Actualitate

Expertize tehnice şi audit pentru realizarea unor obiective de investiţii în foste puncte termice

Primăria Bistriţa a comandat studii de piaţă în vederea atribuirii contractelor de elaborare a expertizelor tehnice şi auditului energetic pentru o serie de obiective de investiţii în foste puncte termice: dispecerat operativ al Poliţiei Locale, Centrul Ecologic Şcoala Verde, centru de cercetare-inovare-dezvoltare.

”Dispecerat operativ Poliţia locală – Reabilitare imobil strada Gării nr. 30”

Valoarea estimată: 8.424,06 lei fără TVA.

Clădirea a avut destinaţia de punct termic care deservea cu energie termică şi apă caldă menajeră blocurile din zonă, iar în prezent în incintă funcţionează un post de transformare şi o instalaţie de hidrofor.

Intervenţiile propuse se referă la posibilitatea de a reabilita clădirea şi de a realiza recompartimentări interioare cum ar fi birouri, grupuri sanitare şi oficiu. Se va studia şi posibilitatea de extindere a construcţiei în plan vertical şi orizontal, ţinându-se cont de postul de transformare în funcţiune şi de instalaţia de hidrofor care aparţin societăţilor de profil.

Municipalitatea doreşte să realizeze o clădire sigură din punct de vedere structural, modernă din din punct de vedere funcţional, eficientă din punct de vedere energetic şi cu un aspect urbanistic adecvat.

Realizarea auditului energetic şi al lucrărilor de intervenţie are drept scop creşterea performanţei energetice a construcţiei, respectiv reducerea consumurilor energetice pentru încălzirea clădirii, precum şi ameliorarea aspectului urbanistic.

”Centrul Ecologic Şcoala Verde – Reabilitare şi modernizare imobil strada Nicolae Bălcescu’’

Valoarea estimată: 3.796,75 lei fără TVA

Clădirea a avut destinaţia de punct termic, pus în funcţiune în 1970.

Intervenţiile propuse la centrul pentru energie regenerabilă se referă la posibilitatea de a reabilita şi moderniza clădirea, de a realiza recompartimentări interioare cum ar fi birouri, grupuri sanitare, oficiu. Se va studia şi posibilitatea de extindere în plan vertical şi orizontal, obiectivele Primăriei fiind similare cu cele de la obiectivul de investiţii prezentat mai sus.

”Centru de cercetare-inovare-dezvoltare pentru tehnologii noi – reabilitare şi modernizare imobil strada Rodnei”

Valoarea estimată a achiziţiei: 9.313,93 lei fără TVA.

Clădirea a avut destinaţia de punct termic, iar în prezent acolo funcţionează un post  de transformare, o centrală termică pentru Colegiul Tehnic „Grigore Moisil” şi o sală folosită ca şi depozit de materiale.

Se intenţionează modernizarea clădirii, şi amenajarea de birouri, grupuri sanitare, oficiu. Se va studia şi posibilitatea de extindere în plan vertical şi orizontal, ţinându-se cont şi de postul de transformare aparţinând Electrica S.A., de centrala termică şi de depozitul de materiale.

Obiectivele se pot realiza cu finanţare din Fondul European pentru Dezvoltare Regională.

2 comentarii

  • La Bistrita nu stie stanga ce face dreapta. La inceputul lunii iulie, administraţia judeţeană s-a întâlnit cu rectorii Universităţii Babeş-Bolyai, Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca in vederea perfectarii unui acord de principiu pentru înfiinţarea unui Centru Universitar de Inovare şi Cercetare în municipiul Bistriţa. Locaţia vizată pentru realizarea acestui centru, fiind actuala Secţie dezafectata a Spitalului Judeţean de Urgenţă – Bulevardul Independenţei, nr. 30 . Acum, Primăria Bistriţa a comandat studii de piaţă intre altele si pentru ”Centru de cercetare-inovare-dezvoltare pentru tehnologii noi – reabilitare şi modernizare imobil strada Rodnei”. Pe de alta parte, la Bistrita exista unitati de ceretare cu traditie precum Statiunea Pomicola si Statiunea de Cercetari si Amenajari Silvice care se zbat sa supravietuiasca iar politrucii locali in loc sa le sprijine pun umarul la desfiintarea lor, ravnind si la ultimele suprafete de teren destinate cercetarii cu care acestea au mai ramas.

  • ”Centrul Ecologic Şcoala Verde – Reabilitare şi modernizare imobil strada Nicolae Bălcescu’’
    ”Centru de cercetare-inovare-dezvoltare pentru tehnologii noi – reabilitare şi modernizare imobil strada Rodnei”

    Ce naiba mai sunt şi astea??? Sifonare de bani?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS