Femeia de 46 de ani din Târlișua, dispărută de acasă în cursul lunii iulie și dată în urmărire la nivel național și internațional, a fost găsită în Austria, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În urma activităţilor investigative şi a căutărilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai Postului de Poliție Târlișua, a fost găsită femeia de 46 de ani, din Târlișua, dispărută de la domiciliu din iulie a.c.
Femeia a fost depistată de către autorităţile austriece în localitatea Peterskirchen, la data de 5 septembrie. Polițiștii au anunțat familia și totodată, au revocat măsura căutării la nivel național și internațional.
Pentru găsirea femeii, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Vă reamintim că, la data de 16 iulie, polițiștii de la Postul de Poliție din Târlișua au fost sesizați cu privire la faptul că Găurean (Purja) Otilia, în vârstă de 46 de ani, din Târlișua a plecat voluntar de la domiciliu la data de 11 iulie a.c. și nu a mai revenit. Femeia a mai plecat și cu alte ocazii de acasă, însă pentru perioade mai scurte de timp.
Atunci, IPJ BN a anunțat:
https://timponline.ro/ati-vazut-o-politistii-cauta-o-femeie-din-tarlisua-plecata-de-acasa/
Adaugă comentariu