Actualitate Recomandări

Elevii vor mai primi un aliment la şcoală, miere de albine la borcan

Din toamnă, elevii vor primi încă un aliment pe lângă corn şi lapte, mierea ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învãţãmântul de stat şi confesional. Lunar, fiecare elev va primi un borcan cu 250 de grame de miere, a anunţat secretarul de stat Sorin Roşu Mareş de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa.

„Avem un program un program pentru miere în şcoli care se adresează elevilor preşcolari şi şcolari, până la clasa a IV-a, astfel încât să beneficieze de un borcan de 250 de grame de miere în fiecare lună. Nu vrem să dăm în fiecare zi un pacheţel de miere, ci să dăm o dată la lună un borcan de miere pentru a încuraja consumul de miere şi pentru a ajutora crescătorii de albine, adică apicultorii”, a spus Mareş.

Judeţul Bistriţa-Năsăud are mulţi apicultori. Grigore Cotul (36 de ani) din Bistriţa, deţine 140 de familii de albine şi vinde, la sfârşit de săptămână, la târgul producătorilor locali miere de salcâm, polifloră, de munte, de tei şi de mană de brad. Despre toată mierea el spune că „e naturală 100%. Se poate face orice test”: Dintre toate sortimentele, cea mai scumpă, 40 de lei kilogramul, este mierea de mană, pentru că e rară. „Mierea de mană se obţine o dată la 4-5 ani numai, nu se extrage în fiecare an şi are de 20 de ori mai multe proprietăţi ca mierea polifloră sau mierea de salcâm. E mai concentrată, bogată în minerale. Mierea de mană pe care o vând acum am extras-o în 2013 la Tihuţa. Atunci am extras 1,6 tone de miere de brad pe care am vândut-o treptat la clienţi, nu la procesatori”, a spus Grigore Cotul.

Şi Maria Hiticaş este prezentă la fiecare ediţie a târgului cu miere de foarte bună calitate, apreciată de bistriţeni, dar şi de turişti. Povestea doamnei o găsiţi AICI. 

O lege din 2006 prevedea acordarea de miere de albine în şcoli şi grădiniţe, dar care programul nu a funcţionat. Acum, actul normativ are o altă formă. În prezent, elevii români primesc la şcoală lapte, corn, fructe şi legume.

10 comentarii

  • In prezent , elevii bistrițeni nu primesc nimic. Sau cel puțin nu au primit nimic de la începutul anului școlar! Probabil o ancheta s-ar impune in acest sens!

  • Miere şi lapte e toată Romania, nu numai şcolili o vor duce bine. Are vreun politician vre-o afacere cu miere? Altfel nu cred că vor primi copii nimic, înafară de minciuni cum se practică de zeci de ani.

    • Este de crezut că le dă miere naturala de la albine ?eu nu cred pentru ca mierea este foarte scumpa osa le dea energizant contra făcut pe baza de zahar si o sa ambolnaveasca copii de diabet.

  • Apicultura trebuie încurajată pentru că este parte integrantă a ecosistemului. Numărul de insecte în general, şi de albine în particular, este în scădere alarmantă din cauza agriculturii intensive şi a folosirii pesticidelor, erbicidelor, fungicidelor.
    De fiecare dată când construim o Galerie Comercială, un Aqualand, un cartier de locuințe, distrugem habitatul natural al albinelor şi al altor insecte.
    Din ceea ce am auzit si cutit in media numărul de albine a scăzut cu 50% in ultimii 15 ani!
    Cred că putem ajuta albinele prin legislație, control, agricultură ecologică si interzicerea folosirii de substante toxice in agricultură.
    Revenind la elevi….. eu nu le-aş da nici corn, nici lapte nici miere. Banii pot fi folosiți mai eficient pentru a ridica calitatea invatamântului românesc. Mai putini elevi in clase, burse de studii pt. studenți, mai multe resurse alocate învatamantului special (elevi cu autism, ADHD etc.) constructia de creşe pentru ca mămicile să se poată intoarce la muncă când copilul lor împlineşte 1 an.

  • Şi mierea va trebui să fie consumată în şcoală?… Doar întreb, pentru că îmi şi imaginez cum o să fie întinsă pe cărți şi caiete, pe bănci şi pe hăinuțele micuților elevi. Şi-apoi, la vară să vezi adunătură de viespi prin şcoli…Bine, asta în cazul în care ideea se mai şi pune în practică. Mă întreb totuşi, ăştia ce iau astfel de hotărâri, sunt atât de înguşti la minte, ori sunt chiar căzuți în cap?

  • Bineînțeles ca nu au primit nimic pana acum, dar nimeni nu explica de ce si ce s-a întâmplat cu banii alocați proiectului . Mass-media nu are timp de anchete si analize , ci doar de subiecte de can-can gen cine are prenumele de Ion dintre politicieni si ce discursuri patriotarde au șefii admninistratiei publice de Anul Nou.

  • Situația e mult mai complexa. Mai întâi ca, din cauza lipsei documentației necesare si a birocrației nu a fost implementată hotărârea de guvern privind programul de organizare si de finanțare a acestui proiect in BN. Apoi, licitațiile au fost prost organizate si mai târziu organizate decât in alte județe , neexplicandu-se nici pana acum concret de ce unele firme nu au fost bune iar altele s-au retras. Probabil pentru ca nu au decartat unde si cât trebuie- ma întreb retoric ? Concluzia e ca elevii nu au primit nimic, deci nu au cum sa primească ceva in plus așa cum reiese din articol. Probabil ca elevii sau de ce nu, noi profesorii suntem de vina ! De fapt la câta frica si lipsa de implicare exista in învățământ cine sa pună întrebări indiscrete inspectoratului si consiliului județean? Asta e!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS