În ferma de permacultură de la Malin vor fi organizate, anul acesta, câteva zile consacrate copiilor. Ei vor avea un spaţiu de joacă şi vor putea desfăşura aici activităţi conduse de adulţi. Din program nu vor fi excluşi măgăruşii, animale foarte îndrăgite de copii. În cursul anului viitor, vor fi organizate tabere, una pentru copii cu vârste între 8 şi 14 ani şi alta pentru tineri cu vârste între 12 şi 16 ani. Şi unii, şi alţii vor fi implicaţi în activităţi recreative în natură.
De asemenea, potrivit lui Philippe Coupé, vor fi organizate, din nou, week-end-uri pentru adulţi. Ei se vor ocupa de grădinărit organic, vor construi un panou solar, vor face diverse construcţii de pământ şi vor practica apicultură ecologică.
Totodată, în 2012 vor avea loc trei workshop-uri bazate pe voluntariat. Aici, participanţii se vor destinde lucrând. Vor face activităţi de primăvară în luna aprilie. Atunci vor amenaja spaţiul special pentru copii, iar în luna iulie vor construi un spaţiu dojo/atelier de lucru pe o fundaţie octogonală destinată activităţilor din interior.
Ferma de permacultură de la Malin va găzdui şi a treia ediţie a Cursului de Permacultură cu Pascal Depienne, iar în decembrie aici va avea loc un experiment. Jonathan Czodor, un francez de origine rusă, specialist în expediţii boreale, va veni la Malin însoţit de oaspeţi din străinătate pentru a-i învăţa cum să supravieţuiască în pădure.
În plus faţă de aceste activităţi, la fermă va fi mult de lucru. Grădina va trebui cultivată, de asemenea stupii au nevoie de îngrijire, la fel ca şi măgarii.
Din cauza bolii Parkinson, Philippe Coupé va accepta şi în 2012 ajutorul voluntarilor, dar în acelaşi timp, continuă să caute un partener, român sau străin, care ar fi dispus să înceapă aventura vieţii sale într-un „eco-cătun”.
„Vă implicaţi altfel într-un proiect dacă vă investiţi viaţa voastră, banii voştri, locul de muncă, viaţa de familie. Profilul ermitajului este în curs de dezvoltare. Va fi, fără îndoială, o gospodărie didactică în permacultură, cu panouri didactice, clase verzi, workshop-uri de ecologie practică, tabere de natură, cursuri de permacultură, dar vom găzdui, de asemenea, şi persoane sau familii. Vom construi, împrăştiate pe opt hectare, clădiri uşoare din materiale ecologice, concepute pentru a găzdui oameni care doresc să se retragă într-un mediu prietenos. Pe de altă parte, scopul proiectului este de a permite oamenilor să găsească la Malin un loc de reînnoire spirituală”, este mesajul lui Philippe Coupé pentru toţi cei interesaţi să i se alăture.
El susţine că, în 2012, obiectivul său principal este construirea unei săli multifuncţionale pe fundaţia octogonală de lângă bucătărie, această cameră urmând să găzduiască cursurile claselor verzi şi ateliere de lucru, dar va deveni şi dojo-ul pentru grupuri de budişti sau alte persoane care doresc să practice meditaţia. Aceasta va fi mare (diametrul de 11m) şi luminoasă. Va fi făcută din materiale naturale şi originalitatea este garantată.
La sfârşitul lunii ianuarie 2012, veţi putea vedea o nouă interfaţă a site-ului fermei. Până atunci puteţi citi mai multe despre ceea ce se face în ferma de permacultură de la Malin pe http:// ermitajuldelamalin.blogspot.com.
Cristiana Sabău
Dânsul aşa scrie în comunicat. Dacă a greşit, am greşit şi eu. Multe denumiri de la Malin îmi sunt total străine, limbajul „eco” fiind, din câte observ, destul de colorat şi diversificat.