Actualitate

Educația copiilor și implicarea activă, promovate în BN prin caravana ”600+km” parcurși pe jos

Pornind din Bistrița, în 30 iulie, până în 19 august, când va ajunge în Piața Victoriei din București, sportiva Raluca Ciulei și-a propus să promoveze importanța educației și a implicării active parcurgând la pas mai bine de 600 de kilometri.

Proiectul “600+ km pentru educație” a fost gândit de Asociația Love for Life, al cărei președinte este Raluca Ciulei. Concret, Raluca Ciulei se va opri o vreme în fiecare localitate de pe traseu pentru a aplica metode nonformale de educație și pentru a împărtăși, gratuit, experiența dobândită în cele două decenii în care a fost Germania, SUA și Elveția, unde a studiat la prestigioase instituții de învățământ. Copiii de toate vârstele vor avea ocazia să descopere lucruri noi prin joc și povești despre teme de actualitate precum energia verde, protecția mediului, reciclarea plasticului ș.a.m.d. care să le stârnească curiozitatea și să le dea curaj de a-și începe propriile proiecte în comunitatea lor, se arată într-un comunicat.

”Prin implicarea activă a fiecăruia dintre noi, aspirăm la un viitor în care niciun copil nu este lăsat pe dinafară de societate și de sistem, fiecare copil are șansa să își realizeze întregul potențial, să iasă din cercul vicios al sărăciei și excluderii sociale, să evite astfel transmiterea situației defavorizate de la o generație la alta, un viitor în care nicio comunitate nu este lăsată în urmă. Plec pe 30 iulie, ajung pe 19 august. Este o călătorie lungă, dar am încrederea că vom întâlni mii de copii care vor descoperi că învățarea poate fi și amuzantă. Îmi doresc să mă însoțească în această experiență copii și adulți, atunci când trec prin localitatea lor”, spune inițiatoarea proiectului.

Raluca Ciulei a jucat tenis de câmp, a studiat informatica și logica la University of Pennsylvania, dar și matematica la una dintre cele mai prestigioase universități din Elveția, ETH Zürich – Eidgenössische Technische Hochschule Zürich, care a dat peste 20 de laureați ai Premiului Nobel, cel mai cunoscut fiind Albert Einstein.

Programul Caravanei “600+ km pentru educație” în Bistrița-Năsăud:

Ziua 1 – 30 iulie

8 A.M. @ Biblioteca Judeţeană ”George Coșbuc” Bistriţa BN [activități cu copiii]

– ajungem în jur de ora 15 în Lechința [activități cu copiii]

– ajungem în jur de ora 16 în Vermeș [activități cu copiii la ora 18:00 la școală]

Ziua 2 – 31 iulie

8 A.M. pornim din Vermeș de la școală

– ajungem în jur de ora 9:30 în Sângeorzu Nou [activități cu copiii la școală]

– ajungem în jur de ora 11:30-12 în Sinmihaiu de Cimpie [activități cu copiii la școală]

– ajungem în jur de ora 17:30-18 în Budești [activități cu copiii la ora 18:00 la școală]

Ziua 3 – 1 august

8 A.M. pornim din Budești de la școală

– ajungem în jur de ora 8:45 în Budești Fânațe

– ajungem în jur de ora 9:30 în Țagu [activități cu copiii la școală].

Programul complet al caravanei, precum și detalii despre activitățile din fiecare localitate în parte pot fi găsite atât pe pagina de Facebook cât și pe site-ul Asociației Love for Life.

1 comentariu

  • Poate ca una dintre cele mai frumoase si importante stiri de pe ziua de azi!
    Fara educatie am fi pierduti!

    Felicitari initiatoarei!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS