Politică

”Facem România puternică”, mesajul transmis de liderii USL la lansarea candidaţilor (FOTO)

Liderii USL Victor Ponta (PSD), Crin Antonescu (PNL) şi Daniel Constantin (PC), secretarul general al PSD Liviu Dragnea, Radu Stroe – ministru delegat pentru Administraţie au participat sâmbătă, alături de preşedinţii filialelor judeţene PSD şi PNL, Radu Moldovan şi Ioan Țintean, la lansarea candidaţilor USL Bistriţa-Năsăud pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie.

Bistriţa a deschis sâmbătă seria mitingurilor electorale ale USL, după ce vineri au fost programate evenimente similare la Cluj-Napoca şi Târgu Mureş. După lansarea de la Bistriţa, Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin s-au îndreptat spre Maramureş şi de acolo la Satu Mare.

La mitingul care a avut loc la Sala Polivalentă au fost prezenţi toţi primarii USL, în frunte cu Ovidiu Creţu (Bistriţa), Nicolae Moldovan (Beclean), Roland Venig (Sîngeorz-Băi) şi Mircea Romocea (Năsăud), consilieri locali şi judeţeni, şefi de instituţii, susţinători. Nu a lipsit nici preşedintele Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu.

Conducătorii USL şi candidaţii şi-au făcut apariţia într-o sală plină, decorată cu un banner uriaş cu mesajul ”USL – România puternică” şi cu fotografii de mari dimensiuni ale candidaţilor, în aplauzele celor prezenţi şi pe ritmurile hitului ”Thunderstruck” al formaţiei AC/DC, dând mâna cu oamenii din tribună.

”Maestrul de ceremonii” al evenimentului a fost preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud şi al Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, care a prezentat candidaţii: ”Daniel Suciu – un om corect, o speranţă pentru viitor. Ioan Deneş pune suflet în tot ceea ce face. Alexandru Pugna luptă pentru dreptate şi va scrie istorie când îl va trimite la pensie pe Ioan Oltean. Doina Pană este un om de încredere, dedicat, Dorin Dobra este un foarte bun specialist, iar Stelian Dolha este un om devotat semenilor. Ei, alături de mulţi alţii, vor face România puternică”, a spus Moldovan.

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Țintean, a vorbit de ”măreaţa construcţie USL” şi le-a mulţumit conducătorilor USL pentru sprijinul acordat judeţului.

După ce a vorbit fiecare candidat în parte, au trecut la microfon liderii USL Victor Ponta, Daniel Constantin, Liviu Dragnea şi Crin Antonescu, care au transmis mesaje mobilizatoare, a căror concluzie a fost ”USL face România puternică”.

Evenimentul s-a încheiat cu intonarea Imnului Naţional al României, în interpretarea cântăreţilor de muzică populară Mirela Petruş şi Nicolae Cioancă.

Pe pagina noastră de facebook puteţi vedea galerii foto de la mitingul USL. Click pe cuvintele marcate cu roşu!

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS