Actualitate Economie

Fântâna arteziană din Ştefan cel Mare, gata în mai. Cum va fi amenajată cea din Piaţa Petru Rareş

ACTUALIZARE În bugetul local pe 2015 au fost prinşi 164.000 de lei pentru terminarea lucrărilor de amenajare a fântânii arteziene şi a spaţiilor verzi aferente de pe str. Ştefan cel Mare, investiţie totală de 350.000 lei, dar şi 197.000 de lei pentru repararea fântânii arteziene aflate în Piaţa Petru Rareş.

”Eu am ţinut şi ţin ca în cartierele mari să facem ce putem ca să înfrumuseţăm viaţa cetăţenilor. Fântâna din Ştefan cel Mare este întârziată la execuţie, sper constructorul să se mobilizeze şi în luna mai să o putem inaugura. Vom reabilita fântâna arteziană din Piaţa Petru Rareş, degradatăp foarte mult. Este una dintre zonele centrale, mai ales după ornamentele de sărbători. Vrem să amenajăm fântâna în mod corespunzător, să refacem instalaţia de iluminat, instalaţia de apă şi să găsim un obiect de artă adecvat zonei respective pe care să-l amplasăm în fântână. Se pretează ceva din domeniul artistic modern, nu clasic”, a spus primarul Ovidiu Creţu.

Proiectul ”Amenajare fântână arteziană şi spaţii verzi pe str. Ştefan cel Mare” are o valoare totală de 347.380 lei, până la finalul anului trecut fiind cheltuiţi în acest sens 196.456 lei.

Din bugetul local pe 2015 vor fi alocaţi 164.000 de lei pentru finalizarea lucrărilor.

1 fantana stefan cel mareAceastă fântână va avea ca temă principală zodiacul european, elementul său central urmând să fie Vărsătorul. Fântâna va fi formată dintr-un un bazin în formă circulară 2 fantana stefan cel mareplacat pe pereţii interiori şi exteriori cu materiale de finisaj durabile. Jocurile de apă imaginate (în diverse forme: jeturi simple, parabolice, piruete, coadă de păun) vor fi  independente sau în perechi şi grupuri. Accesorizarea fântânii se face cu diuze, corpuri de iluminat subacvatic, filtre, etc. Vor fi armonizate cu un sistem de iluminare care va accentua jocurile de apă şi care poate avea reflectoare cu lumină divers colorată. Totodată, se va realiza un sistem de iluminat pietonal şi arhitectural, se vor proiecta spaţii verzi, spaţii plantate cu flori şi cu arbuşti ornamentali. Piaţeta va asigura condiţii de promenedă, recreere, prin amenajări peisagistice şi dotări cu mobilier urban.

Alte două fântâni arteziene vor intra în reparaţii: cea din Piaţa Petru Rareş, cu 197.530 lei, şi cea de pe Calea Moldovei, cu 2.429 lei.

În 2014 a fost terminată fântâna arteziană amenajată în sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Axente Sever, Mărăşeşti, Panait Cerna şi Gh. Pop de Băseşti, investiţie de 750.000 de lei.

4 comentarii

  • Pacat ca la fantana din spatele statuii lui M.Eminescu nu se gandeste nimeni s-o resusciteze.Ar fi vremea dupa 25 de ani mai ales ca e la intrarea in municipiu daca tinem seama de gara si autogara.E un spatiu trist,lipsit de culoare chiar si vara.

  • Fantana arteziana din fata prefecturii ar trebui transformata in scaldatoare. Doi copii de etnie romă s-au răcorit asta vara cu o baie tocmai in centrul Bistritei.
    Vezi: observatorbn.ro/articol.php?categorie=2&articol=7739

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS