Actualitate

Exces de zel la clasa pregătitoare. Unii învăţători dau deja teme pentru acasă, deşi e interzis!

Unii învăţători din Bistriţa-Năsăud care predau la clasa pregătitoare dau teme pentru acasă copiilor şi corectează cu roşu, dând dovadă de „exces de zel”, deşi nu au voie să procedeze în felul acesta, sistemul de predare fiind axat pe joc. Inspectoratul Şcolar Judeţean le-a cerut directorilor să intervină de urgenţă şi să stopeze aceste practici.

Inspectorul pentru învăţământul primar Smaranda Florean a declarat, joi, la şedinţa cu directorii de şcoli, că, în urma inspecţiilor pe care le-a făcut în şcoli a constatat că mulţi dintre învăţătorii care predau la clasa pregătitoare fac „exces de zel”.

„Am constatat că uneori se trece peste programa şcolară, mulţi colegi fac exces de zel. Aici, la clasa pregătitoare, activitatea de bază este jocul. La această categorie de vârstă, vorbim cu personajele, comunicăm jucându-ne, numărăm, comparăm. Nu numărăm din 2 în 2 până la 30 şi crescător, şi descrescător. Să nu mai vorbim de faptul că se primeşte temă de casă. Copiii primesc acasă fişe pe care urmează să le citească. Mai avem cazuri în care se corectează cu roşu în caiet. Nu toată lumea face aşa, dar sunt semnale din partea părinţilor, am văzut şi noi că unii procedează aşa. La clasa pregătitoare trebuie să dansăm, să ne mişcăm, să ne bucurăm împreună. Dacă e citită cu atenţie programa şcolară şi dacă învăţătorul conştientizează ce scrie acolo nu poate face aşa ceva”, a spus ea.

Smaranda Florean a declarat că o altă problemă pe care a depistat-o în urma inspecţiilor în şcoli a fost aceea că s-au dat calificative, ceea ce e interzis la clasa pregătitoare.

„Nu este permis aşa ceva. Noi doar trebuie să constatăm fără să dăm calificative. Pe măsură ce parcurgem programa, aducem completări la ceea ce copilul şi-a însuşit deja. Sigur că scopul evaluării la clasa pregătitoare este identificarea competenţelor specifice dobândite de elev. Le identificăm, nu le ierarhizăm, nu ne raportăm la nişte criterii şi, mai ales, nu avem voie să facem comparaţii între elevi”, a declarat Smaranda Florean.

Ea a spus că învăţătorii trebuie să facă, la finalul, clasei pregătitoare, un raport privind evoluţia copilului pe care să-l discute mai întâi cu părintele.

„O copie a acestui raport va fi dată părintelui, dar nu înainte de a fi discutat cu părintele. Aceste raporate sunt confidenţiale, nu se fac publice. Nu se compară copiii între ei. Nu cumva să se mai dea şi premii la sfârşitul clasei pregătitoare ca să se gândească copilul de 6 ani de ce nu e pe primul loc. E prima promoţie de clasă pregătitoare, să-i punem în valoare pe toţi ca la început de an şcolar, să se simtă mândri”, a declarat Smaranda Florean.

Inspectorul şcolar general Camelia Tabără a intervenit şi a spus că directorii sunt cei care trebuie să verifice cum se desfăşoară activitatea la clasa pregătitoare.

„Vă rog pe toţi directorii de şcoli să vă implicaţi. Să înţeleagă toată lumea că această clasă pregătitoare presupune alt fel de predare decât se făcea la clasa întâi. Doamnele, din exces de zel, au rămas cu asemenea reminiscenţe. La şase ani să-i învăţăm cât ştie copilul de clasa a VIII-a, să ne fălim că ştie cifre, că ştie număra din doi în doi înainte şi înapoi. Să stopaţi excesul de zel. Acolo e altă abordare didactică, totul se face zâmbind”, a spus Tabără.

Ea le-a cerut directorilor ca, în luna martie, să verifice toţi învăţătorii care predau la clasele pregătitoare, să facă asistenţe la ore şi să vadă cum arată portofoliile acestora.

„De asemenea, faceţi întâlniri cu părinţii la finalul lunii martie. O să vă cerem rapoarte. Mare atenţie. Avem mesaje şi din Bistriţa că se face exces de zel la clasa pregătitoare şi se face mai mult decât trebuie”, a declarat Camelia Tabără.

În Bistriţa-Năsăud, predau la clasa pregătitoare 150 de cadre didactice, atât în clase de sine stătătoare, cât şi în regim simultan.

Cristiana Sabău

10 comentarii

  • Si fica mea este in clasa 0 si de cand a inceput scoala primeste teme de casa in fiecare weekend si ni se cere ca ei la varsta de 6 ani sa cunoasca cifrele literele nu mi se pare normal ceea ce fac acesti invatatori, au si pretentie ca noi parintii sa ne ocupam de ei acasa sa invete litere cifre etc. in schimb copii cand merg la scoala si ii intrebam ce ati facut azi la scoala ei ne raspund ” ca sau jucat au desenat”
    Asta se intampla in Com. Maureni Jud. Caras-Severin

    • Asta se întâmplă tocmai pentru că cei care vin la conducerea ministerului sunt niște incompetenți. Trebuia lăsată grupa pregătitoare la grădiniță. Au zăpăcit de tot și copiii și profesorii.

    • Din pacate pentru clasa pregatitoare nu sunt de vina. S-a pornit binisor, cu idei noi si cu ceva material didactic (nu am mai primit de mult timp). Ideea ca nu mai incap copiii in mobilierul de la gradinita, scaunele, paturi, wc-uri. Pentru cine se uita cu atentie la copii…vede. Este adevarat ca nu toti avem rabdare sa ne coborâm la clasa pregătitoare. Dupa 30 de ani vechime am facut asta si sunt tare multumita la cls I sa vad ca le este ușor și frumos. Unii profesori sunt zapăciți din alte cauze. Este foarte grav ca în învățământ nu sunt recunoscute bolile profesionale.

    • După felul în care ați scris acest comentariu, ar trebui sa mergeți și dumneavoastră puțin pe la orele fiicei, aveți mare nevoie!!!

  • E usor de vorbit…ma refer la ambele parti, atat parinti cat si cadre didactice… Daca e numai clasa pregatitoare, invatatorul poate sa se joace cu elevii, dar atunci cand sunt 20 de copii in patru clase simultane (printre care si pregatitoare) e cam greu sa te joci…

    • Apoi, doamna draga care esti dascal,daca esti un invatator adevarat si ai pretentia de la copiii de nici 6 ani sa stie sa citeasca si daca tot le dai teme pentru acasa pune-ti capul ala de „dascal” la contributie si gaseste metode adecvate, pentru ca e de datoria ta sa-l inveti cum sa citeasca pe silabe ,cum sa le lege intre ele, cum sa puna accentul pe sunete pentru ca nu este treaba mea de parinte! Treaba mea este sa repet cu el acasa ce a invatat la scoala. Am dus o munca de Sisif cu copila mea sa o invat sa lege literele in silabe si silabele intre ele ca sa iasa cuvantul dat. La unele cuvinte formate din 3-4 silabe mai avem inca probleme ,asta in timp ce „dascalita” daca repeta cu ei { nu cu toti} o data pe saptamana lectia predata! Ea da numai fise la sfarsit de saptamana pe care copiii trebuie sa le buchiseasca si de cate trei ori pe zi invatati de parinti, in restul saptamanii face ce are chef: le baga o poveste pe youtube, ii lasa sa deseneze la intamplare , fara nici o idee de desen data cand sunt copii cu multa imaginatie in clasa….orice, numai invatarea corecta a citirii nu. Observa ca nu e in regula{ nu ar fi repetat niciodata cu ei , daca nu-i atrageam eu atentia}, spune ca sunt mici si se descurca greu si ca asa este normal , dar continua in prostia ei sa le dea teme de citit cu tot felul de cuvinte lungi si nefamiliare{ desi ei abia se descurca la cele cu 3 sau 4 litere}pe care trebuie sa le explicam noi copiilor, cu propozitii care sunt scurte dar nu au nici un sens, de exp. ” Nina, Ina au.” Ce au? Naiba stie? Pronume ciudate pe care copiii nu le-au auzit in jur , dar trebuie sa le invete musai: „Miu, Ramir…., sa socoteasca cu o cifra la care nu au ajuns inca { au facut-o abia dupa doua saptamani} etc. Ce va iesi din acesti copii o sa se vada la final , dar pana acum tot ce au invatat este numai meritul parintilor! Ma intreb ce fac cei din medii defavorizate ai caror parinti nu stiu ei sa citeasca daca dau peste un asemenea invatator zevzec si puturos?

    • Scuze , nu am vrut sa-ti raspund dumitale ci doamnei Andra , de mai jos care sare repede in sus cand un „dascal” e criticat. Acuma depinde si ce dascal!

  • Inainte de a critica un dascal…. in clasa Pregatitoare se predau litere, cifre se fac adunari si scaderi, se comunica mult pe imagini pentru a formula corect propozitii. Ce fel de teme primeste copilul dvs. mai exact? Mentionez ca se fac si primele semne grafice.

  • si la grupa 0 sin com.23 august jud.constanta se dau teme pt.acasa ,copii deja au invatat tot alfabetul,se dau pana si dictari,au inebunit copii si parintii,am avut tema pt vacanta de nu au stiut cipii deloc de vacanta….ar trebui sa se ia masuri dar nustiu cui sa ma adresez…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS