(VIDEO) Un fenomen de-a dreptul straniu s-a petrecut duminică într-o biserică ortodoxă de la marginea judeţului Bistrița-Năsăud. Participanţii la un botez care a fost oficiat în satul Valea Mare din comuna Şanţ pur şi simplu au fost îngroziţi de numărul mare de muşte care acopereau geamurile lăcaşului de cult.
Imaginile, transmise Timp Online de unul dintre participanţi, aduc aminte de filmele de groază în care apar scene cu exorcizări. Sute de muşte zumzăie la ferestre, iar altele sunt moarte pe sub geamuri.
Un fenomen similar s-a petrecut în 2009. Un lăcaş de cult al satului francez Triembach-au-Val, situat în zona Rinului de Jos, a fost scena unei invazii misterioase de muşte. Erau aşa de multe, încât pastorul a fost nevoit să oficieze slujba în sala de festivităţi a comunei, potrivit AFP. Autorităţile au făcut apel la o firmă de dezinsecţie, care au scos peste şapte kilograme de muşte moarte. Dar, potrivit autorităţilor, nu exista vreo explicaţie verosimilă, pentru că în interior nu a fost găsit niciun cadavru.
Biserica ortodoxă Valea Mare are hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” şi a fost construită între 1994 şi 1997. Biserica a fost sfinţită un an mai târziu de PS Irineu Pop Bistriţeanul. Parohia are 90 de familii, cu circa 300 de credincioşi în total.
- Cât de repede și în ce condiții panourile fotovoltaice aduc facturi zero la electricitate - 29 ianuarie 2023
- Un imobil cu 83 de apartamente și 24 de spații comerciale va fi ridicat pe str. Andrei Mureșanu - 29 ianuarie 2023
- Impact frontal între două mașini, la Dorolea. Un bărbat a murit - 27 ianuarie 2023
Atheoos
Stiam ca mustele trag la rahat, vad ca trag si la prostie
Daniel
Adică trag la tine, ca bănuiesc ca ești cel mai prost din zona. Un om deștept nu comentează aiurea.
Atheoos
Dupa criteriile tale te-ai facut singur prost. Pardon, ma-ta te-a facut! Urmeaza sa te invadeze mustele.
Multpreafericitul Onania
Semn clar că trebuie să mai dați bani la biserică !!
Paul Nedea
Afirmatiile voastre va descalifica!De ce nu ati remarcat cat de frumoasa este aceasta bijuterie de Biserica!
Fondul de vânătoare Valea Mare
Mama voastră, roi de muște,
Vreți Hârjoabă să vă’mpuște?
AJVPS Bistrița Năsăud
Vă informăm pe această cale că sezonul de vânătoare la muscă (Musca domstica) este închis în România începând cu 1 octombrie. Având în vedere situația specială apărută recent în Parohia Valea Mare, aceasta se poate rezolva numai în următoarele condiții:
1. Dispoziție semnată de Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
2. Actul binecuvântării puștilor acreditat de Mitropolia Clujului.
Împăratul muștelor - Câmpulung Muscel
Atenție! Muștele din Muscăria Valea Mare sunt încartiruite într-o zonă protejată a Parcului Național Munții Rodnei, rezervație a biosferei, strict pentru perioada de iarnă. Vremea caldă din ultimile zile a schimbat însă comportamentul obișnuit al numitei colonii pe care o ținem sub observație.
ca cam asa
se nasc legendele …si alte prejudecati…care pe unii ii urmaresc toata viata subjugandu-i …
Pe cale orala aceste prostii se transmit si ajung de la dimensiunile unei muste la dimeniunile unui cal…naravas!
Ce ne-am face daca nu am avea prsoti?
Ioan
Pentru curmarea „fenomenului straniu” as propune cateva solutii: 1. Consiliul local sa interzica staționarea muștelor in zonele amintite.. 2. Popa în loc de tamaie ar putea aseza in credelnita muscamor, raid… 3. Tarcovnicul să spargă geamurile pentru eliberarea grabnica a scarbavnicelor vietuitoare.. 4. Unii locuitori ar putea protesta impotriva fenomenului, iar altii sa pupe „moaștele”….
Despre
S-a răcit vremea si căuta și ele scăpare.Considera ca biserica e stupul lor.E drept că sunt cam multe,ar putea să aleagă si beciurile de pe la casele oamenilor.In câteva zile dispar si nu le mai vezi.La fel si liliecii isi fac adăpost în turnurile si in podurile bisericilor.E o comuniune între Dumnezeu,om si natura.
.....
Alea sunt muste sfintite… pereche cu icoanele…
Denys
Muste sfintite…ca si icoanele…macar sunt vi ..le puteti pupa..
dan
Saracul de tine nu sti despre ce vorbeasti, te crezi european cu nu pupi icoane. In mod cert nu ai primit darul unor moaste. popi pupa cu drag tot ce ii viu, in lumea moderna totul este de pupat fata/verso….spor!
nad
De unde și expresia: Eu pup poala popii, popa pupă poala mea.
Anonim
Ei au mers sa filmeze mustele nu botezul