Etapa a doua a Campionatului național de atelaje cu doi cai de la Herghelia Beclean a aliniat la start, în proba de maraton, 11 atelaje, majoritatea aparținând Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. Două dintre ele, conduse de driverul Roland Varga, sunt cu cai de la Beclean.
”Cea mai nobilă cucerire pe care omul a făcut-o vreodată a fost îmblânzirea calului, acest animal mândru și impetuos, pe cât de curajos, pe atât de supus. Nu se lasă dus de ardoarea sa, își stăpânește mișcările și nu numai că se încovoaie sub mâna celui care îl conduce, dar pare că vrea să îi ghicească dorințele și, supunându-se întotdeauna îndemnurilor pe care le primește, se grăbește, își încetinește mersul sau se oprește și face totul să își mulțumească stăpânul. Este o făptură ce renunță la sine pentru a exista doar prin voința altuia pe care adesea parcă știe să o ghicească și pe care, prin repeziciunea și precizia mișcărilor, o exprimă și o îndeplinește. Animal care simte ce dorește omul și face ce vrea el, dăruindu-se fără rezervă, calul nu se dă înapoi de la nimic, face mai mult decât poate și ajunge chiar să moară pentru stăpânul lui”.
Așa descrie Buffon, în Pagini din istoria naturală, calul, ”mare la trup, cel mai bine făcut și cel mai elegant”. Până duminică, la Herghelia Beclean, aveți așadar ocazia să vedeți că toate cele spuse sunt mai mult decât adevărate.
Astăzi, a fost proba de maraton, unde se testează anduranța, forța și tehnica echipajelor. Echipajele au parcurs un traseu variat de 13,5 km, cu obstacole naturale și artificiale, inclusiv zone cu apă, punți și viraje strânse, într-un timp prestabilit, o demonstrație de coordonare între driver, secund și cai, unde fiecare decizie contează.
”E un lucru grozav că și pe meleagurile dumneavoastră se mai organizează o etapă națională din campionatul de atelaje. În cazul nostru, așteptările nu sunt mari fiindcă, din păcate, ni s-au îmbolnăvit doi cai cu care voiam să concurăm azi. Am venit cu niște cai de rezervă, iar acest lucru se vede și în rezultate, însă, în sport, trebuie să te aștepți și la asemenea situații negative fiindcă asta te întărește, te formează, te duce înainte. Toate probele sunt dificile, dar, dacă sunt condiții cum sunt cele de azi, cu ploaie, cu noroi, maratonul ne pune la încercare. Dacă sunt foarte bine pregătiți, antrenați ca la carte, caii obțin rezultate, iar în caz de reușită 65% le aparține lor, cailor. Sunt 11 starturi în total, iar eu cred că fiecare dintre cei care ne-am prezentat aici merită aprecierea celor care se prezintă să ne vadă”, ne-a declarat Bajko Tibor de la CS Krigel.
”Mă bucur că ne-am întâlnit din nou, aici, la Beclean, dar regret în același timp că sunt mai puține atelaje ca de obicei, lucru care se datorează atât uzurii unor concurenți, cât și mersului economiei fiindcă acesta este un sport scump. Fiul meu Rakoczi Gergo (multiplu campion) concurează cu caii Romsilva de la Herghelia Sâmbăta de Jos. Atunci când un armăsar ajunge la o anumită vârstă, este reintrodus în reproducție, așa că avem cai tineri și e nevoie de 2-3 ani de antrenamente ca să-i aducem la cea mai bună formă. La dresaj am obținut un loc 1 cu un atelaj și un loc 3 cu celălalt. Maratonul e o probă grea mai ales dacă nu au prea multă experiență, la fel și proba de obstacole. Noi sperăm că vom fi incluși în echipa națională a României la campionatul mondial care se ține anul acesta în Olanda. Din păcate, noi, în România, nu avem nicio școală de formare a acestor concurenți. Cei care au învățat ori au făcut-o empiric, singuri, ori în străinătate. În Olanda sunt 8000 de concurenți, în Ungaria sunt 300, iar în România 14, cam asta este diferența. Cultul calului în România nu este acolo unde ne-am dorit noi, dar, cu fiecare concurs, mai facem un pas înainte”, ne-a spus Rakoczi Ludovic, director de concurs.
”Testăm cai tineri, iar la Beclean e locul perfect, pentru că e important să găsim cel mai bun echipaj pentru campionatul mondial din august pentru că vom participa. La dresaj, vremea a fost bună, iar eu mă bucur că am reușit să scot cel mai bun rezultat, azi la maraton trebuie să avem grijă fiindcă e alunecos terenul și riscant și pentru cai, și pentru noi, deci trebuie să mergem cu atenție”, a declarat multiplul campion național, Rakoczi Gergo.
La concursul din acest an a venit și un proprietar de lipițani din zona Făgărașului.
”Am cumpărat caii de la Herghelia Sâmbăta de Jos. Îmi sunt foarte dragi, sunt blânzi, colaborează, nu sunt sperioși. Pot face ce vreau eu cu ei, pot să-i duc în casă de căpăstru dacă vreau. În concursuri se descurcă foarte bine, e al treilea an în care participăm. Eu sunt foarte mulțumit de ei, au câștigat mai multe competiții locale în zona Harghita. Am un prieten care îi antrenează și caii sunt foarte receptivi. Din păcate însă, cultura calului scade înn România. Sunt prea puțini care îi îndrăgesc și lucrează cu ei. Majoritatea sunt femei, poate doar 10% mai sunt bărbați. Se lucrează cu morcovi și cu zahăr, dar animalul mai trebuie și strunit din când în când”, ne-a spus Alexandru Greavu, din Lisa (Brașov), localitate unde s-a născut Octavian Paler.
Și tot în acest sat, Lisa, sunt, potrivit interlocutorului nostru, și urmașii ultimilor luptători anticomuniști din Munții Făgărașului.
”Un frate al bunicii a fost penultimul supraviețuitor din rezistența anticomunistă din Făgăraș. Pe lângă ei, 15-20 de inși care au fost acolo, din umbră i-au ajutat toți. Au avut sânge în ei. Acum e puțin mai greu, dar, uite, poate istoria se repetă, avem Președintele României de la Făgăraș. Eu dacă m-aș întâlni cu dânsul i-aș zice: Să nu ne faci țara Făgărașului de râs! Noi am fost un cheag de istorie”, a spus Alexandru Greavu, fost topograf, acum pensionar.
”Avem anul acesta 11 atelaje, majoritatea de la Regia Națională a Pădurilor. Avem și noi două atelaje în concurs, unul cu cai tineri pe care îi formăm și nu avem prea mari pretenții la rezultate și un atelaj cu cai mai experimentați, unul dintre cai fiind campionul nostru din 2019 la cai tineri. Ne clasăm, de regulă, pe locuri fruntașe, unu sau doi la fiecare probă. În aceste concursuri, calul își demonstrează calitățile pentru care a fost selecționat. Este bine că, în ultima vreme, acest animal și partener istoric al omului este folosit la sport și agrement și nu mai e solicitat la muncă brutală care îi degradau personalitate. Rasa Semigreu Românesc pentru asta a fost creată, să fie cal de povară, dar eu, unul, mă bucur sincer pentru că este folosit din ce în ce mai puțin pentru asta”, ne-a spus Ciprian Turculeț, directorul Hergheliei Beclean.
În prezent, Herghelia Beclean are 250 de cai, 70% diind lipițani, restul din rasa Semigreu Românesc.
Duminică este proba de obstacole testează precizia, viteza și sincronizarea echipajelor în parcurgerea unui traseu tehnic marcat cu conuri, fiind una dintre cele mai spectaculoase și tensionate etape ale competiției.
Publicul este invitat să participe gratuit, bucurându-se de un spectacol ecvestru de înalt nivel, într-un cadru natural deosebit.
🐎 Program – Duminică, 25 mai 2025
- Ora 10:00 – Inspecția veterinară a cailor în harnașament
- Ora 11:00 – Proba C: Obstacole (conuri)
- Ora 13:30 – Festivitatea de premiere pentru probele A, B, C și clasamentul compus
Evenimentul este organizat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în colaborare cu Federația Ecvestră Română, Agenția Națională pentru Sport, Direcția de Creștere, Exploatare și Ameliorare a Cabalinelor R.A. și Clubul Hipic „Romsilva”.
Felicitări lui Ciprian Turculeț pentru organizarea evenimentului!
Poate ca aveți timp și buna voința sa măriți și salariile celor ce lucrează la Hergelia Beclean. Sâmbete ne plătite și chiar au teiat din salariile oamenilor 1500 din Decembrie 2024cu ajutor de la guvern. Zile care merg oameni la lucru 12 ore și sunt plătiți 8 ore. Sunt lucruri prea la vedere și prea bat la ochi.
Va scris un om simplu și onest care iubește animalele.