Actualitate

Filadelfia Group contestă acuzațiile aduse de procurori: Grave vicii de procedură în dosarul DIICOT

”Filadelfia Group contestă acuzațiile aduse de procurori cu privire la presupuse infracțiuni economice în cadrul diviziei de coletărie Tabita Tour. Dosarul urmărit în prezent de DIICOT Alba este marcat de grave vicii de procedură. Celor acuzați nu li s-a permis să efectueze expertize care ar fi putut arăta adevărul, iar concluziile procurorilor au fost repetat infirmate de instanțe”, se arată într-un comunicat al Filadelfia Group.

”Vom întreprinde toate măsurile pentru a ne apăra nevinovăția, protejând în același timp activitățile din Filadelfia Group și imaginea grupului împotriva celor rău intenționați!”, spune Ioan Sighiartău, manager general Filadelfia Group.

Comunicatul integral:

”Filadelfia Group acuză grave nereguli în administrarea probelor în dosarul prin care administratorii uneia dintre companiile din grup, Tabita Tour, au fost trimiși în judecată pentru presupuse infracțiuni economice. Filadelfia Group a cerut procurorilor DIICOT Alba, în mod repetat, să încuviințeze efectuarea unei expertize financiar-contabile, care ar fi putut demonstra nevinovăția celor acuzați, însă acest drept a fost refuzat de două ori de organele de urmărire penale.

„Vom întreprinde toate măsurile pentru a ne apăra cauza, protejând în același timp activitățile din Filadelfia Group și imaginea grupului împotriva celor rău intenționați. Vom comunica în continuare deschis și transparent cu autoritățile și presa, fiind convinși că doar o judecată dreaptă ne este favorabilă!”, spune Ioan Sighiartău, manager general Filadelfia Group.

Compania va contesta dosarul în camera preliminară, unde va demonstra viciile de procedură comise pe tot parcursul acestui dosar. În ciuda faptului că, din 2012 încoace, instanțele de judecată au respins foarte multe dintre actele de procedură întocmite de procurori, deși judecătorii au constatat că nu există nici măcar probe suficiente pentru o arestare preventivă, deși diverse sesizări primite de procurori au fost infirmate chiar de cercetările acestora, DIICOT Alba a luat în mod inexplicabil decizia de a continua urmărirea penală.

De precizat că în acest dosar este implicată divizia de coletărie din cadrul Tabita Tour; activitatea în toate celelalte companii din grup funcționează normal și nu va fi afectată, indiferent de rezultatele procesului. De asemenea, singurele persoane implicate de procurori în acest dosar sunt cele care au avut rolul de administrator și implicare în activitatea de coletărie. Au fost clasați din dosar directorul economic din acea perioadă, doamna Monica Baran, și directorul IT, domnul Măgerușan Daniel.

Redăm mai jos istoricul acestui dosar:

2012

DIICOT Alba deschide dosarul. În prima fază s-a vorbit de o sesizare din oficiu, înainte să se recunoască faptul că au avut sesizări, potrivit cărora un director regional și un șofer al firmei Tabita Tour ar fi facilitat transportul ilegal de minori în Spania, cu autocarele companiei. După arestarea acestor persoane, prinse în flagrant, s-au continuat cercetările pentru a stabili dacă conducerea companiei este implicată sau a fost vorba de un caz izolat. În urma cercetărilor, s-a ajuns la concluzia că nimeni din conducerea companiei nu a fost implicat. Ulterior, DIICOT Alba afirmă ca ar fi primit și sesizarea conform căreia compania ar fi implicată în transport ilegal de țigări. Și această pistă s-a dovedit a fi falsă. În colaborare cu persoanele reținute pentru trafic de minori, DIICOT Alba a continuat cercetările cu privire la activitatea economică a companiei. După 1 an de zile, s-a emis un mandat de percheziție și de arestare a administratorilor.

2013

În mai 2013 are loc percheziția la sediul companiei și propunerea pentru arestare preventivă pentru Ioan Sighiartău și Gavril Sighiartău, în calitate de administratori. Judecătorii au respins această cerere de arestare preventivă; DIICOT Alba a făcut recurs, care a fost din nou respins, prin urmare ancheta a continuat fără reținerea administratorilor. Ioan Sighiartău și Gavril Sighiartău au fost acuzați de neînregistrarea în totalitate a veniturilor din activitatea de coletărie pe relația Spania-România. Toate veniturile înregistrate în compania Transpierre Sl, înregistrată în Spania și care aparține grupului Filadelfia, nu au fost recunoscute de către DIICOT Alba, care a acuzat administratorii că aceste venituri ar fi trebuit să fie înregistrate în România.

2014

Tabita Tour și Filadelfia SRL sunt verificate de către ANAF, control de fond. Perioada analizată/controlată a fost exact perioada cu privire la care DIICOT Alba avea suspiciuni.

2015

În urma cercetărilor, ANAF finalizează raportul de inspecție fiscală pentru Tabita Tour și Filadelfia SRL. Se constată un impozit pe profit suplimentar. Ambele firme plătesc cu bună credință sumele respective, care nu aveau legătură cu suspiciunile anterioare, și se ridică măsurile asiguratorii pe bunuri.

2017

Administratorii sunt chemați din nou de DIICOT Alba și se pune în vedere faptul că divizia Antifraudă a făcut un referat economico-fiscal, prin care nu țin cont de actul ANAF. Se repun măsuri asiguratorii pe bunuri, până la recuperarea așa-zisului prejudiciului estimat de procurori. Administratorii cer efectuarea unei expertize financiar-contabile. Acest drept este respins de două ori.

2019

DIICOT Alba decide să trimită în judecată administratorii companiei pentru infracțiuni economice, fără să mai accepte alte verificări”.

VEZI ȘI:

Patronii grupului de firme Filadelfia Bistrița, trimiși în judecată. Care sunt acuzațiile

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS