Actualitate Economie

Fabrica de cherestea de la Ilva Mică va reporni la sfârşitul săptămânii

După incendiul care a cauzat pagube de 1,5 milioane de lei la fabrica de cherestea de la Ilva Mică, firma Frasinul, deţinută de omul de afaceri Traian Larionesi, a fost obligată să pună lacătul temporar pe unitate pentru remedierea defecţiunilor. Cei 135 de angajaţi au fost trimişi acasă. Compania face însă eforturi ca la sfârşit de săptămână să reia activitatea.

„Incendiul ne-a creat pagube de 1,5 milioane de lei. S-au distrus utilaje în valoare de o sută de mii de euro. Nu am avut ce face şi am trimis oamenii acasă. La Ilva Mică avem 135 de angajaţi. Focul a afectat centrala de distribuţie, buncărul pentru rumeguş, atelierul mecanic. Am refăcut între timp cutia de distribuţie şi celelalte utilaje afectate. Sper ca la sfârşitul acestei săptămâni să putem relua activitatea. Facem eforturi să repornim fabrica. Am oprit-o la incendiu şi trebuie să reluăm fiindcă altfel pierderile sunt şi mai mari”, a declarat Traian Larionesi.

Reamintim că la sfârşitul lunii iulie, un incendiu puternic a izbucnit la fabrica de cherestea din comuna Ilva Mică a firmei SC Frasinul SRL Anieş. Au ars maşini şi utilaje de prelucrare a lemnului aflate în incinta clădirii, a fost afectat acoperişul acesteia pe o suprafaţă de aproximativ 1.500 m2. Focarele au fost lichidate de către pompierii după aproximativ 4 ore şi jumătate. Datorită intervenţiei prompte a pompierilor, au fost salvate clădirile, halele, precum şi materialul lemnos depozitat în incinta  din incinta fabricii. Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de scântei provenite de la un coş de fum, purtate de vânt şi căzută pe materiale combustibile, a informat ISU Bistriţa.

Fabrica de cherestea de la Ilva Mică a fost construită în anii 50 şi funcţionat până în 1997 după care compania care o administra a intrat în insolvenţă şi apoi în faliment. Fabrica a fost preluată însă de SC Frasinul SRL Anieş care a investit în retehnologizare 4 milioane de euro, ţinta noului proprietar fiind să ajungă la peste 250 de angajaţi. Tot la Ilva Mică se află şi cea mai mare hală de producţie pentru lemn de fag din România.

SC Frasinul SRL conduce în topul companiilor cu cea mai mare cifră de afaceri din exploatarea forestieră. Firma este deţinută de omul de afaceri Traian Larionesi (foto dreapta) în vârsta de 41 din Sîngeorz-Băi. În 2012, compania a raportat o cifra de afaceri de peste 76 milioane de lei, adică 17 milioane de euro, potrivit datelor furnizate de RisCo.  Omul de afaceri are o fabrică de cherestea la Năsăud, una la Anieş si un combinat de prelucrare a lemnului la Ilva Mică.

Cristiana Sabău

4 comentarii

  • Inainte de revolutie era un inginer, sef de fabrica blond, in jur de 30 de ani (pe-atunci).
    Apoi, din cate-mi amintesc, ajunsese Sef de fabrica un economist, cam de-aceeasi varsta, care canta bine la chitara.

    Stie cineva cum as putea da de ei?

    Am lucrat la Centrala de Exploatare a Lemnului si veneam des in Control, la IFET Bistrita si la fabrica Ilva Mica.

    Va multumesc anticipat.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS