”Pe aici nu se trece!”, le-au spus rangerii Parcului Național Munții Rodnei amatorilor de senzații tari pe două roți care au vrut să practice off-road prin aria naturală protejată. Motociciliștii au fost opriți în acest sfârșit de săptămână după ce fuseseră avertizați înainte că nu mai au ce căuta în zonă cu motoaaare zgomotoase și poluante.
Totodată, în acest sfârșit de săptămână, s-a lucrat în continuare la amenajarea potecilor tematice și la noi trasee turistice. Turiștii au fost informați în legătură cu responsabilitățile pe care le au.
Reamintim că motocicletele, mașinile de offroad și ATV-urile nu mai au ce căuta în Munții Rodnei. Administrația Parcului Național a anunțat că patrule mixte formate din rangeri, jandarmi montani și salvamontiști îi vor sancționa pe cei ce încalcă regula.
„Nu de puține ori, dorind să vă bucurați de liniște, confort și de peisaje extraordinare și locuri unice ați fost surprinși să constatați că acolo unde vă așteptați să găsiți acestea, ați fost tulburați de zgomote, noroi și deranj provocat de mașini offroad, snowmobile, enduro ori ATV. Și noi dezavuăm aceste practici, ba chiar ne luptăm zilnic pentru a descuraja aceste practici care sunt pedepsite și de legile statului român! Încercăm să sporim gradul de confort și siguranța vizitatorilor Parcului Național Munții Rodnei, asigurând patrule mixte formate din rangerii Parcului Național, Jandarmeria Montană și Salvamont care vor face patrule organizate pe traseele turistice sau care vor interveni atunci când vă aflați în dificultate”, arată reprezentanții Parcului Național Munții Rodnei.
De ce nu stopeaza taierile pădurilor înainte de toate?
Ar trebui in toate padurile stopati acesti poluatori(zgomot si gaze arse).De multe ori vezi copii cu motoare prin paduri(parinti inconstienti dar plini de bani).Iesi cu bicicleta sau la plimbare in natura si te imputesc acesti dornici de senzatii tari.Trebuie amenajate poligoane in camp pt ei!!
mai lasa mai ovidiule ca nu-s mii…5-6 care ies cu motoarele si gata…ne polueaza !!! Ne imputesc….ne deranjeaza.!!!!!. .Imediat ne lamentam …ne suparam…ne enervam…ne dam virgini ….Pai mai Ovidiule …padurea nu se hraneste cu monoxid de carbon si ne elibereaza oxigen? intreb asa ca pentru fin cunoscator al padurii ce esti tu….asta…nederanjabilu!!
da de avioanele care zboara peste oras ?ce zici?alea nu polueaza hai?sub nasul politiei si jandarmeriei.
Mai….ecologist vegan ce esti…tu cind mergi asa cu bicicleta sau pe jos prin rezervatie…si cind vezi ursu si te caci pe tine… nu poluezi? Sau cind lasi mizerii dupa tine, sticle, chistoace, pungi…nu poluezi. Sa-ti spun ceva…am iesit si eu cu atv-ul cu niste prieteni….dupa ei nu ramine gram de mizerie…oriunde s-ar oprii..
Mincatoare de mici,invata sa mergi in liniste prin munti ca sa intelegi si sa simti natura ,sau iti place sa fi calarita pe atv?
DAR AIA CAND AU MONTAT CRUCEA SI AU MERS CU ATEVEUL CAND PRIMESC AMENDA ?
Concluzia mea…..atata timp cat e drum public si eu il urmez si am platite toate taxele la zi catre statul roman care trebuie sa-mi asigure libera circulatie in TARA MEA…atunci HAI SICTIR CU VRURTELE VOASTRE!
Geo, Scripcariule, tu ești, mamă? Lasă, că se poate trăi și fără să călărești tu munții cu jipul! Ia uite-te la dânsul, își plătește impozitele și vrea drept la circulație unde vrea mușchiul dumnealui. În seiful Băncii Naționale nu vrei, mamă?
nu sunt geo
mai incearca…
iti dau un indiciu…
ti-am dat… m…..psd
Pt marius…Te las pe tine sa o simti….ce simti tu pe jos intr-o saptamina eu simt in citeva ore…si da…am timp si de un mic. Tu ce maninci cind esti pe munte? Am impresia eu sau esti putin constipat…bea niste apa de izvor…si maninca un fruct de padure….asta daca sti cum arata….
Si da imi place sa fiu calarita pe atv…ti iti place sa fi calarit pe atv? Intreb si eu pentru un prieten…
Ar trebui opriti toti porcus turisticus care nu au cel putin 12 clase sa mai suie pe munte. Fara cap, studii si dragoste de carte si NATURA devii la randul tau un patruped periculos si scarbos.
propun sa ingraditi tara cu garduri ghimpate si sa scrieti aici nu au voie,,,porci…aici nu au voie ungurii…aici nu au voie aia care au masina…aici au voie doar…EU…jandarmul … platit sa imi faca viata …..grea!
Sa iti dea in gura ca la casa de cultura , bagabondule !