Actualitate

eBook-ul cu reţete tradiţionale ”Bistriţa gastronomică”, realizat de voluntari, disponibil de joi

Fundaţia Progress lansează eBook-ul ”Bistriţa gastronomică”, realizat în cadrul proiectului ”Bucate specifice Bistriţei şi Năsăudului”, ce reuneşte 24 de reţete tradiţionale, precum şi trei tutoriale video privind prepararea unor reţete săseşti. eBook-ul va fi oferit restaurantelor şi pensiunilor din judeţ.

Joi 13 noiembrie, ora 15.00, la Centrul Judeţean pentru Cultură, se lansează eBook-ul ”Bistriţa gastronomică”, realizat în cadrul proiectului ”Bucate specifice Bistriţei şi Năsăudului”. Proiectul, cofinanţat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, a fost implementat de Fundaţia Progress în perioada august-noiembrie în oraşul Bistriţa şi în comuna Prundu Bârgăului, cu scopul redescoperirii şi valorificării culturii gastronomice din judeţ.

Pe parcursul celor patru luni de implementare a proiectului, 7 tineri voluntari din cele două localităţi, dar şi alţi colaboratori ai Fundaţiei au căutat, descoperit şi centralizat reţetele bucatelor româneşti, maghiare şi săseşti gătite de-a lungul anilor la noi în judeţ: ”Rezultatul este prezentat comunităţii bistriţene sub forma unui eBook (carte electronică) ce reuneşte 24 de reţete tradiţionale, precum şi trei tutoriale video privind prepararea unor reţete tradiţionale săseşti: Apfelsuppe, Krausenburger Kraut şi Rahm – Hancklich. Un element aparte al publicaţiei digitale este reprezentat de integrarea elementelor de cultură asociate bucatelor tradiţionale, ceea ce conferă un relief aparte moştenirii gastronomice din judeţ”.

”Proiectul ”Bucate specifice Bistriţei şi Năsăudului” este, în primul rând, unul despre identitatea culturală locală. Şi chiar dacă reţetele adunate de noi se pot găsi şi în alte zone ale României, o să vedeţi că ele au şi un specific, un detaliu local, adăugat de mamele şi bunicile noastre. Ne-am propus să includem şi reţete ungureşti şi săseşti fiindcă judeţul nostru este un melanj de identităţi, iar ceea ce suntem noi azi se datorează atât dialogului, cât şi prezervării identităţii minorităţilor. De asemenea, reţetele adunate pot părea puţine, însă ele sunt rodul muncii susţinute a unui grup de tineri voluntari inimoşi. Toţi am lucrat cu drag la acest proiect şi ştim că am descoperit doar câteva nestemate, la fel cum avem certitudinea că mai deţinem cel puţin încă un filon de aur ce se cere descoperit. Ne-am dori să ştim şi ce se întâmplă pe Valea Someşului, a Sălăuţei sau în zona de câmpie a judeţului nostru. Ne trebuie însă resurse pentru a săpa mai în adâncime, pentru a ajunge mai ales în localităţile izolate. Ne puteţi trimite în continuare reţete la adresa de email: contact@bistrita-gastronomica.ro, ne puteţi sprijini financiar să continuăm proiectul contactându-ne la: office@progressfoundation.ro şi ne puteţi vizita pentru a afla mai multe detalii despre activităţile noastre la adresa: www.progressfoundation.ro”, a declarat Camelia Crişan, directorul executiv al Fundaţiei Progress.

Fundaţia Progress va oferi eBook-ul restaurantelor şi pensiunilor din judeţ pentru ca reţetele să poate fi puse şi la dispoziţia clienţilor. În plus, eBook-ul va putea fi descărcat de publicul larg direct de pe site-ul proiectului – www.bistrita-gastronomica.ro

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.