Actualitate

Elevii, provocați să caute fotografii vechi și să realizeze videoclipuri cu tema ”Ce înseamnă România pentru mine?”

Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” și Colegiul Tehnic ”InfoEl” din Bistrița, în colaborare cu Serviciul Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale, au lansat concursul ”Ce înseamnă România pentru mine?”, destinat elevilor pasionați de istorie.

Participanții sunt provocați să caute fotografii vechi și să le expună ”într-o expoziție inedită”.

”Unele vor fi simple, altele poate mai greu de descifrat la prima vedere, câteva povești se vor dovedi evidente, în timp ce altele vor avea nevoie de sprijinul tău pentru a se dezvolta. Toate au, însă, un punct comun – o asociere cu istoria județului, cu ceea ce poate însemna, astăzi România pentru tine!”, spun organizatorii, care au convingerea că ”istoria contează, că trecutul, prezentul și viitorul sunt strâns legate unul de celălalt”, competiția fiind concepută pentru a învăța împreună lucruri neștiute despre comunitatea noastră, despre istoria acestor locuri.

”În ediția din acest an, vrem să adunăm împreună mărturii incredibile ale trecutului județului Bistrița-Năsăud. Ne dorim o participare activă și deplină, ne dorim să învățăm unii de la alții și să realizăm împreună o expoziție prin care, în preajma Zilei Naționale, să ne reamintim de ceea ce înseamnă prețuirea și respectul față de țară! Vă așteptăm în număr cât mai mare alături de noi!”, au anunțat organizatorii.

CALENDARUL CONCURSULUI

  • 📍1 noiembrie 2022 – lansarea concursului
  • 📍 2-21 noiembrie 2022 – elaborarea lucrărilor și trimiterea acestora la concurs
  • 📍 22-23 noiembrie 2022 – evaluarea videoclipurilor și a fotografiilor înscrise
  • 📍 24 noiembrie 2022- anunțarea rezultatelor pe pagina de Facebook a concursului județean ”Ce înseamnă România pentru mine?”
  • 📍5 decembrie 2022– Vernisajul expoziție ”Ce înseamnă România pentru mine?”, reunind o selecție a materialelor prezentate de concurenți. Evenimentul se va desfășura la sediul Serviciului Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale, din Strada Gării, nr.3-5, Bistrița, prilej cu care vor fi înmânate și premiile câștigătorilor.

REGULAMENT CONCURS

Participarea la concurs se face prin completarea de către profesor a fișei de înscriere (Anexa nr. 1) și a declarației de consimțământ de către fiecare elev major (Anexa nr. 2) sau părinte al elevului minor (Anexa nr 3) și trimiterea acestora online, de către profesorul coordonator, împreună cu produsul pentru concurs, la adresa de E-mail: concursjudetean@gmail.com.

Fiecare material (videoclip/fotografie) va fi denumit astfel: nume și prenume elev, clasa, școala (potrivit modelului: Popescu_Marius_cls_X_Colegiul Tehnic Infoel). Pentru participarea la secțiunea de fotografie veche este necesară trimiterea, alături de fotografie, a unui document cu o scurtă descriere a acesteia: ce/pe cine reprezintă, anul realizării fotografiei, locul realizării fotografiei.

Materialele trimise la concurs (videoclipuri/fotografii) trebuie să RESPECTE CRITERIILE DE EVALUARE, DREPTURILE DE AUTOR ȘI AUTENTICITATEA SURSELOR, ÎN CAZ CONTRAR VOR FI DESCALIFICATE. Toate aceste materiale vor intra în proprietatea organizatorilor, fiind folosite în scop didactic și de promovare.

Data limită de trimitere a materialelor: 21 noiembrie 2022

SECȚIUNI

🎬1. Concurs videoclipuri

,,Ce înseamnă România pentru mine?”

Fiecare videoclip poate fi realizat de un singur elev sau în echipe de câte doi elevi (din același ciclu de învățământ-gimnazial sau liceal). Un elev/un echipaj poate participa cu un singur videoclip la concurs. Videoclipurile vor avea o dimensiune de cel mult 25 Mb și vor fi trimise exclusiv ca fișier atașat e-mailului.

📌📌📌Criterii de evaluare:

  • durata videoclipului: între 1-2 minute- 5 puncte
  • relevanță pentru tema concursului – 20 puncte
  • claritatea imaginii – 5 puncte
  • impactul imaginii, sunetului și mesajului (inclusiv sursa coloanei sonore-dacă videoclipul conține muzică)– 30 puncte
  • abilitatea de a formula mesaje clare – 20 puncte
  • montajul filmului – 10 puncte
  • din oficiu: 10 puncte

📸2. Concurs de fotografie veche ,,Arc pentru timp”: pot fi înscrise în concurs fotografii vechi, din arhiva familiei, care prezintă aspecte relevante din viața înaintașilor–crâmpeie din viața satului, port popular, tradiții, obiceiuri, case tradiționale, gospodării sau orice alt aspect care ilustrează viața bunicilor sau străbunicilor noștri.

Un elev poate participa cu o singură fotografie în concurs. Fotografiile vor fi ÎNSOȚITE DE O SCURTĂ DESCRIERE, ÎNTR-UN DOCUMENT ATAȘAT ACESTEIA,precizându-se: ce/pe cine reprezintă, anul realizării fotografiei, locul realizării fotografiei.

📌📌📌Criterii de evaluare:

  • fotografie alb-negru/sepia– 10 puncte
  • expresivitate și sensibilitate – 60 puncte
  • relevanță pentru tema concursului – 20 puncte
  • din oficiu: 10 puncte

Comisia de evaluare la cele două secțiuni va fi formată din trei cadre didactice și doi reprezentanți ai Serviciului Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale. În urma evaluării, se vor acorda câte un premiu I, un premiu II, un premiu III și mențiuni în proporție de 30% din numărul de participanți, diferențiat pe două subsecțiuni: gimnaziu și liceu.

Videoclipurile și fotografiile vor fi postate, în data de 22 noiembrie 2022, pe pagina de Facebook a concursului (https://www.facebook.com/profile.php?id=100087230411194) și vor putea fi apreciate (prin like) până în data de 25 noiembrie 2022. În urma aprecierilor vor fi acordate câte 3 premii de popularitate/secțiune. Premierea câștigătorilor va avea loc în data de 5 decembrie 2022 la sediul Serviciului Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale, când va fi vernisată și expoziția ,,Ce înseamnă România pentru mine?”.

2 comentarii

  • România! E unică, prin toleranță, prin servilism prin incompetenta zilelor noastre. Sărind de la kaufland, I-mi sugerează google, se zice că producem electricitate pentru jumate Europa, nu că ar cumpăra – o alții, o descărcăm în pământ, să nu pice prețu….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS