Actualitate

Elemente de mobilier decorativ stilizate în oraș, grup statuar în Piața Unirii

În programul de investiții din bugetul local pe 2017, în Bistrița este prevăzută și amplasarea unor elemente de moblier decorativ stilizate, cinci la număr, în Parcul Municipal, Piața Morii, Pădurea Schulerwald, zona Andrei Mureșanu, etc., suma alocată fiind 50.000 de lei.

30.000 de lei vor fi cheltuiți pentru o machetă din bronz a Cetății Bistrița (foto arhivă).


Câte 6.000 de lei vor costa plăcuțele indicatoare pentru statuile fierarului Pfaffenbruder și fotografului Alexandru Roșu, amplasate pe axele turistice.

Municipalitatea vrea să amenajeze un grup statuar în Piața Unirii. Cu 35.000 de lei va fi organizat un concurs de soluții, iar 100.000 de lei sunt alocați pentru investiția propriu-zisă.

În prezent, în Piața Unirii se află bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, adus aici în 2012 din fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean. În Piața Unirii se organizează manifestările dedicate Zilei Unirii (Mica Unire). Documentele înregistrează piațeta din fața mănăstirii cu numele de Rossmarkt, devenită după 1934 Piața Unirii. La 24 octombrie 1948, în actuala Biserică a Protopopiatului Ortodox a avut loc ”Proclamarea solemnă a unificării bisericeşti a românilor ardeleni”. Biserica este cunoscută şi sub numele de ”Coroana” pentru că în trecut a fost în proprietatea ”coroanei habsburgice”, ca biserică militară.

5 comentarii

  • PIATA UNIRII este locul cel mai reprezentativ din Bistrita ce are legatura cu 1 Decembrie – ziua nationala a Romaniei. Aici, delegatia Bistriţei, participanta la Unirea din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia a primit credenţialul, adică mesajul de unire cu ţara, dupa ce acesta a fost sfintit in Biserica Romana Unita, achizitionata de romanii din oras inca din 1895 . Prin urmare Piata Unirii nu are nici o legatura cu mica unire si cu bustul lui Cuza pe care un primar incult l-a mutat aici in 2012 de la IJP, falsificand in mod inconstient istoria locului. Mai trebuie stiut ca la 29 noiembrie 1938, în Piaţa Unirii, locul de unde plecase spre Alba Iulia delegaţia bistriţenilor pentru a vota Unirea cu Ţara, a fost dezvelită statuia de bronz a poetului Andrei Muresanu in prezenta a peste 80.000 de bistriţeni, adunaţi pentru a cinsti marele eveniment, personalităţi ale culturii şi artei, urmaşi în linie directă ai poetului. Din pacate, după numai doi ani, în 1940 urmare a dictatului fascist de la Viena, statuia a trebuit să fie mutată la Sibiu, de unde a revenit în anul 1945, fiind aşezată de această dată in Piata Centrala, pe soclul pregatit de autoritatea maghiara pentru statuia lui Miklós Horthy, unde se afla si astazi. Ar fi cazul ca macar acum la mai putin de 10 luni de la intrarea in 2018, anul centenarului Marii Uniri din 1 Decembrie sa fie corectate ineptiile comise de primarul Cretu, adica bustul lui Cuza, sa fie mutat inapoi la IJP, acolo unde-i este locul, iar in Piata Unirii sa fie dezvelit un monument simbolizand legatura Bistritei cu Ziua Nationala a Romaniei . Tot in Piata Unirii, alaturi de acel monument simbolizator al Marii Uniri din 1 Decembrie 1918, ar trebui sa fie adus si catargul cu steagul tricolor din Piata Centrala, unde sunt ingramadite prea multe simboluri. In felul acesata Piata Unirii dominata de steagul tricolor ar putea deveni si piata Tricolorului din Bistrita.

  • Domnule paul, corect si documentat! Este momentul sa se intample ceea ce trebuie!Adevarul istoric nu poate fi omis sau trecut cu vederea…Cu respect, MNPop

  • Ar fi interesant sa se toarne un bust cu tov (dodon) inaintea acceptarii vizitei oficiale si nedorite in BISTRITA EUROPEANA. Poate dam si numele la vreo straduta in ( DUM- DUM).

  • In Piata Unirii, pe locul unde astazi este amplasat Cuza, ar trebui amplasat un ansamblu statuar, din care sa nu lipseasca cardinalul Iuliu Hossu (dar si alte personalitati bistritene ale vremii!), participant direct la evenimentele Marii Uniri din 1918 de la Alba-Iulia. Asta, mai cu seama ca Biserica de la „Coroana”, pâna la venirea comunistilor, a fost Biserica greco-catolica, iar Iuliu Hossu este de origine de la noi din judet (Milasul de Câmpie) si a sfârsit ca martir, in urma „binefacerilor” inchisorilor regimului comunist!

  • 6000 de lei o placvuta indicatoare??? Din ce se face? Din aur??
    Cat mai poti fura primare?
    30000 de lei o macheta? Cat e la voi kilu de bronz? E de 100 de ori mai scump decat ai orice metal rar?
    Cat mai poti fura primare????

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Balan Marius- ingrijitor al STATULUI. Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS