Cultură

Elevi din Bistriţa vizitează fostul lagăr de la Auschwitz în cadrul săptămânii „Şcoala altfel”

Elevi de la Colegiul Naţional "Andrei Mureşanu" din Bistriţa vizitează, zilele acestea, fostul lagăr de la Auschwitz. Excursia a fost iniţiată de copiii care studiază discipline socio-umane, dar lor li s-au alăturat şi liceeni de la alte profile.

Directorul Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu”, prof. Camelia Tabără, a declarat, luni, că elevii au plecat în excursie vineri şi se vor întoarce zilele acestea.

„Ideea vizitării lagărului de la Auschwitz a venit de la o clasă cu profil istorie-ştiinţe sociale şi sunt foarte mulţi elevi din alte clase cărora le-a plăcut ideea şi au plecat şi ei. Colegii mei au reuşit să obţină un preţ bun, aşa încât excursia a fost pe măsura posibilităţilor elevilor”, a declarat Camelia Tabără.

Începând din 1940, Germania nazistă a construit mai multe lagăre de concentrare şi un lagăr de exterminare în zonă, aflată sub ocupaţie germană la acea dată. Lagărele de la Auschwitz au fost un element major în perpetuarea Holocaustului. Se estimează că cel puţin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei. La câţiva ani după terminarea războiului, lagărul de la Auschwitz-Birkenau, din sudul Poloniei, a devenit muzeu memorial ”al durerii”.

Directorul CNAM a mai spus că, această săptămână în care are loc programul „Şcoala altfel”, „e o provocare”.

„Să sperăm că o scoatem cu bine la capăt. E greu de gestionat fiindcă, pentru ca să faci lucruri interesante, înseamnă să administrezi un soi de dispersie a persoanelor, a elevilo. Să ţii lucrurile sub control cu 1.700 de elevi, presupune o oarecare strângere de inimă”, a declarat ea.

2 comentarii

  • Sunt foste lagăre de concentrare şi lagăre de exterminare si la noi in tara, doar ca aici se exterminau români. Sunt cu mult mai multe lagare in zona ex-sovietica decat in zona ex-nazista. In aceste macelarii au murit foarte multi români.

  • Acum aproape trei decenii am avut ocazia sa vizitez lagarul de la Auschwitz-Birkenau.Denumirea,in poloneza,e de fapt Oswiecim Brzezinka,doua localitati invecinate,aflate destul de aproape de Cracovia.I-mi amintesc cum,in autogara din Cracovia, am tot intrebat pe toata lumea care e peronul autobuzului spre Auschwitz si toti ma ignorau.Dupa un timp am aflat, de la un batranel ,ca trebuie sa intreb de Oswiecim denumirea de Auschwitz nefiind agreata de catre localnici. Muzeul, si tot ce
    s-a pastrat acolo,este impresionant,o lectie de istorie pe viu.
    Initiativa acestei excursii e una laudabila si prin faptul ca se vor intalni cu oameni avand o mentalitate foarte apropiata cu cea a poporului roman.
    Felicitari organizatorilor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS