(FOTO) Fermierii din zona Bistriţei au fost invitaţi la Centrul Local al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud să afle când se depune cererea unică de plată pentru anul 2017, cum trebuie completată, condiţiile de eligibilitate impuse de legislaţia europeană şi naţională, ce controale îi aşteaptă şi pentru ce pot cere bani prin cererea unică de plată 2017. Cei care au dat curs invitaţiei au venit mai degrabă să întrebe când vor primi banii pentru anul trecut fiindcă unii nu i-au văzut nici până în acum.
Vasile Suciu din Sărata a declarat pentru Timp Online că fermierii sunt nemulţumiţi de faptul că subvenţiile nu se dau la timp, iar oamenii nu pot să-şi hrănească bine animalele în timpul iernii.
„Noi avem o iarnă lungă, de şase luni, costurile sunt foarte mari. Subvenţiile vin vara, iar nouă ne trebuie banii toamna şi iarna şi niciodată nu ni-i dau. La noi e foarte multă birocraţie. Asta e problema, nu hârtiile, ci întârzierea banilor. Nici acum nu am primit banii pe anul trecut, nici pentru oi, nici pentru pământuri”, a spus el.
Manoilă Mare din Sărata, oier care deţine 300 de oi, ne-a spus că nu atât depunerea cererilor la APIA e complicată, fiindcă funcţionarii sunt amabili şi îi ajută pe fermieri, cât faptul că banii nu vin la timp. „Subvenţiile ne ajută, dar când vin? Iată că, de amu-i anul, nu vin. Când ieşi cu oile la păşune trebuie bani. Plătim foarte mult păşunea. E mai bine cu cererea unică, dar ar fi mai bine să nea banii. Oaia nu trăieşte un an fără mâncare”, a spus oierul.
Floarea Buta, şeful Centrului Local Bistriţa: „Din 2007, înainte de a începe depunerea cererilor, s-au făcut sesiuni de informare. Oamenii au fost informaţi despre toate documentele pe care trebuie să le depună. Anul acesta, fermierii din zona defavorizată montană pot accesa sprijin cuplat dacă au minim 60 de ovine, în anii 2015 şi în 2016 sprijinul cuplat putând fi accesat doar de la 150 de ovine înscrise în registrul genealogic al rasei. E un ajutor şi pentru cei care au mai puţine oi”.
Floarea Buta a spus că depunerea în format electronic a cererilor nu mai e o problemă: „Le dăm tot ajutorul, însă nu le mai putem face identificarea terenului fiindcă nu ne mai permite timpul. Ei trebuie să-şi facă identificarea corectă a parcelelor, deci trebuie să ştie exact în ce bloc fizic e localizată parcela, iar în adeverinţa de la primărie trebuie trecut acest lucru. Asta e cea mai mare problemă. În rest, nu sunt modificări faţă de anul trecut. Nu ar trebui să mai fie probleme la fermierii care au deja cerere la noi, doar fermierii noi trebuie să-şi identifice terenul fie cu ajutorul unui specialist de la primărie, fie cu al unui expert, fiecare cum se poate descurca”.
În ce priveşte plăţile, Floarea Buta a spus că fermierii cu suprafeţe mai mari de 10 hectare au primit doar avansul la plată pentru 2016, iar cei cu suprafeţe mai mici au primit şi restul de plată. „Cei mai mulţi fermieri au suprafeţe mici de până în 5 ha. Mulţi sunt în vârstă. Vin la noi, nu se pricep cu tehnica, nici nu aud bine, unii îşi uită ochelarii acasă şi nu văd ce scrie. Ei semnează şi îşi asumă responsabilitatea pentru ce semnează. Ar trebui ca cei în vârstă să dea terenul la copii, la nepoţi şi să-i lase pe cei tineri să administreze pământul. Foarte greu renunţă fermierii în vârstă, însă cei tineri înţeleg mult mai uşor schemele de sprijin, tehnica, toate formalităţile făcute, altfel comunicăm cu ei, sunt mai dezgheţaţi”.
În Bistriţa-Năsăud sunt 38.000 de fermieri, iar 5000 sunt în zona Bistriţei. Campania APIA de informare a fermierilor privind cererea unică de plată cu sloganul “APIA sprijină fermierii activi! Depune Cererea unică de plată în perioada 1 martie – 15 mai 2017!” s-a încheiat luni. Echipe de specialiști din cadrul APIA Centrul județean Bistrița-Năsăud s-au deplasat la toate UAT-urile din județ, în acțiuni tip caravană, pentru informarea și instruirea fermierilor și a administrației agricole din primării.
APIA a anunţat luni că a lansat o aplicaţie prin care deţinătorii publici şi privaţi de terenuri agricole şi neagricole şi formelor asociative ale acestora pot depune online până la 31 martie cererile pentru obţinerea unui sprijin de până la 7 milioane de euro pentru împădurire.
Stam deosit de bine,aproape toto fermieri sunt pensionari,tinerii cu putere de munca sunt in tarile care ii pot plati.
Ce sa faca tinerii? Sa se uite la APIA km favorizeaza clientela casei?
vedeti daca nu mai incapeti de angajatii de la aquabis de la retele si de la canal care merg cu masinile de servici acasa?
nooooooooo!
va da si voua motorina !apem de apa de ploaie din facturi….o sa ne dea si din aia…la robinet!!!!
daca nu o sa inc
Tat va plângeți ca e scumpă motorina? Dacă o aruncați in apa!,,