Acţiunea lor a avut ca scop informarea primarului Ovidiu Teodor Creţu în cee ce priveşte participarea lor la acest program iniţiat de echipa “Let’s do it Romania”.
“Proiectul, care a debutat în data de 27 mai 2013, presupune trei etape. Prima etapă se referă la sensibilizarea elevilor. În cadrul ei au fost derulate numeroase acţiuni de educare ecologică. În cea de a doua etapă, ne-am ocupat de colectarea selectivă a deşeurilor. Am adunat hârtie, PET-uri şi DEE-uri. În ultima etapă, trebuie să informăm şi sensibilizăm comunitatea locală în vederea colectării unei cantităţi cât mai mare de deşeuri, în mod selectiv” a declarat Mariana Bor, coordonatorul proiectului.
Ea a spus că, prin acest proiect se doreşte încurajarea comportamentului responsabil faţă de mediu atât în rândul elevilor cât şi a profesorilor şi părinţilor. Elevii de la şcoala Gimnazială nr. 4 au început să confecţioneze fel de fel de obiecte din materiale reciclabile.
În competiţia “Şcoala mea verde” sunt înscrise 96 de şcoli din întreaga ţară. Una dintre condiţiile de participare a fost aceea ca imobilele şcolilor să aibă nevoie de reabilitare, situaţie în care se vgăseşte şi Şcoala Gimnazială nr. 4 Bistriţa care nu a mai fost modernizată de ani buni.
“Sperăm să câştigăm pentru că toţi elevii de la Gimnazială nr. 4 au colectat selectiv multe deşeuri, au făcut şi jucării din materiale reciclabile”, i-a spus un elev primarului Ovidiu Teodor Creţu.
Câştigătorii proiectului vor beneficia de izolare termică, instalaţie de încălzire, renovare sau schimbarea acoperişului, corpuri de iluminat ecologice şi multe altele.
Primarul Ovidiu Creţu i-a felicitat pe elevi pentru implicarea lor şi i-a încurajat să se comporte şi în viitor responsabil faţă de mediul înconjurător. El le-a recomandat să „adopte” un loc de joacă din vecinătatea şcolii, demers care se va bucura sprijinul municipalităţii.
Julia Popa
Ce prostie. Renovarea si reabilitatea scolilor sau a gradinitelor trebuie sa se faca obligatoriu di nediscriminator nu in functie de culoarea politica sau de cistigarea unui concurs. Rusine primare …….le dai locuinte la cheie la anumiti oameni pe care i agreezi iar la copii nostrii nu le repari scolile. Cum vine asta???? E corect ??? Numai anul trecut am dat la gradinita citrva zeci de lei ptr. ……… dar va promit ca din sept. cind cel mic incepe scoala nu mai dau nici un ban. Sa vad ce o sa-mi faca?? Scoala este obligatorie si gratuita. O zi buna !! Si inca odata rusine .