Actualitate

Elisabeta Ilovan părăseşte Prefectura Bistriţa-Năsăud

După ce a asistat la instalarea celui de-al 11-lea prefect cu care s-a întâlnit de-a lungul carierei sale, Elisabeta Ilovan, unul dintre cei mai longevivi directori din Prefectura Bistriţa-Năsăud se pregăteşte de plecarea din instituţie.

Motivul? Doamna Ilovan iese la pensie. Şi-a întocmit dosarul şi e gata de plecarea din instituţia în care am întâlnit-o în ultimele decenii în toate momentele cheie. Sâmbătă a asistat la instalarea celui de-al 11 prefect din cariera sa, dar şi ultimul. De acum, îi va lăsa pe alţii mai tineri să se ocupe de tot ce este nevoie pentru ca Prefectura Bistriţa-Năsăud să fie la înălţime indiferent de cine o va conduce.

Elisabeta Ilovan a condus exemplar departamentul care se ocupă de gestionarea fondurilor europene, a avut un cuvânt bun de spus pentru oricine i-a cerut sfatul şi a reprezentat un sprijin pentru fiecare prefect nou care a venit în instituţie. Pe umerii ei, a Marianei Tulai şi a altor câtorva au stat organizarea alegerilor de toate felurile, gestionarea relaţiilor cu primarii şi cu alte instituţii ale statului, dar şi cu presa, chiar dacă aceasta din urmă nu a fost responsabilitatea directă a domniei sale.

Cu acest prilej, îi mulţumim doamnei Elisabeta Ilovan pentru colaborare, pentru promptitudinea cu care ne-a răspuns solicitărilor de fiecare dată, îi urăm multă sănătate şi îi dorim să se bucure de pensie ani mulţi de acum înainte.

Cristiana Sabău

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS