Actualitate

Se mai face un pas pentru reabilitarea și modernizarea străzii Tărpiului

Primăria Bistrița a cerut acord de mediu din partea Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud pentru proiectul ”Reabilitarea şi modernizarea străzii Tărpiului din municipiul Bistriţa”, se arată pe pagina web a instituției.

Studiul de fezabilitate pentru reabilitarea și modernizarea străzii Tărpiului a fost finalizat în octombrie 2018, iar potrivit acestuia investiția s-ar ridica la 12,9 milioane lei, iar lucrările ar urma să dureze trei ani.

Strada Tărpiului se împarte în două sectoare: Sector 1 – km 0+000 – km 1+300, între strada Drumul Cetăţii (centura Bistriței) şi strada Muşcatei. Are o lungime de 1.300 m şi o lăţime a părţii carosabile de 6 m. La începutul străzii peste canalul din zonă există un pod. Sector 2 – km 1+300 – km 2+733, are o lungime de 1.433 m şi o lăţime a părţii carosabile variabilă de aproximativ 6 m.

Lucrările pe care vrea să le facă municipalitatea constau în special în reabilitarea, modernizarea și remodelarea străzii prin refacerea întregii structuri rutiere astfel:

  • Pe sectorul 1, cuprins între km 0+000- km 1+300, se va realiza partea carosabilă pe 3 benzi de circulație;
  • Pe sectorul 2, cuprins între km 1+300- km 2+733, se va realiza partea carosabilă pe 2 benzi de circulație;

De asemenea, vor fi amenajate trotuarele pe toată lungimea străzii încadrate în borduri din beton de ciment cu dimensiuni de 20x25x50 cm și 10x15x50 cm, dar și piste de cicliști pe ambele părți (cu asfalt colorat), acolo unde limita de proprietate permite realizarea acestora.

Prin proiect e prevăzută și reamenajarea parcărilor existente în zona cuprinsă între km 0+140 – 0+190, dreapta; amenajarea stațiilor de autobuz; reamenajarea șanțului existent între pozițiile kilometrice 0+420 – 0+500, stânga; înlocuirea podețelor existente de la km 0+484, respectiv de la km 2+726; realizarea unei rețele de canalizare pluvială; realizarea unor drenuri logitudinale de-a lungul traseului sub trotuar sau pista de cicliști și evacuarea apelor captate în canalizarea pluvială; realizarea unor ziduri de sprijin din beton armat de debleu cu înălțimea elevației cuprinsă între 1.00 – 1.50 m pentru limitarea amprizei drumului; reabilitarea podului existent de la km 0+005 prin realizarea unei plăci de suprabetonare, precum și amenajarea trotuarelor pe pod; înlocuirea instalației de iluminat public existentă; reamenajarea acceselor la proprietăți și realizarea unei canalizații subterane pentru cabluri de curenți slabi.

Municipalitatea justifică aceste lucrări prin aceea că strada Tărpiului este foarte circulată deoarece de-a lungul traseului există o serie de instituții de interes public precum și numeroși agenți economici importanți, care atrag un trafic auto important. Prin reabilitare se vor face lucrări de reabilitare și modernizare care să facă faţă traficului actual și deschiderea de noi accese auto în vederea fluidizării traficului.

Reamintim că nu cu mult timp în urmă a fost dat în folosință și noul sens giratoriu de la intersecţia străzilor Tărpiului, Drumul Cetăţii şi Livezi care a costat peste 800.000 de euro se apropie de final. 

4 comentarii

  • Sens giratoriu Drumul Dumitri Vechi cu Drumul Cetati si aici circulatia este foarte intensa, din nefericire pentru locuitorii acestei zone aici nu sunt instituti care sa atraga atentia celor din primaria pentru a incepe construirea acestui sens giratoriu, asa ca acesti locuitori pot fi neglijati (sunt doar niste victime colaterale).
    Dar o sa vina anul viitor si alegerile si cei de aici prin votul lor vor reusi sa va faca si pe voi cei din primarie niste biete victime colaterale.

    • E absolut necesar un sens giratoriu acolo. Ar fi ultimul giratoriu care mai trebuie construit si s-ar rezolva toate intrarile in centura. Evit de multe ori sa trec calea ferata si sa ies in centura pe acolo de groaza virajului la stanga din intersectie. Dar nu te astepta sa se faca ceva acolo mai devreme de zece ani. Uita-te la cat de mult timp le-au trebuit sa priceapa nevoia giratoriului de la Drumul Sigmirului, de exemplu.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS