Cultură

Elitele Bistriţei la Concertul de Bobotează! (FOTO)

Peste 400 de persoane au asistat, vineri seara, la Concertul de Bobotează inspirat după cel de Anul Nou de la Viena. Anul acesta, concertul a fost susţinut de Orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca dirijată de Romeo Rîmbu. Nu au lipsit de la spectacol primarul Ovidiu Creţu, prefectul Ioan Țintean, deputatul Stelian Dolha, preşedintele Curţii Constituţionale Augustin Zegrean.

Sala de spectacole a Centrului Cultural Municipal ”George Coşbuc” a fost neîncăpătoare vineri sâmbătă seara, la Concertul extraordinar de Bobotează organizat de Primăria Bistriţa şi Societatea de Concerte.

Intrarea a fost gratuită, iar sala care are circa 400 de locuri s-a umplut cu circa o jumătate de oră înainte să înceapă spectacolul, mulţi oameni fiind obligaţi să asculte muzica în picioare.

Primarul Ovidiu Creţu a spus că acest gen de concerte reprezintă cultura urbană în Bistriţa. ”Este o plăcere pentru administraţia pe care o conduc de a vă oferi acest spectacol, ca o mulţumire că aţi fost alături de noi în 2012 şi în anii precedenţi, că ne-aţi susţinut şi că datorită dumneavoastră eu sunt din nou, colegii mei sunt din nou consilieri şi o să ne străduim să nu vă dezamăgim şi să vă oferim în continuare, alături de actul administrativ, acte de cultură la nivelul cerinţelor. Acest concert încheie ciclul manifestărilor închinate Naşterii Domnului şi trecerii în noul an. Concertul este şi o apreciere a administraţie a faptului că aveţi plăcerea şi capacitatea de a înţelege acest gen de muzică, de cultură. Sunt foarte mulţi concitadini care nu gustă, nu au capacitatea de înţelegere. Nu înseamnă că pentru ei nu organizăm acele tipuri de acte culturale care le plac şi pe care le pot înţelege. Eu cred însă că acest gen de concerte este ceea ce reprezintă cultura urbană în Bistriţa. Aceasta este elita culturală a municipiului Bistriţa, vă salut şi vă respect”, a afirmat Ovidiu Creţu, de pe scenă.

Concertul a fost susţinut de Orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca dirijată de Romeo Râmbu. Invitaţi au fost soprana Daniela Păcurar şi tenorul Tony Bardon. Orchestra a interpretat arii celebre din creaţia mai multor compozitori. Publicul a putut asculta, printre altele, ”Tunete şi fulgere”, ”Pizzicato Polka”, ”Povestiri din pădurea vieneză”, ”Vals imperial”, ”Frumoasa Dunăre albastră” şi ”Marşul Radetzky” de Strauss, ”La donna e mobile” de Verdi, ”Văduva veselă” de Lehar, dar şi ”Rondo capriccioso” în interpretarea violonistului Remus Rîmbu.

În pauză, participanţii la concert au fost invitaţi de primarul Ovidiu Creţu în hol, unde s-au ciocnit cupe cu şampanie, ”ca să ne meargă bine în acest an”.

Concertul de Bobotează a ajuns la ediţia a 15-a. Iniţial el s-a numit Concertul de Anul Nou şi a fost susţinut de firme din oraş, dar, de câţiva ani este fost redenumit Concertul de Bobotează şi este finanţat integral de la bugetul local al Bistriţei.

La concert au participat preşedintele CCR, Augustin Zegrean şi soţia sa, primarul Ovidiu Creţu cu soţia sa Carmen şi fiica. De asemenea, au mai participat prefectul judeţului Ioan Ţintean, deputatul USL Stelian Dolha, preşedintele PNL Bistriţa Gelu Muthi şi soţia sa Camelia, viceprimarul George Avram, secretarul municipiului Floare Gaftone şi soţul domniei sale Ioan Gaftone – consilier judeţean PSD, consilierul judeţean Dorin Popescu (PNL), consilierul judeţean Florin Urîte (PDL), directorul CNLR Constantin Rus -consilier municipal PSD, consilierul local PDL Mihai Sărmăşan, consilierul local PP-DD Kiss Laszlo, şeful IJP Bistriţa-Năsăud Ovidiu Mureşan şi adjunctul său Liviu Olariu, inspectorul ;colar general adjunct Mihai Mureşan cu soţia şi fiica lor, Liliana Coceşiu – director în cadrul Primăriei Bistriţa şi mulţi alţii.

Mai multe imagini – pe pagina noastră de facebook!

concb1 concb2 concb3 concb4 concb5 concb6 concb7 concb8 concb9 concb10 concb11 concb12

13 comentarii

  • elitele????????????? daca pt d-voastra cei amintiti sunt elite, aveti standarde minimale, si singurul ghid care va guverneaza existenta este oportunismul. vezi ce o patit viorel pupeza ca a acceptat ca un oportunist ca si radu moldovan, sa-i duca servieta. exemplele vor continua.

  • (Aveti o mica greseala in primul alineat – concertul a avut loc vineri)
    In alta ordine de idei, un spectacol cu adevarat de exceptie.

  • Multam domn primar!
    Discursul dumneavoastra m-a emotionat pana la lacrimi!
    Miile de ore petrecute de domnia voastra prin marile sali de concerte ale lumii vibreaza prin fiecare por al fiintei dumneavoastra; cand, din pura intamplare, va intalnesc sau cand indraznesc cu sfiala sa pasesc pe scarile primariei, cu treaba sau fara, aud acorduri de Bach & compania, viori lin glasuind, pianul ma poarta in lumea viselor, alamurile si instrumentele de percutie ma trezesc martial…
    Am sa ma straduiesc sa simt la fel si in cazul in care am sa-i intalnesc pe toti cei enumerati in lista de elite, pe domn prefect Tintean, pe onor domn viceprimar Avram…, nu-i mai repet pe toti, da’ sigur viata o sa-mi fie mai plina de muzica atunci cand eu, cetateanul nime-n drum, doar varsator de taxe, voi fi in raza de actiune a unei asa elite.
    Sunt fericit!
    … si ma simt bine!

  • ” Aceasta este elita culturala a municipiului Bistrita, va salut si va respect !” …zice primarul Bov…..iu…. lucru care imi aminteste de celebrul salut a lui Cocosila ….din Morometii…” Buna seara Ilie …pe restul nu-i salut ca este ….prosti ! ”
    Pai cum?… Elita Bistritei de 80.000 de locuitori ….incape doar …..intr-o sala ….???……
    Caragiale ….ar spune …parol moncheur…??
    Dixit !

    • Orisicum, in 2013 se confirma spusele lui Einstein: “Doua lucruri sunt infinite pe lumea asta: Universul si prostia umana, dar de primul nu sunt asa sigur”.Sa auzi asa ceva este greu si pentru un surd .
      “Viata este o comedie pentru cei ce gandesc si o tragedie pentru cei ce au sentimente”-Horace Walpole

  • Iata ca Primarul este strafulgerat de vibratia muzicala emanata de Orhestra Filarmonicii – Transilvania din Cluj Napoca …..si deci devine brusc un impatimit al muzicii culte….
    Atunci de ce s-a straduit ani la rand sa DESFINTEZE …singurul liceu de muzica din judet ???
    Cand Liceul de Muzica -Tudor Jarda ( vechiul sediu este revendicat ) va avea PROPRIUL SEDIU ????
    Relocarea sediului ….promisa ( in locul Scolii Gen. nr.2, str. Odobescu ) ….intarzie nejustificat de mult datorita nepasarii edilului si conducerii ISJ-B-N.
    D-na Insp. Sc. Gen. Tabara Camelia doriti relocarea sediului acestui liceu ?.
    Cand se va intampla acest lucru ?

    • Sunteti mai mult decat penibil cu asemenea comentarii nepotrivite articolului pe de o parte, iar pe de alta parte nerealiste, impotriva bunului simt si a adevarului, antisociale, discriminatorii si separatiste chiar, amestecate cu un soi de orgoliu si inganfare personala. Nu ar fi mai bine sa va spuneti si numele daca tot vreti o rezolvare grabnica a problemelor si orgoliilor dvoastra ? cu atat mai mult cu cat asemenea comentarii si luari de pozitie sunt binecunscute, se stie din parte cui vin.

    • Ce mai vrei domnule? Din cate stiu, acuma Liceul de Muzica e relocat la Generala 2 intr-un corp de cladire distinct. Crezi ca nu mai sunt si alte probleme in orasul asta decat problema dumitale? Primarul a incercat sa desfinteze Liceul de Muzica sau voi, din interior, artistii impreuna cu mafia PDL a alocarii si realocarii banilor publici pt constructii.

  • Am fost si eu la Concertul de Boboteaza si sunt doar o simpla localnica a orasului, dar trebuie sa recunosc ca a fost minunat. Tarmure si Cosma chiar fac ceva frumos pentru orasul nostru, sunt formidabili !!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS