Actualitate

Fiica lui Emil Neia Lăcătuș, mesaj pro-vaccinare: Nu doresc nimănui să treacă prin acest necaz (VIDEO)

”Vă prezentăm un exemplu despre cum durerea poate fi transformată în energie constructivă. La aproximativ o lună de la pierderea tatălui ei – Emil Neia Lăcătuș, președintele Partidei Romilor Pro Europa Bistrița-Năsăud – Emiliana a decis că trebuie să ia atitudine. A considerat necesar să facă ceva repede, pentru ca alții să învețe din povestea familiei lor. La cei 18 ani abia împliniți, s-a așezat hotărâtă la biroul tatălui ei și a privit pentru prima dată într-o cameră de filmat. Nu a contat lipsa de experiență, nu au contat nici emoțiile de toate felurile, pentru ea a contat doar mesajul pe care a vrut să îl transmită oamenilor: să aibă grijă de ei și să se vaccineze! Mulțumim, Emiliana, ai dovedit că ești o persoană puternică! Privindu-te, am regăsit multe din trăsăturile tatălui tău și putem spune cu certitudine un lucru: el nu a murit, trăiește prin tine! * Emiliana este singurul copil al familiei Lăcătuș, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița, profilul biologie-chimie, și își dorește să devină farmacistă”, a transmis pe Facebook Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Emiliana Lăcătuș îi îndeamnă pe bistrițeni, inclusiv în limba rromani, să aibă grijă de sănătatea lor și să învețe din povestea familiei sale:

”Este un virus necruțător și vă îndemn să vă vaccinați pentru că vaccinul face diferența dintre viață și moarte, poate reduce riscul îmbolnăvirii și al formei severe de boală. Nu doresc nimănui să treacă prin acest necaz, să te gândești aproape în fiecare zi că dacă tatăl meu ar fi făcut acest vaccin trăia. Sunt pro-vaccinare, mă voi vaccina, nu cred că voi păți nimic în urma lui. Tatăl meu era un om plin de energie, s-a protejat cât a putut, dar nu a fost vaccinat. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe tata!”.

9 comentarii

  • Intenția de a conștientiza populația romă e bună, dar de la distanță se remarcă că Emiliana, vorbește după un script și în termeni pe care nu-i stăpânește iar de aici până la audiență…mesajul dânsei nu va trece.
    Trebuie o persoană care să manifeste spontaneitate, emoție și cu vocabular ca și cel al audienței…cineva care a trăit între ei..

    • Bună seara ! A fost pentru prima dată când am dat un interviu și nu vorbeam după un script. Eu consider că manifest spontaneitate și că am “vorbele la mine”. O seară bună !

    • Ce sa facem bah cc ?Te invidiem pentru cat esti de cult si de inteligent.Te pomenesti ca sub spoiala progresista pe care o afisezi ai asa o râcă …cu oamenii astia.Ce ai bre cu fata sa te apuci sa o critici?Are timp sa invete.

    • As vrea sa te vad la o luna dupa moartea lui tac’tu daca ai manifesta „spontaneitate” în fata camerei de filmat si ai vorbi despre el cu emotie actoriceasca.
      Felicitari Emiliana!

    • Să reexplic cum percep lucrurile, pentru că unii au avut percepția că e un atac personal asupra cuiva care şi-a pierdut recent tatăl. Condoleanțe sincere pentru pierderea suferită.
      Din punctul meu de vedere, la modul subiectiv cum am perceput mărturia ei, prima încercare în fața camerei, Emiliana a fost abordată de către aceleaşi persoane care au transmis mesajele dlui Iugan, Feier- aparatul prefectural- pentru a oferi interviul , iar obiectivul urmărit era creşterea ratei de vaccinare.
      Ceea ce e greşit , cred eu dacă în cazul dlui Feier , Iugan vorbim de experiențe la nivelul unor oameni maturi, aici avec o persoană tânără în situație extrem de stresantă emoțional, la 2 săptămâni după decesul tatălui. Cei care au abordat-o s-au gândit că e traumatizant pentru ea o asemenea expunere publică.indiferent de părerile noastre…tânăra deja e supusă percepťiei opiniei publice, unii remarcă că nu e vaccinată dar că cere altora să facă un gest pe care ea nu l-a făcut în momentul interviului. Deci a pierdut din credibiltate mesajul, nu ne atacăm la mesager, care a avut curajul. Eu vorbesc de competența reală acelor oameni care au solicitat colaborarea unei tinere..mă îndoiesc că inițiativa a pornit de la ea. Obiectivul creşterii ratei de vaccinare în rândul comunităților de romi .e departe de a fi promovat… în interviu, vocabular şi exprimare , fata a fost lipsită de instrumentul cel mai la îndemână..limba paternală romanes..comunitatea se va identifica parțial cu ea.
      Gestul e de lăudat, implicarea personală a dânsei de asemeni, felicitări pentru curaj, dar îmi mențin punctul de vedere privind eficacitatea mesajului , e redusă ştiu că pare cinic dar pentru opinia publică reală aşteaptă puterea exemplului personal ar fi dublată de manifestarea emoției personale pentru ca şi mesajul să fie recepționat şi asimilat.
      Aici nu vorbim de like dislike pe ceea ce spune unul altul, mă includ şi pe mine în dilemă , vorbim de câți oameni din comunitatea romă s-au vaccinat în urma intervenției publice solicitate.
      Râmăn la opinia mea limbajul, termenii folosiți, intonația, lipsa manifestării emoției ( absența lacrimilor ) au redus eficiența mesajului. Nu pare a veni natural ci pare a unui viitor politician stângaci care îşi testează calitățile de influențare. Cu tot respectul pentru om şi gest, rata de vaccinare în comunitățile de romi nu va creşte substanțial.

  • Domnisoara draga, ma bucur ca ai înțeles ceea ce ți-am transmis prin comentariul meu, vis-a-vis de actele caritabile pe care ai început sa le faci în memoria tatălui tău! Păcat ca, trebuie mereu sa astaptam sa se întâmple” ceva” și după, sa acționăm! Dai dovada de minte deschisa, fii ambițioasă și vei reuși în viata! Îți doresc, sa-ti îndeplinești visul, acela de a deveni farmacista! Mult succes și nu uita de voluntariat și acte caritabile! Cu respect, Dr. MNPop

  • Este bine, apreciez gestul făcut, dar era mai credibilă dacă ea ar fi fost deja vaccinată ca urmare a trgicului eveniment avut in familie datorat covidului. Vaccinurile sunt la liber in Bistrița. Mergi neprogramată și ți se face pe loc.

  • Am fost bun amic cu tatal Emilianei si impreuna cu NEIA am participat la multe emisiuni pe teme politice la televiziunile locale. Am apreciat la NEIA LACATUS sinceritatea, , onestitatea si zambetul continuu de pe fata ori de cate ori ne intalneam. Despre felul sau de a fi foarte politicos nu mai vorbesc. DUMNEZEU sa te ierte NEIA ! Doresc fetei tale EMILIANA tot binele din lume si sa te urmeze la Partida Romilor formatiunea ta de suflet.
    Ca tata de fata la randul meu scriu toate astea.
    Domnisoara sa mergi inainte cu fruntea sus asa cum facea tatal tau !

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Daniela Barbu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS