Actualitate

New entry în PNL. ”Îmi doresc o Bistrița medievală ancorată în secolul XXI, nu în Evul Mediu”

”N-am fost membru al niciunui partid politic până acum. Înscreierea mea în PNL a venit ca un fapt firesc, ca un reflex necondționat. Profesia de jurist și ocupația mea de notar public au o puternică trăsătură liberală. În întreaga mea activitate notarială am respectat cu strictețe principiile care suprapun perfect peste principiile liberale. Am ajuns la o anumită experiență de viață și profesională și am hotărât să mă înscriu în PNL, pentru ca împreună cu noii mei colegi liberali să implementăm un program care să aibă ca finalitate dezvoltarea și modernizarea orașului, ridicarea calității vieții, pentru a face din Bistrița un oraș atractiv”, a spus notarul Gabriel Groza, proaspăt intrat în Organizația Municipală PNL Bistrița.

El a adăugat că ”Bistrița mi-a dat absolut tot ce mi-am dorit și consider că a sosit momentul să îmi achit nota de plată față de orașul meu”: ”N-am venit în PNL pentru vreo funcție. Eu am un crez: funcția politică nu este un scop în sine, ci un vehicul care te poate duce să îți atingi obiectivele noastre. Obiectivele noastre trebuie să fie pentru Bistrița și pentru bistrițeni. Îmi doresc o Bistrița medievală ancorată în secolul XXI, nu în Evul Mediu. Nu este posibil ca tinerii noștri care pleacă să studieze în altă parte nici să nu mai dorească să audă din orașul în care au plecat. Cine va mai aduce acea plusvaloare de care avem nevoie?”.

Gabriel Groza a precizat că nu va intra în cursa internă pentru desemnarea candidatului la Primăria Bistrița.

3 comentarii

  • Poate PNL de dezice de atitudinea de ev mediu pe tema LGBT.
    De ce nu se face referendumul antigay de paşti. sa fie asa, inaltator.. Sa se faca botezul ortodox obligatoriu. Si inmormantarile sa fie toate gratis, face patriarhia cinste. Nu, cu asta ultima glumeam.

  • Gabriel Groza este un tip OK, un câștig pentru PNL, pregătit intelectual și îndestulat material încât să nu-l tenteze micile mișmașuri de partid.
    Îl văd chiar candidat la parlamentare; ar fi cu siguranță peste mulți alți potențiali.
    Succes Gabi !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS