Actualitate Recomandări

Elevii cu rezultate deosebite la olimpiade și profesorii lor, premiați de CJ

197 de elevi care au obținut anul acesta performanțe la olimpiadele școlare județene și naționale și cei 155 de profesori care s-au ocupat de pregătirea lor au fost răsplătiți de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu premii în bani în valoare totală de 176.000 de lei.

La fesivitatea de premiere de la Sala Polivalentă, elevii și profesorii au primit 500 de lei fiecare, diplome de merit și flori.

”Este un moment de sărbătoare. Împreună cu colegii din Consiliul Județean, după pauza cauzată de pandemie, am găsit soluții pentru a putea acorda în continuare diplome de merit și stimulente financiare elevilor și cadrelor didactice. Lista este făcută de Inspectoratul Școlar. Îi felicit pe elevi, pe părinții care îi susțin, pe dascăli, noi vom sprijini și pe mai departe performanța. Orice popor care își dorește un viitor sustenabil trebuie să investească în școală. Este o discuție lungă legată de bugetul din Educație, de condițiile din Învățământ, de salarizare și de multe alte lucruri. Odată în plus aceste performanțe merită apreciate, pentru că sunt obținute nu în cele mai bune condiții. Felicitări copiilor care au înțeles că dacă vrei să ai parte trebuie să ai carte. Există o singură variantă sigură a succesului: munca, munca și iar munca”, a spus președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

I-au mai felicitat pe premianți prefectul Mica Oprea, inspectorul școlar general Cristian Nicula și deputatul Bogdan Ivan, care alături de președintele CJ și vicepreședinții CJ Camelia Tabără și Ciprian Kecskes-Simionca au înmânat premiile.

Aici lista elevilor și profesorilor premiați.

Miercuri vor fi răsplătiți financiar de CJ și elevii care s-au clasat pe primele trei locuri la Evaluarea Națională și Bacalaureat, precum și sportivii anului 2022 și antrenorii lor.

3 comentarii

  • Frumos,sper sa ramana o traditie iar anual sa fie rasplatiti cu atentie o diploma de la Consiliu Judetean si o strangere de mana in semn de respect si pretuire .

    9
    4
  • E ușor să fi galanton pe banii altora, făcându-ți astfel imagine.
    La fiecare elev premiat – premiat nu neapărat pentru că este mai deștept ca alții, și asta oricum n-ar fi meritul lui – ci pentru că are condiții create de părinți pentru a învăța, sunt alți 10, 100 (poate 1000) necăjiți ca vai de ei , care ar avea și ei capacitatea și voința de a fi premianți , dar nu au mijloacele materiale necesare în acest scop.
    Spre ei trebuie îndreptat efortul cel mare pentru că, până la urmă , cei mulți vor constitui România de mâine, nu premianții formați pentru a îngroșa pătura emigranților brain-drain.
    E ca la aissberg, vedem vârful pe care ne putem cocoța, făcându-ne că nu observăm că grosul e sub apă.

    6
    6
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS