Sport

Campionatul de Rally Sprint, în Parcul Industrial Bistrița Sud

Parcul Industrial Bistrița Sud a găzduit sâmbătă, 21 octombrie, etapa a V-a a Campionatului de Rally Sprint 2023, campionat interjudețean, la care au putut participa piloţi debutanţi şi piloţi avansaţi cu orice tip de autoturism.

Potrivit unui comunicat al organizatorului, Clubul Sportiv Auto-Karting “RIDER’S” Satu Mare, campionatul interjudețean este format din 6 etape, cea de la Bistrița fiind a cincea.

”Municipalitatea a susținut organizarea acestui eveniment, îndelung așteptat de pasionații de sporturi motorizate. Printre participanții la competiția de azi se află și Vladimir Orza, 14 ani, singurul pilot junior din Bistrița-Năsăud”, a menționat primarul Ioan Turc.

Prima etapa s-a anulat din motive obiective, dar celalalte trei au fost un mare succes. Etapa doua s-a desfășurat la Satu Mare, a treia în centrul orașului Carei, iar a patra din nou la Satu Mare, în centrul orașului.

”Începând cu anul 1994, data înfiinţării clubului, au fost organizate în judeţul Satu Mare, Maramureș și Sălaj peste 80 de competiţii automobilistice care au atras vizitatori şi competitori atât din ţară cât şi din străinătate. A sosit momentul ca acest club „Rider’s” să organizeze și în județul Bistriță-Năsăud un eveniment, poate fi un nou început în motosportul din acest județ, având în vedere că sunt foarte mulți pasionați și iubitori de automobile, de mirosul de benzină și de cauciucuri arse”, a transmis David Seletye, președintele clubului care organizează competiția.

Până acum s-au însccris în Campionatul de Rally Sprint 2023 un număr de 96 de concurenți din Baia Mare, Satu Mare, Bistrița, Oradea, Cluj-Napoca, Timișoara, Carei, Zalău, Arad, Baia Sprie, Sighetu Marmației, etc.

Competiţia este deschisă pentru orice tip de autoturism şi se pot înscrie piloţi debutanţi şi piloţi avansaţi. Clasele de concurs au rămas aceleaşi de cel puțin 4 ani:

Juniori

persoanele cu vârsta între 8 şi 18 ani (care nu împlinesc 18 ani pe parcursul sezonului competiţional)

Debutanţi

  • clasa 1: autoturisme cu tracţiune pe un singur ax cu o cilindree reală sau echivalentă de maxim 1500 cmc.
  • clasa 2: autoturisme cu tracţiune pe un singur ax cu o cilindree reală sau echivalentă cuprinsă între 1501-2000 cmc.

Avansaţi

  • clasa 1: autoturisme cu tracţiune pe un singur ax cu o cilindree reală sau echivalentă de maxim 1600 cmc.
  • clasa 2: autoturisme cu tracţiune pe un singur ax cu o cilindree reală sau echivalentă cuprinsă intre 1601-2000 cmc.
  • clasa 3: autoturisme cu tracţiune pe un singur ax cu o cilindree reală sau echivalentă cuprinsă între 2001-3500 cmc.
  • clasa 4: autoturisme cu o cilindree reală sau echivalentă de peste 3501 cmc, cele cu tracţiune integrală 4×4 şi monoposturile indiferent de capacitatea cilindrică.

Open:

  • Poate participa orice pilot cu orice autoturism, cu excepţia juniorilor începători

Programul de sâmbătă, 21 octombrie

  • Înscrieri: online pe https://csakriders.ro/înscriere-rs/
  • Verificări tehnice: ora 8:00
  • Antrenamente şi manşe cronometrate: ora 10:00
  • Festivitate de premiere: în jurul orei 16:00

Informaţii: 0744.792.297 – David Seletye, Președinte CS A-K RIDER’S Satu Mare

Etichete

7 comentarii

  • Un cicuit Moto permanent trebuie construit lla marginea orașului în Cocoșu lângă Aerodroș pentru toți pasionați sporturilor tehnice din Bistrița.

    47
    6
    • În PUZ este aprobat un circuit de Karting în Cocoșu pe care încă nu au fost în stare să-l construiască în schimb au construit o pârtie nefuncțională și vor să mai facă și o sanie pe șine pe care nu o vrea nimeni.

      56
      5
    • Mergeti la circuitul de la Orhei atunci cand sunt competitii, ca sa vedeti de ce e o idee proasta sa existe un asftel de circuit foarte aproape de oras.
      Aceste sporturi sunt extrem de zgomotoase. Ati distruge complet zona de agrement de la Cocos si ar rasuna toata Unirea si toata partea din sus a orasului de fiecare data cand ar fi antrenamente sau evenimente acolo.
      Sustin astfel de sporturi si e nevoie foarte mare de locuri in care sa poata fi practicate in conditii sigure si adecvate, dar nu aproape de oras sau localitati.
      Nu poate suferi o comunitate intreaga pentru hobby-ul catorva oameni.

      11
      20
  • Ti-am mai zis, nu vorbi în numele tuturor bistrițenilor! Vorbește în numele tău! Precizează că TU, PERSONAL, nu dorești sanie de vară.

    4
    35
  • Măi oameni buni, dacă ăsta este raliu cu lupo, polo, beetle și alții „bolizi” eu nu mai zic nimic!
    Unde sunt ăia care „rup” seară de seară străzile din oraș cu bolizii lor?
    No numa ‘zic! Vorba lu’unu de p’aici!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS