumnezeu sa-l odihnească în lumea celor care nu cuvântă, Dragnea, famigliile și apropiații lor. Acum e momentul căci ne-am ajuns iarăși ce-am fost și mai mult decât atât! Duamne Ajută!

    41
    5
    • Sintetizand, d-le Toniuc: se vrea sifonarea altor bani, după modelul stadionului din parc, parca Jean Pădureanu numit, dar discret renegat ca denumire. Dacă Dumneavoastră ați spus-o mai voalat, o scriu tranșant: primarul nostru este la capătul de jos al sforilor.Oare cum se numește păpușa aceea, de la capătul sforilor? Sa fie marionetă? Dar “afacerea” cumpărării luciului de apa de la MHC este pe banii comunității, cu sprijinul voturile altor păpuși, consilieri municipali cică le-ar zice.
      Și apoi: mare presiune trebuie sa fi fost pe patronul brașovean, care s-a sinucis în avionul ce-l ducea în Costa Rica. Atât a avut puterea de a duce, dar despre morți numai de bine…

      14
      5
Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Alexandru Marian Toniuc Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.