Actualitate

Emil Hartmann, cavaler cu acte în regulă

Cavalerul Emil Hartmann, domn liber de Transilvania, iniţiatorul mişcării cavalereşti din Transilvania ultimilor două decenii, nu putea lipsi nici de la ediţia din acest an a Serbărilor Bistriţei Medievale. Hartmann a jucat în filme istorice cunoscute, precum ”Columna” şi ”Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanul”.

Urcat pe scena spectacolelor istorice încă de la vârsta de 10 ani, la Mediaş, Emil Hartmann a ajuns să iubească spada şi caii, devenind cascador şi actor de film.

A jucat în filme istorice, între care „Columna”, „Mayerling” (unde l-a dublat pe Omar Sharif), „Bătălie pentru Roma” (unde l-a dublat pe Lawrence Harvey) sau „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanul”, ”Lumini şi umbre”, ”Capcana mercenarilor”.

Era numit de către colegi “Spadasinul”, fiindcă mânuia spada inegalabil. De altfel, în anul 2000 a câştigat locul 3 la Campionatul Mondial de scrimă artistică din Franţa. Este membru al Academiei de Artă a Scrimei din Germania şi al Academie d’Armes International.

Emil Hartmann a emigrat în Germania în urmă cu mai bine de două decenii, stabilindu-se lângă Köln, dar are şi reşedintă temporară în Transilvania. În prezent este docent la Academia de teatru din Köln, la catedra de scrimă artistică şi lupte scenice. Este cel care a iniţiat mişcarea cavalerească din Mediaş şi Sibiu, unde au fost apărut primele ordine de cavaleri din Transilvania.

Când timpul îi permite, regizează spectacole medievale şi turniruri cavalereşti.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS