Cultură

Evenimente la Biblioteca Judeţeană

Biblioteca Judeţeană a fost gazda dezbaterii unui proces literar celebru în care a fost implicat poetul George Coşbuc, la ”reconstituire” participând elevi ai Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu”. ”A fost una dintre cele mai reuşite acţiuni”, a spus managerul Bibliotecii, Ioan Pintea. Tot la Bibliotecă a fost lansată cartea semnată de Camelia Crişan, ”Corporaţiile şi societatea. Responsabilitatea socială corporativă între act voluntar şi obligaţie”.

Procesul Coşbuc – Lazu, rejudecat la Biblioteca Judeţeană

1 cosbuc lazu 2 cosbuc lazu 3 cosbuc lazu ioan pintea bjbn cl

Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” a fost gada dezbaterii unui proces literar celebru în care a fost implicat poetul George Coşbuc. „Cazul” Coşbuc a pornit de la inserarea în volumul (de texte originale) „Balade şi idile” a câtorva poeme traduse, apărute mai întâi în revista Tribuna, cu menţiunea “traduceri de Coşbuc”. Autorul a recunoscut că fără ştiinţa lui (fiind plecat în străinătate în momentul editării ) editorul a inserat în volum, pe lângă poeziile originale, câteva traduceri. De altfel la următoarele reeditări acele poezii nu au mai apărut. Coşbuc a afirmat că prezenţa acelor traduceri în volum nu i-au adus nici un folos, că avea poezii bune care au rămas pe dinafară din cauza editorului şi că era absurd din moment ce le publici în presa literară ca traduceri, mai apoi să le pui ca poezii propri, s-a omis de către editor să se treacă traduceri. „Idilele” lui Coşbuc pretind să reflecte scene şi tipaje umane autohtone, iar transferul mecanic al unor realităţi germane, rutene, ruseşti, orientale provoacă scandal este de părere Mircea V. Ciobanu, informează Biblioteca Judeţeană.

Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa a redeschis acest celebru caz. Gr. N. Lazu, cel care a depistat plagiatul, a avut grupul de susşinători, numit generic “acuzatorii”, format din elevii Raluca Diugan, Mihaela Pop, Andrei Onighi, din clasa a XI-a E, iar apărătorii scriitorului au fost elevii Cristian Bugnar, Alexandra Rânja şi Nicolae Arpăştean. ”Dosarul” a fost închis cu 2 voturi contra acuzării. ”A fost una dintre cele mai reuşite acţiuni ale bibliotecii cu elevii”, după cum a declarat directorul Ioan Pintea. Elevii au fost foarte bine pregătiţi, cunoscând opera lui Coşbuc, motiv pentru care au fost răsplătiţi cu cărţi din partea instituţiei gazdă.

Camelia Crişan, lansare de carte

În sala “Liviu Rebreanu” a Bibliotecii Judeţene ”George Coşbuc” a avut lansarea cărţii semnate de Camelia Crişan ”Corporaţiile şi societatea. Responsabilitatea socială corporativă între act voluntar şi obligaţie”. Volumul prezentat în Bucureşti la Gaudeamus a ajuns şi în oraşul natal al autoarei, doctor în sociologie şi lector universitar la SNSPA, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din Capitală.

În ultimii cinci ani a condus departamentul de formare a Programului naţional Biblionet, adus şi la Biblioteca Judeţeană ”George Coşbuc”. Prezent la Bistriţa, directorul editurii bucureştene Tritonic, Bogdan Hrib, a prezentat colecţia în care a apărut cartea, una inovatoare în domeniul economiei şi comunicării. Conf. dr. Dumitru Borţun a făcut un expozeu despre paradigma RSC care răspunde problemelor generate de globalizare şi de marea tranziţie de la civilizaţia industrială la cea postindustrială: “Corporaţiile şi societatea este o carte extrem de utilă celor care lucrează în domeniu, precum şi celor care se pregătesc în amfiteatrele universitare. Pentru că viitorul ori nu va exista, ori va aparţine oamenilor morali, corecţi şi generoşi, care vor forma adevărata elită a societăţii viitoare”.

”Vă mărturisesc că am dorit să văd această carte tipărită din momentul în care cineva mi-a spus că responsabilitatea socială a corporaţiilor nu există, că cercetez o himeră şi că singurul rost al unei companii este să facă profit pentru acţionarii săi, indiferent de consecinţele sociale ale acţiunilor sale” a spus, printre altele, autoarea.

Amfitrionul manifestării a fost managerul Bibliotecii Judeţene, Ioan Pintea, care i-a mulţumit Cameliei Crişan pentru ajutorul acordat în implementarea programului Biblionet, reamintind faptul că în bibliotecă sunt bine receptate şi cărţile de specialitate.

3 ccrisan 3 cccrisan 2 ccrisan 1

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.