Actualitate Recomandări

Fabrică de procesare a laptelui în Parcul Industrial. Cine o va construi

Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud a fost solicitată să își dea acordul pentru un proiect care va fi realizat cu bani europeni prin PNDR: ”Modernizare fermă zootehnică – obiectiv construire fabrică procesare lapte”, în Parcul Industrial Bistrița Sud.

Investișia va fi realizată de SC Centana-Com SRL, care a concesionat teren în parcul industrial din Sărata în urma primei licitații. Firma Centana din Bistrița, care comercializează și distribuie produse alimentare, are o fermă zootehnică la Jelna (peste 250 de vaci de lapte).

SC Business Park Bistrița Sud SRL, în calitate de societate care administrează Parcul Industrial a organizat în acest final de an a patra licitație publică deschisă în vederea cesionării temporare a dreptului de folosință și de exploatare asupra parcelelor disponibile în perimetrul Parcului Industrial. Destinația parcelelor o reprezintă construcția de hale/clădiri pentru activități de producție și/sau servicii. Durata maximă a cesiunii dreptului de folosință asupra parcelelor (unităților) este de 49 de ani, începând de la data semnării contractului de administrare și de prestări servicii conexe.

Suprafața Parcului Industrial este de 29,86 de hectare din care 19,6 hectare disponibile pentru agenții economici. Societatea administrator a organizat trei sesiuni de licitații publice în vederea atribuirii de loturi de teren în incinta parcului industrial. Cinci companii – Wintercom, Centana, Roindra Cont, Datacor și Geto Dacia au semnat contracte în urma primei licitații.

Astfel, la finalul trimestrului III 2016, rezultatele sunt următoarele: Suprafața ocupată în cadrul structurii de sprijinire a afacerilor – 21.400 mp. Numărul total de agenți economici atrași în cadrul structurii de sprijinire a afacerilor – 9 rezidenți (”locatari”) ai structurii. Numărul total de locuri de muncă nou create în cadrul firmelor găzduite în structura de sprijinire a afacerilor – 316. Valoarea totală a investițiilor prognozate de către aceste companii este de 7,2 milioane euro. Rezidenții au demarat proiecte pentru accesarea finanțărilor nerambursabile, construcția efectivă a obiectivelor urmând să înceapă în prima parte a anului 2017.

Domeniile de activitate în care activează primii rezidenți ai Parcului Industrial sunt următoarele: fabricarea de structuri metalice, fabricarea componentelor de comunicații, procesare lapte și produse lactate, fabricarea elementelor de tâmplărie pentru construcții autonome energetic, injecții mase plastice, poliesteri armați cu fibră de sticlă, lucrări de construcții ale proiectelor utilitare pentru fluide, incubator de afaceri.

S-au efectuat operațiunile cadastrale de dezmembrare ale loturilor de teren atribuite rezidenților parcului industrial și s-a constituit dreptul de superficie asupra acestor loturi.

Societatea administrator negociază în acest moment cu trei companii străine din domenii high-tech pentru care se are în vedere accesarea de ajutoare de stat pentru investițiile inițiale de minimum 15 milioane de euro. Numărul prognozat de locuri de muncă pe care le vor crea aceste companii este de 250. Suprafața de teren în negociere este de 25.000 mp.

De asemenea, se preconizează înființarea unui incubator de afaceri pe un lot a cărui suprafață este de 2.600 mp. În acest sens, este în curs realizarea Studiului de fezabilitate în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile în valoare de 1.500.000 euro (POR 2014-2020).

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.