Actualitate

De ce au fost înlocuiţi unii directori de şcoli. Ioan Rus învoia elevii să plece cu lunile în străinătate

S-a creat mare vâlvă pe tema schimbării din funcţii a unor directori de şcoli avansându-se diverse ipoteze. Am vrut să aflăm şi noi punctul de vedere al unuia dintre cei mai longevivi directori de şcoală din judeţ, profesorul Ioan Rusu care a condus peste două decenii Liceul Tehnologic "Grigore Moisil". Domnia sa a recunoscut că a încălcat legea într-o privinţă.

„Nu numai pentru absenţele elevilor m-au înlocuit. Pe lista chiulangiilor au fost trecuţi mulţi elevi de clasa a IX-a, dar nu s-a ţinut cont de faptul că nu toţi erau chiulangii. În clasa a IX-a lucrăm pe grupe la practică. O grupă pleacă acasă la 10-11 şi vine cealaltă grupă. S-a întâmplat ca, la intersecţia acestor ore, să-i prindă Poliţia. Toţi erau pe strada Rodnei, plecau sau veneau la şcoală. I-au băgat pe toţi la chiulangii”, a declarat Ioan Rusu.

Fostul director al Liceului Tehnologic „Grigore Moisil” recunoaşte însă că mai sunt şi alte aspecte care i-au fost imputate: „Am învoit câte o lună elevii să plece în străinătate cu familiile, recunosc, nepermis. Familiile fiind foarte nevoiaşe, decât să-i retragă copilul de la şcoală, am acceptat să îl învoiesc o lună ca să muncească în Spania şi apoi să vină înapoi la şcoală. Eu am zis că fac un lucru bun ca să-şi termine şcoala, altfel nu mai venea deloc, iar acum eu plătesc oalele sparte. Familiile mi-au cerut să-i învoiesc pe copii câte o lună, să meargă să muncească pentru ca să aibă bani să-l poată întreţine până la sfârşitul anului. De duceau cu tot cu copii. Ei rămâneau acolo, copiii se întorceau după o lună. Ei, luni de zile am aprobat eu asta fără să am dreptul ca să menţin copilul aproape de şcoală şi să termine anul. Am învoit astfel până în zece elevi. Am învoit nepermis. Trebuie să mie taie capul? Trebuie. Nu trebuia să ştie Inspectoratul fiindcă nici el nu avea voie să învoiască. Nu ne dă voie regulamentul, dar eu am zis că e un câştig să termine copilul anul şcolar chiar dacă eu calc pe lege şi îl las să plec. Mă rog, au recuperat materia, dar m-am gândit să termine copilul anul şcolar şi apoi şcoala. Familiile fiind nevoiaşe, am zis că fac un bine, dar iaca. Asta e”, a spus Ioan Rusu care a condus şcoala timp de 23 de ani.


Fostul director a spus că nu regretă că a fost înlocuit. „Cândva trebuia să se termine, nu?”, a întrebat el, retoric.

De altfel, la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” a fost numită în funcţie o colegă de catedră a fostului director, Anuţa Popşor. „Voi încerca, împreună cu colegii, să alcătuim un program ca să combatem absenteismul.  Din păcate, elevii noştri vin cu mari lacune din şcoala generală, vin copii care nu îşi iau examenele naţionale, cu note de 2-3, şi noi trebuie să facem o alfabetizare cu ei, să-i ducem la un nivel cât de cât şi de aici rezultatele slabe la Bacalaureat. Mai nou se fac stagii de pratică şi avem legături cu zona industrială şi se fac şi angajări, dar copiii au reţinere să se înscrie la profilurile tehnologice. Deşi pe piaţa muncii se caută lăcătuşi şi sudori, ei nu sunt conştienţi cât de valoroase sunt aceste profiluri. Sperăm să-i convingem, iar la anul să facem o mai mare propagandă fiindcă nu ne-am făcut încă planul de şcolarizare. Avem patru clase şi ceva şi aşteptăm ultima repartiţie din 5 septembrie să vedem ce mai completăm”, a declarat noul director.

Predarea mandatului de director s-a făcut în condiţii bune în această şcoală, dovadă că şi marţi fostul şi actualul director lucrau împreună în direcţiune.

Cristiana Sabău

Ana Popsor Moisil 1 Moisil 2 Moisil 3

5 comentarii

  • va rog sa o intrebati pe Camelia Tabara ce mai face secretarul de la Ilva Mica,care o jucat banii profesorilor la pacanele,si care zicea ca iese la pensie….. va spun eu e bine mersi la scoala la locul lui va rog sa verif sa va convingeti….

  • L-am avut profeor pe dl Rusu si-mi amintesc cu cat interes si dedicatie se ocupa de elevi.In acele vremuri,modesti financiar fiind,meditatiile se faceau in clasa,gratuit.Dl Rusu s-a zbatut pt.noi;organiza meditatii de la 7 dimineata astfel ca in treapta am intrat 90% din elevii lui.Pacat ca dupa atatia ani a fost pus in fata unei destituiri,mai ales ca d-na Tabara i-a fost colega si prin urmare il cunostea.Cred ca ar fi meritat o demisie de onoare!

  • pare un om de treaba sa il destitui pentru o asemenea porcarie rusine rusine,dupa 23 de ani rusine celor care l-au destituit noul director nu e de la PSD am fost elevul dinsului pacat mare pacat

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS