Politică

Eugen Curteanu: Referendumul ”inutil şi ilegal”, mostră de ”schizofrenie politică”

Prim-vicepreşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Eugen Curteanu, a afirmat că PDL îi îndeamnă pe bistriţeni să voteze la referendumul din 29 septembrie ”Nu” la prima întrebare, referitoare la varianta ocolitoare, şi ”Da” la cea legată de pietonalul Liviu Rebreanu. El a adăugat că ”fantasmagoria de traseu” propus de primar este creionat ”între două nebuloase”.

”La nivel local ne confruntăm cu un tip de schizofrenie politică şi de labilitate administrativă, e vorba de referendumul propus de primarul Creţu. Ne-am manifestat pentru o centură care să scoată traficul greu din oraş, dar am spus mereu că traseul ales este total nefericit. Referendumul este inutil pentru că îşi propune să consulte cetăţenii asupra unui subiect care nu intră în competenţa administraţiei publice locale, ci în cea a CNADNR, se cheltuie 180.000 de lei fără a determina în vreun fel demararea unei investiţii, de altfel importante pentru municipiu. Este ilegal pentru că banii care se cheltuie nu au fost prevăzuţi în bugetul local pe 2013, iar traseul este unul pe care mai multe instanţe l-au calificat drept ilegal, trece prin intravilan”, a spus Curteanu într-o conferinţă de presă.

Eugen Curteanu a declarat că PDL îşi va face datoria şi va informa oamenii ”asupra consecinţelor edificării unei centuri în intravilanul municipiului, prin Pădurea Codrişor”. ”Prima întrebare trebuie să primească răspuns un ”Nu” hotărât. De ce? Acest traseu presupune renunţarea la un vechi deziderat al cetăţenilor, de a avea o zonă de agrement complexă şi completă. Aducem un factor de poluare major în municipiu, vom afecta, în varianta nefericită a unei centuri prin Pădurea Codrişor, zone importante ale oraşului, plus că varianta propusă nu preia integral traficul de tranzit. În ceea ce priveşte costul exorbitant al centurii, dacă tot e să absorbim nişte ipotetice fonduri europene ne punem întrebarea de ce nu se alege o variantă care într-adevăr să ocolească oraşul. Mai tragem un semnal de alarmă: traseul afectează în mod direct câteva case, dar în mod indirect, prin lucrările propuse, numărul caselor afectate va fi mult mai mare. Nu s-au studiat variante alternative”, a comentat el.

Preşedintele interimar al Organizaţiei Municipale PDL Bistriţa a menţionat că PDL va îndemna cetăţenii să voteze cu ”Nu” la întrebarea ”Sunteţi de acord cu construcţia în municipiul Bistriţa, din fonduri europene, a variantei ocolitoare Bistriţa Sud pe traseul: DN 17 – Parc Industrial Bistriţa Sud – Dealul Cighir – Dealul Codrişor – Complex Wonderland – DN 17?”.

Curteanu a spus că întrebarea nr. 2, ”Sunteţi de acord cu menţinerea ca zonă pietonală a străzii Liviu Rebreanu?”, ”are caracter profund manipulator şi este la fel de inutilă ca şi prima pentru că nu au existau discuţii în spaţiul public pentru redeschiderea circulaţiei auto pe pietonal”: ”Vom îndemna cetăţenii să voteze ”Da”, evident că n-ar trebui să fie nimeni împotrivă”.

”De ce trebuie să apelăm la un referendum inutil şi ilegal, când avem probleme mai importante de rezolvat? De ce trebuie să edificăm o stradă afectând Pădurea Codrişor în condiţiile în care n-am reuşit să reabilităm vechea centură? De ce nu se face legătura între străzile Arţarilor şi Ion Slavici, de pildă? Sunt întrebări care contrapun interesul palpabil al cetăţeanului unei fantasmagorii de traseu care îşi propune să lege alte două idei dragi primarului, dar care nu se regăsesc în niciun document oficial al autorităţii publice locale, Wonderlandul de viitorul Parc Industrial, lucruri care nu sunt consacrate printr-un plan urbanistic. Traseul e creionat între două nebuloase”, a declarat consilierul judeţean Eugen Curteanu.

4 comentarii

  • Varianta 2 Sud prin padurea Codrisor si prin albia raului Bistrita este o tampenie. In primul rand este o solutie fortata care tradeaza de la o posta interese personale meschine. Asemenea solutie nu rezolva nimic ci mai mult distruge. Un astfel de traseu nu doar ca nu solutioneaza problema tranzitului, dimpotriva creaza chiar o “gatuire” a traficului.
    O solutie ideala de centura ocolitoare a Bistritei ar putea fi fi varianta 3 Sud: Sarata-Monariu-Budacul de Jos-Jelna-Ghinda- Livezile, care intr-o perspectiva ar putea fi inclusa intr-o viitoare autostrada. Asta ar presupune ca viitoarea centura sa fie construita pe 4 benzi si sa fie total inafara localitatilor pe langa care urmeaza sa treaca. Este adevarat ca traseul acesta nu se afla doar pe teritoriul administrativ al orasului Bistrita, ceea ce nici nu e necesar, pentru adoptarea celei mai bune solutii. De aceea, este necesara implicarea consiliului judetean intr-o chestiune de asemenea importanta. Este greu de inteles de ce pana in prezent consiliul judetean nu are nici un punct de vedere, cu atat mai mult cu cat ar putea fi rezolvata problema tranzitului si pentru alte localitati precum Livezile.

  • Hotărârea Consiliului Local Bistriţa Nr.71 din 2010 Tuţă

    PDL-liştilor vă aduc aminte că sunteţi complici la ilegala HCL71 din 2010 Tuţă, să vă cereţi scuze pentru aceasta şi apoi să vă ascundeţi în munţi de ruşine (vă recomand să vă uitaţi în dicţionar să vedeţi ce este aceea ruşine).

    Curteanu MINTE CU NERUŞINARE PDL nu numai că sa pronuţat ci şi a impus în Consiliul Local Bistriţa Varianta 1NORD a carui traseu este integral în oraşul Bistriţa.

    Îi reamintesc lui Curteanu HCL71 din 2010 Tuţă:

    ART.1. – Se dă acordul pentru traseul 1 Nord sau 3 Sud al variantei de ocolire a municipiului Bistriţa, conform documentaţiei întocmite de către S.C. IPTANA S.A pentru Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, în cadrul Contractului POST/2009/2/1/001/002.

  • Eu nu-l inteleg pe Cretu, Curtean il scuipa pe unde apuca si el nu-i da un sut in c.. la nevasta-sa, care freaca menta in primarie. De ce nu i-a dat afara din primarie pe „angajatii” lui Moldovan Vasile care alimenteaza PDL-ul cu zvonuri si informtii aiurea?
    Curtean n-a facut nimic-in afara de critica-cu toate ca a fost SECRETAR DE STAT, a stat atat de bine incat si-a amintit de Bistrita dupa ce a primit el un sut si a venit acasa cu coada intre picioare,
    Curtene, Chereji, Tuta, Bojor,… lasati-ne sa ne spunem punctual de vedere, haideti la vot !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS