Actualitate

Femeia europeană Iulia Dragu: ”Mereu împreună” pentru a face lucruri frumoase

(VIDEO) Iulia Ionela Dragu va fi premiată de Doris Moldovan la gala ”Femeia Europeană” pentru implicare ca voluntar în diferite acțiuni umanitare. ”Cred foarte mult în ceea ce fac și sunt sigură că și oamenii cred în mine. Sunt o femeie normală, simplă, am trei copii. Prind totul din zbor și mă bucur de fiecare zi. Am ales să-mi dedic o mare parte din viață voluntariatului deoarece consider că să faci bine este cea mai frumoasă realizare pe pământ. La mine este o chestie nativă. Lucrurile trebuie făcute la vedere, las să vorbească faptele”, spune ea.

Iulia Dragu, în vârstă de 42 de ani, a locuit cinci ani în Italia deoarece ”s-a supărat pe România”, ”un motiv greșit”. ”Nu mi-am găsit nicăieri locul decât aici, acasă. Viața mea a fost singurul model pentru mine. În viață trebuie să te autoeduci. O femeie europeană are curajul să spună lucrurilor pe nume, nu are nimic de ascuns, oferă șanse și nu-și pune singură piedică. Este femeia europeană pe care o vedem în fiecare zi pe stradă. În orice femeie există un bărbat puternic”.


”Multă lume m-a sprijinit în acțiunile mele fără să mă cunoască, acestea sunt adevăratele minuni ale pământenilor. Oamenii au încredere, numai nu știu unde să o caute. Copiilor am încercat să le impun să-și deschidă inima față de ceilalți și lucrurile acestea au dat roade. În toate acțiunile caritabile îmi includ copiii, ei la rândul lor își implică prieteni, colegi. De la oamenii pe care îi ajutăm nu avem voie să avem așteptări, nu putem aștepta să ne ridice în slăvi. În ochi se vede sufletul omului, văd în ochii lui dacă este deschis sau nu pentru a ajuta. Este pe rol o asociație, se numește ”Mereu împreună” pentru că doar împreună putem să facem lucruri frumoase. În scurt timp o să facem și lansarea asociației, pe care am construit-o alături de Corina Marica și Monica Ungur, alte două doamne implicate în societatea bistrițeană. Bistrițenii sunt mărinimoși. Prin ochii mei, toată lumea este frumoasă, în fiecare dintre noi există viață, în fiecare om găsesc ceva frumos”, crede Iulia Dragu.

Interviul integral îl puteți vedea în continuare:

”Femeia Europeană”, eveniment organizat de Fundaţia Doris Moldovan și ajuns la a IX-a ediție, are loc duminică 13 martie, ora 17.00, la Sala Polivalentă. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Invitații speciali sunt cunoscutul om de televiziune Dan Negru, Gabriel Cotabiță și Mirabela Dauer. Dan Negru va prezenta spectacolul alături de Doris Moldovan.

3 comentarii

  • Doamna Dragu esti o femeie minunata,deosebita cu adevarat femeia europeana,poate vei reusi sa faci ceva si sa o ajuti pe interlocutoarea ta ajuto te implor poate in urmatoarea suta de ani sa ajunga si ea femeie europeana, spunei ca a atinge femei europene nu se ia,nu ajunge acest lucru pentru a intra in randul lor, nu este contagios acest lucru.

    • Draga „Sam” te cam faci de rusine. Inainte sa vorbesti despre altii , uita-te in oglinda. Si inca ceva, invata cum se scrie corect in limba romana . Nu o poci ca e pacat .

    • Apoi roxi vorbeste la subiect cu mult inteles sa pricecepem cu totii,subiectul nu este sam limba mea este romanes nu te lua de limba mea, sa nu ma iau eu de limbile tale, de ce esti sovina?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS