Politică

Eugen Curteanu: Pe Valea Bârgăului poate înflori turismul rural

Candidatul ARD pentru Colegiul 1 Senat, Eugen Curteanu, care şi-a început campania electorală pe Valea Bârgăului, a declarat că zona respectivă, ”o adevărată perlă a judeţului”, poate fi exploatată mai mult din punct de vedere turistic, dar şi că principalul său obiectiv este continuarea investiţiilor începute în judeţ şi identificarea de noi oportunităţi de dezvoltare.

Candidatul ARD pentru Colegiul 1 Senat, Eugen Curteanu, şi-a început campania electorală printr-o ”întâlnire de suflet” cu locuitorii Văii Bârgăului.

Prima duminică a acestei campanii a ales să o petreacă în mijlocul oamenilor din comuna Prundu Bârgăului, rugându-se alături de ei la biserica din Suseni, după care a discutat despre priorităţile zonei cu localnicii: “Este o bucurie să fiu din nou în mijlocul acestor oameni vrednici. Le-am ascultat păsurile, le-am vorbit despre o Românie Dreaptă, despre programul nostru, dar şi despre investiţiile care trebuie continuate în zonă. M-am bucurat să-i regăsesc la fel de senini şi de hotărâţi ca şi până acum”.

Eugen Curteanu şi-a continuat ziua la Josenii Bârgăului, unde a avut o întâlnire cu un grup de cetăţeni pentru a afla care sunt problemele comunei. Echilibrat şi responsabil, Curteanu şi-a făcut cunoscut programul politic şi priorităţile pe care le are pentru întreaga Vale a Bârgăului, se arată într-un comunicat.

”Valea Bârgăului este o adevărată ”perlă a judeţului”, zona putând fi exploatată din punct de vedere turistic. Avem lacul de la Colibiţa, avem munţii şi, mai mult decât orice, avem oameni gospodari care vor să valorifice tot acest potenţial. Aici poate înflori turismul rural iar eu voi fi cel care va sprijini acest demers, dată fiind şi experienţa ca secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. În altă ordine de idei, principalul meu obiectiv este continuarea investiţiilor începute în judeţ şi identificarea de noi oportunităţi de dezvoltare. Lucrurile trainice se contruiesc cu multă muncă, pricepere şi dăruire iar mie nu mi-e frică de muncă. Ştiu ce înseamnă atât administraţie locală cât şi centrală (n.r. Eugen Curteanu a avut două mandate de consilier local în Bistriţa, a fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării iar actualmente este consilier judeţean), am ajutat judeţul cât timp am fost secretar de stat, ştiu care sunt priorităţile şi împreună cu primarii şi cu oamenii vom găsi soluţiile potrivite pentru fiecare”, a spus Curteanu.

Eugen Curteanu este candidat pentru Colegiul 1 Senat – Bistriţa, Valea Bârgăului, Valea Şieului, Şieu Măgheruş, zona de câmpie.

7 comentarii

  • un om pasare rara in politica,cinstit de cuvant.il admir,sincet desi urasc PDL..pe asta il votez.ca daca am avea mai multi ca el clasa politica s-ar schimba si vietile noastre la fel

  • da….poate inflorii…..si florile pot avea 10 petale cu 12 albine ce vor face miere chiar si in uichend………iar laptele va curge la deal …

  • Cum Doamne iarta-mă sa cred?! Ca de dovedit nici nu poate fi vorba, toți merg in Bargau ca acolo e electoratul ușor de induplecat, toți vorbesc de ” perla” Valea Bargaului, toți se lauda ca vor face din Colibita un Monte Carlo, altceva nou nu găsiți? De ce nu vi domnule Curteanu cu ceva inedit, de ce te lauzi ca si mers in mijlocul oamenilor sa le asculti pasul, ca toți s-au laudat ca si tine la fiecare alegeri! Esti penibil de-a dreptul! Zero originalitate! Mai incearca ca nu convingi pe nimeni cu replici uzate!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS