Actualitate Economie

Femeile de la ţară au prins curaj să-şi deschidă propriile afaceri

Unele au peste 50 de ani şi nu au fost angajate niciodată, altele nu au mai mult de opt clase, dar ştiu să gătească mâncare sănătoasă, să facă lucruri de mână şi să aibă grijă de casă. Femeile din grupuri vulnerabile au prins curaj şi, graţie unor cursuri pe care le-au urmat printr-un proiect european derulat de Asociaţia Pro Familia, sunt gata să-şi deschidă mici afaceri care să le aducă venituri.

Ioana Cochiş din Susenii Bârgăului ne-a spus că i-a plăcut foarte mult ceea ce a învăţat la cursurile organizate de Asociaţia Pro Familiaşi de partenerii săi, ocazie cu care i-au venit câteva idei de afaceri.

„Am avut multe lucruri de învăţat, unele pe care nu le ştiam, deşi am lucrat în comerţ o perioadă. Mi s-au părut lucruri deosebite faţă de ce ştiam până atunci. Au am o casă de vacanţă de la Piatra Fântânele şi m-am gândit că aş putea face un centru de colectare de fructe de pădure. Am condiţii foarte bune acolo. Aş putea face un popas pentru biciclişti, am condiţii chiar să le ofer posibilitatea să şi le repare dacă au nevoie. Citind şi ascultând ce ne-au spus la cursuri, mi-am dat seama că aş putea face multe. Am curaj, dar mi-ar trebui puţin ajutor sau o idee bună”, a spus doamna Cochiş care a depăşit vârsta de 50 de ani, dar a înţeles că, în zilele noastre, dacă nu faci mai multe lucruri combinate, rişti să rămâni izolat.

Ramona Cuzdriorean este tot din Susenii Bârgăului. „Am rămas cu multe lucruri bune învăţate de la aceste cursuri. Nu sunt foarte curajoasă să-mi deschid o afacere. Mi se pare o idee bună ce a spus doamna Cochiş. Dacă mi-ar cere ajutorul, poate ar ieşi. Am mai multă încredere în mine. Am văzut că se poate. Dacă ai ambiţie şi o idee bună poţi face lucruri frumoase”, a spus Ramona Cuzdriorean.

Marţi, cu ocazia conferinţei regionale de prezentare a rezultatelor proiectului, s-a tras linie după doi ani de muncă: 141 de femei au urmat cursuri de calificare şi peste 350 au fost consiliate.

Doina Monda – preşedinte Asociaţia Pro Familia: „Până în prezent, tot ce am avut în plan am realizat. A fost destul de greu prin POSDRU fiindcă a fost o perioadă în care nu am avut bani. Din fericire, am încheiat cursurile cu primul grup ţintă de experţi în economie socială şi am depăşit indicatorul pentru că am avut mai multe femei înscrise decât ne-am propus. La al doilea grup ţintă, de antreprenor în economie socială, în loc de 90 de femei, au absolvit 141. Femeile au fost foarte interesate şi au învăţat multe. Ne-au întrebat când vom face următorul proiect şi când vor putea face alte cursuri de la care să învăţe lucruri noi. Acum vor să facă, de exemplu, cursuri de croitorie, de brutar-patiser. La Bistriţa Bârgăului am avut aceste cereri”.

Adriana Tăut – Asociaţia Pro Familia: „Sunt femei trecute de 45 de ani pe care nu le mai angajează nimeni. Unele nu au fost angajate şi nu au vor avea pensii întrucât au fost casnice. Mai avem femei monoparentale, cu opt clase, fără nicio calificare. Antreprenoriatul social le dă şansa să-şi deschisă o afacere de familie, o întreprindere socială, una de familie. (…) Avem o doamnă care a depus un proiect de finanţare pentru a accesa fonduri de dezvoltare rurală. Cu diploma pe care a obţinut-o de la noi îşi poate face un PFA şi să-şi ducă mai departe proiectul de amenajare a unei pensiuni agroturistice la Colibiţa”.

Proiectul “O intervenţie integrată în vederea consolidării antreprenoriatului social al femeilor vulnerabile” se va încheia în 30 noiembrie 2013 având o durată de implementare de 36 luni. Prin acest proiect, Asociaţia Pro Familia şi-a propus eliminarea excluziunii sociale şi profesionale a femeilor aparţinând grupurilor vulnerabile prin asigurarea egalităţii de şanse, constituirea structurilor de sprijin, respectiv a centrelor de resurse pentru economia socială şi înfiinţarea întreprinderilor sociale care vor contribui la o dezvoltare durabilă şi creşterea calităţii vieţii.

Proiectul vizează dezvoltarea unui mecanism de sprijin, stabil şi multiregional care acoperă trei din cele opt regiuni ale României, pentru furnizarea serviciilor integrate şi individualizate cu scop de sprijin, consolidare, orientare profesională şi antreprenorială a femeilor vulnerabile care intenţionează să creeze întreprinderi sociale şi/sau să lucreze în cadrul acestora.

Cristiana Sabău

femei de la tara 7 femei de la tara 6 femei de la tara 5 femei de la tara 4 femei de la tara 3 femei de la tara 2 femei de la tara 1 femei de la tara 8

1 comentariu

  • Mă numesc Sevastita Sirbu, sunt din zona Sibiului si aș dori să îmi deschid un magazin online cu gemuri, siropuri naturale si conserve de legume.
    Aș dori consiliere!
    Mă ajută cineva?
    Vă multumesc!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS