Parlamentul englez a decis că studenții din Uniunea Europeană, inclusiv din România, nu mai pot accesa credite pentru studii începând de anul viitor. Astfel, costul unui an de studiu ajunge să coste 9000 de lire sterline plus alte 3000 de lire traiul de zi cu zi.
După Brexit, s-a decis că rezidenţii din UE, din alte ţări ale Spaţiului economic european şi Elveţia „nu vor mai fi eligibili” pentru condiţiile financiare acordate studenţilor britanici „pentru cursurile care încep în anul universitar 2021/2022”, a spus secretarul de stat pentru universităţi Michelle Donelan într-o declaraţie scrisă, în Camera Comunelor.
Dar nu toți studenţii străini care încep studiile universitare în 2020-2021 sunt afectaţi de această creştere şi nici rezidenții din Irlanda, a spus ea. Educaţia ţine de competenţa fiecărei regiuni, astfel că această măsură priveşte doar Anglia şi nu se aplică Scoţiei, Ţării Galilor şi Irlandei de Nord.
Universităţile britanice se confruntă cu o importantă lipsă de venituri de la începutul pandemiei provocate de noul coronavirus. Ele se tem că următorul an universitar va fi şi mai rău dacă studenţii internaţionali nu vor veni la studii din cauza crizei.
În 2018-2019, un student din cinci era străin în Regatul Unit, a doua destinaţie universitară preferată după SUA, potrivit organizaţiei lor reprezentative, Universities UK (UKK).
Sergiu Petrușca, student la Cambridge, a scris pe Facebook, că, de creșterea taxelor, nu sunt afectați cei care studiază deja la prestigioasa universitate din Anglia și nici cei care vor fi admiși în toamnă.
”Ei, bine, vom dispărea, cred…”, a notat cu tristețe pe Facebook, Sergiu Petrușca.
”Noi și cei care vor veni în septembrie vom avea statutul actual. Practic suntem ultimele două generații. De acum absolvenții români de liceu vor începe să își îndrepte atenția spre universitățile americane”, a menționat el.
Potrivit datelor oficiale, unul din studenți români din străinătate învață în Marea Britanie.
O mișcare populistă după umila mea părere, care vine să întărească bula în care se închide UK-ul tot mai mult în ultima vreme. Înțeleg faptul că ideea este de a oferi potențialilor studenți locali mai multe șanse la o educație înaltă acasă și sunt conștient că oricum mulți studenți din afară cu bani vor continua să vină în Anglia dar nu toți studenții buni au și bani. Concurența nu face decât să aducă plus valoare în orice mediu, mai ales în cel academic-științific, decizia asta fiind un pas înapoi în această privință. Dacă ar fi să fac o comparație forțată aș asemăna această decizie cu expulzarea evreilor în 1492 și mai apoi a arabilor din Spania, lucru care din punct de vedere comercial și financiar s-a dovedit dezastruos. Închiderea într-o bulă nu a însemnat niciodată o cale spre progres însă britanicii știu mai bine ce fac. Până una alta trebuie să ne intereseze mai tare Universitățile de la noi din țară care sunt la pământ și abia două mai prind locuri în primele 1000 în clasamentele de profil ceea ce e și mai trist. (UBB și UB)
Nu pierd ei. Vor selectiona pe cei gata educati. Ideea e ca trebuie sa reduca din fonduri si populist cel mai simplu e sa le ia la cei straini comunitatii. Dar pe de alta parte e riscant pentru ca chiar prezentand mai tarziu ca si raiul de pe pamant traiul englezesc, pot avea un succes limitat la studentii de limba engleza, iar inevitabil absolventii vor face un calcul rapid cat costa chiria, intretinerea vs cariera prestigioasa. Plus ca pe termen lung incalzirea climatica e un risc foarte serios confirmat de altfel, iar a locui pe insule ca sa-ti faci averi e cam ilogic pentru un cineva care anticipeaza rational pe termen mediu. Cu primele inundatii masive in urmatorii 50 de ani, milionarii englezi vor zbura cu tot cu ele spre alte continente.